Scandal pe dosarul „Ana Pauker”. Un istoric cere explicaţii legate de modul cum au ajuns documentele în proprietate privată. Ce spune casa de licitaţii
0
Din dosarul Anei Pauker, cea poreclită „Stalin în fustă“, şi a ofiţerul de Miliţie Eugen Alimănescu, cel care executa partizani fără ca aceştia să fi avut vreo condamnare, au dispărut documente de arhivă. Ulterior, acestea au fost scoase la licitaţie publică sau au fost publicate în diverse ziare.
Casa de licitaţie Artmark a anunţat că scoate la licitaţie la 15 februarie 2022 mai multe documente din dosarul Anei Pauker, una din cele mai negre figuri ale României comuniste, cea poreclită „Stalin în fustă“. Preţul de pornire al vânzării este de 600 de euro.
Ana Pauker: „Am făcut mult rău partidului şi oamenilor muncii“
Casa de licitaţie anunţă că dosarul pe care-l deţine, de 827 de file, conţine materialul de urmărire disciplinară de către Partidul Muncitoresc, ulterior Comunist Român, a liderului comunist Ana Pauker, dar şi stenograme, declaraţii olografe sau dactilografiate, pro şi contra învinuirii politice, unele semnate olograf, inclusiv de către Ana Pauker. Tot aici se regăseşte şi o declaraţie autocritică a liderului comunist, de mare însemnătate din punct de vedere istoric. „Am înşelat încrederea pe care partidul, clasa muncitoare şi întreg poporul muncitor au avut-o în mine, dându-mi muncă de conducere în partid şi în stat. Am comis grave greşeli şi abateri de neiertat unui membru de partid. Am făcut mult rău partidului şi oamenilor muncii. Dar sunt credincioasă partidului. Am fost şi sunt gata să-mi dau, cinstit şi fără şovăială, viaţa pentru cauza partidului, a clasei muncitoare. Am urât şi urăsc pe duşmanii celor ce muncesc, pe duşmanii Uniunii Sovietice, ai R.P.R., ai ţărilor în care popoarele s-au eliberat şi ai popoarelor care luptă pentru eliberarea lor“, scria Ana Pauker. Declaraţia a fost dată în anul 1952, atunci când Gheorghiu-Dej a început un val de epurări. Faptul că a anunţat că este gata să-şi dea viaţa pentru clasa muncitoare şi pentru partid nu a salvat-o, ea fiind exclusă în 1954 din Partidul Muncitoresc Român. Deşi i-a fost înscenat un proces politic, la scurt timp după moartea lui Stalin, în aprilie 1953, a fost eliberată din închisoare şi ţinută o perioadă îndelungată în arest la domiciliu.
Istoric: „Documentele ar trebui să fie la Arhivele Naţionale ale României“
Probabil, multe informaţii despre această perioadă din istoria comunismului din România vor rămâne pentru totdeauna neştiute de publicul larg, documente din dosarele liderilor politici din cea mai grea perioadă a poporului român fiind înstrăinate.
Cercetătorul ştiinţific Adrian Cioflâncă a afirmat în mod public faptul că este curios să afle ce conţine tot pachetul de documente scoase la licitaţie şi cum au ajuns în proprietate privată. „Documentele par a fi originale şi, dacă sunt originale, ar trebui să fie la Arhivele Naţionale ale României. Însemnările făcute cu creion colorat şi cu pixul pe marginea lor sunt asemănătoare cu notiţele făcute de Gheorghe Gheorghiu-Dej pe numeroase documente care pot fi consultate în fondul CC Cancelarie şi CC Organizatoric. Cutia arătată pe site seamănă cu cutii de arhivă ale PCR păstrate astăzi de ANR” spune istoricul.
Cum este şi membru în colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Adrian Cioflâncă dezvăluie faptul că „nici la CNSAS nu există un dosar distinct cu ancheta Anei Pauker şi teoretic nici nu ar trebui să fie, pentru că investigaţia a fost făcută, în mare parte, de Colegiul Central de Partid şi nu s-a finalizat cu o condamnare penală”.
