Radu Mazăre, înlocuit de la Primăria Constanţa. Viceprimarul Decebal Făgădău preia frâiele oraşului

Radu Mazăre, înlocuit de la Primăria Constanţa. Viceprimarul Decebal Făgădău preia frâiele oraşului

Radu Mazăre trebuie înlocuit de la conducerea Constanţei Foto S.I.

Un grup de consilieri locali ai municipiului Constanţa au cerut convocarea de îndată a forului de conducere a oraşului. Edilii au cerut desemnarea unui viceprimar la conducerea urbei, iar votul a decis că Decebal Făgădău va fi primar interimar până la eliberarea lui Radu Mazăre din arest.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: Viceprimarul Decebal Făgădău a obţinut 24 din cele 25 de voturi ale consilierilor locali. 

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, 7 aprilie, figurează un singur punct: desemnarea unui viceprimar în vederea exercitării atribuţiilor primarului municipiului Constanţa, pe perioada suspendării de drept a mandatului acestuia.

Consiliul local al municipiului Constanţa va fi convocat în şedinţă de îndată, marţi, 7 aprilie 2015, ora 1100, în sala Remus Opreanu a Consiliului Judeţean Constanţa.

Iată care sunt consilierii locali care au cerut întrunirea CLM Constanţa: Ali Denis, Candindatu Gabriel, Chesoi Tudorel, Ciorbea Valentin, Dede Perodin, Dobre Mircea, Georgescu Daniel, Ibraim Temur, Marcu Ana, Matei Radu Bogdan, Roşu Vasile, Pîrvulescu Gabriel Valentin, Răsăuţeanu Costin Ioan, Roman Iustin Fabian, Şurghie Valentin, Vişan George Gabriel, Gima Stelian, Ene Valeriu.

Prefectura Constanţa a emis luni, 6 aprilie, ordinul prin care constată suspendarea din funcţie a primarului Radu Mazăre, aflat în arest preventiv. Instituţia care reprezintă Guvernul în teritoriu a anunţat luni că Radu Mazăre este suspendat din funcţia de primar al Constanţei.

Acesta este ordinul emis de Prefectură:

„Având în vedere adresa Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Penala, înregistrată la Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa, prin care s-a dispus arestarea preventivă, prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion, în conformitate cu prevederile art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului, republicată, a emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului Primarului Municipiului Constanta, domnul Mazare Radu Stefan, până la încetarea măsurii arestării preventive.

Compartimentul controlul legalităţii actelor şi contencios administrativ a comunicat prezentul ordin domnului Mazăre Radu Ştefan, Consiliului Local Constanta şi Secretarului Municipiului Constanţa.

Ordinul poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ în termenele şi condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.“
Ultima decizie a magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a trimis pe primarul de la malul mării pentru 30 zile la răcoare. Aceasta este a treia oară când Radu Mazăre ajunge în aşa-numitul Beci Domnesc, el fiind reţinut în două rânduri pentru 24 ore.   
 
În acest dosar, omul de afaceri Árpád Pászkány le-a spus procurorilor că Radu Mazăre ceruse mită un milion de euro pentru a elibera rapid un certificat de urbanism.

Vă mai recomandăm

Radu Mazăre, transferat în "Beciul Domnesc". Primarul va sta 30 zile în arestul Poliţiei Capitalei

Radu Mazăre are un nou dosar penal. Deja arestat pentru 30 de zile, primarul este trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu

Reţeta zilei oferită de DNA: „Mazăre la fiert până se înmoaie, apoi băgat la rece“

VIDEO Mihai, fratele lui Radu Mazăre, primele declaraţii după arestare: "El a fost surprins, dar e pregătit psihic. Viaţa noastră este de la agonie la extaz"

„Ilegalităţile din Primărie se vor opri odată cu arestarea lui Mazăre“

„Va urma un an de interimat la Primăria Constanţa. Alegerile vor avea loc la termen, în iunie 2016“

„Arestarea lui Mazăre era de aşteptat. Oraşul Constanţa trebuie să renască“

„Cât va sta în arest, poate Radu Mazăre se va gândi cât rău a făcut Constanţei“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările