Prizonier în trei lagăre de concentrare: „Ruşii sunt barbari. Umblau cu sticla de rachiu după ei pe front“
0
Doi veterani de război, care în tinereţea lor au simţit miros de praf de puşcă, nu credeau că vor mai trăi după o jumătate de secol ameninţările războiului. După ce au scăpat cu viaţă din calea inamicului, după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial au fost nevoiţi să supravieţuiască ocupanţilor, dar şi umilinţelor comuniste.
Ştefan Sohaciu, de 97 de ani, a primit o puşcă în mână la vârsta de 19 ani, vârstă pe care o au şi majoritatea tinerilor care astăzi se luptă în Ucraina. Nu era suficient antrenat pentru a lupta pe front, dar nu era timp de multe exerciţii. A avut noroc că nu a murit, însă viaţa nu i-a fost uşoară. Fiind luat prizonier, a trecut prin trei lagăre de concentrare: la unguri, apoi a fost transferat în Austria şi, în final, în Germania nazistă, de unde a fost eliberat în aprilie 1945. „La pensionare, cineva mi-a urat să fiu ca la 20 de ani. Nu aş mai fi dorit“, mărturiseşte veteranul. Pentru el, tinereţea nu însemna să-ţi faci visuri, ci să supravieţuieşti.
Bătrânul veteran nu-i poate iubi pe ruşi, deşi ei au fost cei care i-au eliberat din lagărul din Germania lui Hitler. „Ruşii sunt barbari. Nu era unul treaz când pleca pe front. Le dădeau băutură şi mergeau ca oile. Dacă i-aţi fi văzut pe ruşi... umblau cu sticla de rachiu la ei. Unul nu era treaz. Primul rus pe care l-am văzut când au venit să ne elibereze din lagăr mai avea rachiu de trei degete în sticlă“. Aşa este amintirea pe care nu o va uita toată viaţa.
„Cu ce se poate răsplăti umilinţa?“
După război, a trebuit să ducă o altă luptă de supravieţuire, fiind declarat „necorespunzător“ pentru noua orânduire comunistă. „Aş vrea să mă înţelegeţi şi să mă credeţi că prea puţin m-ar mai interesa astăzi, chiar dacă, prin absurd, guvernul mi-ar acorda o recompensă nesperată. Cu ce se poate răsplăti umilinţa la care am fost supus după ce m-am întors din război? Am pierdut ani ai tinereţii mele în care, în loc să merg la facultate, am fost silit să pun mâna pe armă, eu, care nu dorisem niciodată acest lucru. Drept răsplată pentru că am participat la război, timp de 20 de ani am fost nevoit să muncesc pentru a-mi face un loc în lumea dezlănţuită“.
Ştefan Sohaciu
După 1948, toţi ofiţerii activi sau în rezervă au fost îndepărtaţi din Armată şi înlocuiţi cu cei care aveau cel mult patru clase primare. Ştefan Sohaciu s-a mulţumit cu un post de pedagog la un liceu comercial, de unde a fost forţat să demisioneze pentru că nu a vrut să se înscrie în Partidul Naţional Popular, apoi a lucrat o perioadă la CEC, de unde a fost dat afară după reforma monetară din 1952, ca fiind „necorespunzător“. A fost însă declarat corespunzător ca muncitor necalificat la Uzina 1 Mai, spune el. Abia în anul 1965 a putut să-şi continue visul început înainte de război şi a urmat cursurile facultăţii la română-franceză, la Universitatea din Bucureşti. Până când a ieşit la pensie, în anul 1986, a fost profesor. Din perioada războiului a rămas cu gradul de sergent major, întrucât fişa sa matricolă a dispărut.
Fostul soldat de pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial se declară împotriva războiului. „De la babilonieni la Hitler şi Stalin s-au ucis oameni. Acum, şi Vladimir Putin a devenit un fel de Hitler“, spune veteranul. „Într-un război nu câştigă nimeni. Acum, Putin vrea să refacă Rusia lui Stalin. Ce urmează după bombardamentele din Ucraina? Republica de peste Prut? Vom trăi şi vom vedea. Iar distrugem? Dacă s-ar bate ca David cu Goliat ar fi altceva, dar aşa?“, se întreabă, cu tristeţe, Ştefan Sohaciu.