Artmark: „Partidele politice nu sunt şi nu au fost de stat ori autorităţi publice“
Alina Panico, director PR Artmark, nu spune cum au ajuns manuscrisele în posesia casei de licitaţii, însă dă asigurări că ei notifică de fiecare dată Arhivele Naţionale când pun în vânzare prin licitaţie colecţii de documente, iar Arhivele Naţionale decid dacă doresc să manifeste preempţiunea statului asupra unor documente pe care le consideră valoroase. În altă ordine de idei, ea precizează faptul că materialul de urmărire disciplinară de către o comisie de partid a unui membru de partid nu este proprietate publică. „Partidele politice nu sunt şi nu au fost de stat ori autorităţi publice, nici după Constituţia din 1948, ci tot asociaţii de persoane, aşadar particulare, chiar dacă vizând binele public (şi înfăptuindu-l sau nu)“. În acest fel, ea spune că, nefiind publice partidele, nici documentele care le-au aparţinut nu sunt publice.
Cine a fost Ana Pauker?
Hana Rabinsohn (Ana Pauker) s-a născut la 28 decembrie 1893, la Codăeşti, Vaslui, într-o familie de evrei români. Numele de Pauker îl are de la soţ, Marcel Pauker, un activist comunist pe care l-a cunoscut în Franţa. După ce a aderat la mişcarea comunistă, viaţa ei a fost un lung şir de trădări, de procese, de condamnări, dar şi de evadări miraculoase, fiind salvată de fiecare dată de regimul sovietic, care o racolase ca agent.
După ce Armata Roşie a intrat în ţară, Ana Pauker a venit în România îmbrăcată în uniforma sovietică. Părea că nimic nu-i mai stă în cale: a devenit ministru de externe, apoi viceprim-ministru, fiind prima femeie din lume care a deţinut această funcţie guvernamentală.
În anul 1952, în cadrul unui val de epurări, iniţiat de Gheorghiu-Dej, a fost eliminată din conducerea P.C.R., fiind acuzată, printre altele, de sabotarea colectivizării agriculturii şi de legături cu legionarii, cu agenţi străini. La scurt timp după moartea lui Stalin, a fost eliberată din închisoare şi ţinută mai mulţi ani în arest la domiciliu. Ana Pauker a murit la Bucureşti la 3 iunie 1960, în urma unui cancer de sân.
Miliţianul Alimănescu, torţionarul fără dosar
Nu este primul caz când istorii reclamă faptul că din dosarele unor numele grele din istoria comunistă a României lipsesc multe documente. Istoricul Dumitru Lăcătuşu, cercetător la Centrul de Consultanţă Istorică, cel care a reconstituit viaţa ofiţerului de Miliţie Eugen Alimănescu, care a ucis zeci de partizani din zona Dobrogei şi a Banatului la ordinele partidului, fără să existe anterior o judecată şi o condamnare, spune că dosarul lui nu se afla în arhive. „Pe fişa de inventar, cei de la depozit mi-au scris că lipseşte, însă am avut acces la alte documente, atât din Arhiva fostei Securităţi, cât şi de la P.C.R. şi în baza cărora am reconstituit principalele date biografice si misiuni întreprinse de Alimănescu“.
Dosarul care nu a mai fost de găsit în arhivă cuprindea nu mai puţin de 1.000 de file, conform descrierii din inventarul creatorului. Din primele informaţii aflate de istoric, „dosarul a fost luat de un colonel şi nu a mai fost returnat“. Ce s-a întâmplat cu dosarul nu se poate cunoaşte exact, însă, la un moment dat, Corneliu Vadim Tudor s-a lăudat că are dosarul lui Alimănescu, fiind publicate câteva documente în ziarul sau. Ulterior, documente din acest dosar au fost scoase la vânzare.
Eugen Alimănescu a fost un adevărat călău. Faptele sale i-au speriat până şi pe cei din conducerea de partid, care au decis în anul 1951 să-l excludă din orice funcţie deţinută. Pedeapsa primită a fost internarea timp de două luni într-o unitate de muncă. În iunie 1954, domicilia în Bucureşti şi era gestionar la o tutungerie. Şi moartea sa este învăluită în mister. Unii zic că ar fi fost aruncat din tren.
Eugen Alimănescu a fost modelul după care s-a inspirat regizorul Sergiu Nicolaescu când a creat personajele comisarilor-eroi într-o serie de patru filme foarte populare în perioada comunistă, respectiv comisarii Moldovan şi Miclovan din peliculele „Ultimul cartuş“, „Cu mâinile curate“, „Un comisar acuză“, „Revanşa“ şi „Duelul“.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