„Ruşii ne-au sacrificat la Oarba de Mureş 10.000 de militari“
Generalul de flotilă aeriană Radu Theodoru, de 98 de ani, a fost nevoit să-şi urmeze marea sa pasiune, zborul, în plin război. În 1942 s-a înscris la o şcoală de pilotaj fără motor, obţinând brevetul la Petroşani. Un an mai târziu a intrat la Şcoala Superioară de Aviaţie Militară, Secţia Naviganţi, de la Cotroceni. După terminarea şcolii, a fost repartizat la Flotila 1 Vânătoare, unde a pilotat aparate Fleet, IAR-27 şi Nardi. Cum veteranul a cunoscut ororile de pe front, acum, le cere românilor să stea departe de orice conflict. „Să rămânem neutri şi să nu provocăm război, pentru că, în câteva ceasuri, ruşii ne-ar pune sub şenile“, crede el. Drept argument, aduce vorbele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care spunea că „atunci când taurii se bat în coarne, viţeii stau deoparte“. „Noi trebuie să ne pregătim din punct de vedere militar pentru a fi pregătiţi de eventualele perturbaţii venite şi din est, şi din vest, şi din nord, dar şi din sud. Războiul este sinistru, iar comandanţii îşi calculează dinainte pierderile. Care sunt, în afară de NATO, structurile sociale, morale, istorice care ar susţine o asemenea aventură? După mine, niciuna“, spune generalul Theodoru.
A luptat pe front alături de ruşi, cu care eram aliaţi, pentru eliberarea Transilvaniei. „Ca oameni, ca simpli camarazi, erau admirabili. Pe comandantul meu, unii dintre aşii aviaţiei de asalt, pe căpitanul Lazăr Munteanu, care aterizase în «ţara nimănui», un petic de pământ între cele două armate combatante, din Cehoslovacia, l-a salvat un căpitan rus. A luat un cal şi, la galop, a fugit printre explozii, l-a scos pe român, l-a aruncat pe greabănul calului şi astfel l-a salvat“, rememorează generalul acele clipe cumplite.
Radu Theodoru
La nivel de comandă, însă, a fost cu totul altceva. „La nivel de comandă politică, ne-au pedepsit pe noi, românii, pentru că am luptat împotriva lor pe Frontul de Est. Ne-au folosit la atacuri foarte grele în teren muntos, împădurit, iar la Oarba de Mureş ne-au sacrificat 10.000 de militari când ne-au obligat să luăm cu asalt un deal cu cazemate ultraîntărit de Divizia 8 S.S., când puteam să-l înconjurăm cu o dublă învăluire şi cădea fără sacrificii“, îşi aminteşte Radu Theodoru.
Din zbor, pe apă
După război, pentru că şi-a exprimat de fiecare dată punctul de vedere cu privire la ocupaţia sovietică şi la procesul de rusificare a armatei, în 1952, pe când era comandant de escadrilă şi instructor de luptă la Regimentul 1 Vânătoare, Radu Theodoru a fost concediat şi trimis la Sibiu, într-o şcoală de ofiţeri tehnici. Cum i s-au frânt aripile zborului, el a început să scrie carte după carte şi a fost trimis să fie cronicarul primului marş transatlantic al navei-şcoală „Mircea cel Bătrân“, care a avut loc în anul 1976. Bricul a participat, alături de veliere din întreaga lume, la aniversarea a 200 de ani de la declararea independenţei Statelor Unite ale Americii. În urma acestei experienţe, care l-a fermecat, a scris cartea „Noi, Mircea şi Atlanticul“.
După aceea a vrut să facă înconjurul pământului pe apă. A plecat în aventură mai întâi cu o epavă, iahtul „Decebal 1“, cu care s-a întors din drum. Apoi s-a urcat la bordul iahtului „Decebal 2“, dar lipsa banilor a făcut ca echipajul să încheie aventura înainte de a traversa Atlanticul.
Într-un război nu câştigă nimeni. Acum, Putin vrea să refacă Rusia lui Stalin. Ce urmează după bombardamentele din Ucraina? Republica de peste Prut? Vom trăi şi vom vedea. Iar distrugem? Dacă s-ar bate ca David cu Goliat ar fi altceva, dar aşa? Ştefan Sohaciu, veteran de război
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
