Misterul celui mai păzit secret al lumii antice: „Focul grecesc a fost dat de un înger primului împărat creştin“

Misterul celui mai păzit secret al lumii antice: „Focul grecesc a fost dat de un înger primului împărat creştin“

Reprezentarea focului grecesc

Denumit şi „bomba atomică a antichităţii”, „focul grecesc“ era o armă incendiară care producea flăcări greu de stins, chiar şi pe suprafaţa apei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Metoda de fabricare a „focului grecesc” a rămas un mister până în zilele noastre, iar istoria ne spune că armatele bizantine au reuşit să păstreze secretă reţeta, folosind împotriva inamicilor metode de contrainformaţii cum ar fi, de exemplu, compartimentarea, conform SRI. Mai precis, liderii militari bizantini au împărtăşit secretul doar unui grup de elită şi au produs componentele amestecului în zone diferite.
 
Conform Historia, primele scrieri în care apar amănunte legate de focul lichid, cum mai era numit focul grecesc/bizantin, aparţin cronicarului Teofan Confesorul. Potrivit cronicarului, focul lichid a fost inventat de un anume Kallinikos (Callinicus), un meşteşugar şi arhitect din oraşul Heliopolis. Acesta a fost nevoit să fugă din calea invadatorilor arabi şi şi-a găsit refugiul în marea cetate a Constantinopolului. El ar fi pus focul lichid la dispoziţia bizantinilor şi aceştia ar fi repurtat o strălucită victorie împotriva asediatorilor musulmani.
 
Următoarea referire legată de folosirea focului grecesc este făcută tot de cronicarul bizantin Teofan, care spune că în al doilea asalt al arabilor asupra Constantinopolelui (717-718 d.Hr.), împăratul Leon al III-lea a reuşit în două rânduri să incendieze cu foc lichid oştirile de năvălitori, zădărnicind astfel încercarea lor de a pătrunde în capitala imperială.
 
Folosit cu efect devastator împotriva asediilor arabe, focul grecesc a fost întrebuinţat atât în Reconquista bizantină din secolele IX-X, cât şi în asigurarea frontierelor împotriva bulgarilor (970-971), a ruşilor (941, respectiv 1043), dar şi pentru înăbuşirea revoltelor interne.
 
Importanţa pe care o avea această armă, precum şi păstrarea secretului compoziţiei sale o regăsim precizată în cartea împăratului Constantin Porfiregenetul (945–959), De Administrando Imperio, lucrare dedicată moştenitorului său. Acesta îşi sfătuieşte fiul, pe viitorul împărat Roman al II-lea, să nu divulge niciodată nimănui secretul focului grecesc, adăugând că acest foc a fost dat de un înger primului împărat creştin, Constantin cel Mare, şi că prepararea lui nu o pot face decât creştinii, şi doar în oraşul imperial. Ca un avertisment, el adăuga că un oficial care a fost mituit de duşmanii imperiului să le dea o parte din acest amestec chimic a fost lovit de o „flacără venită din rai”, în momentul în care voia să intre într-o biserică.
 
Majoritatea oamenilor de ştiinţă sunt de părere că în compoziţie trebuie să fi fost ţiţeiul, sub formă de petrol distilat, şi alte ingrediente precum nitriul, varul nestins, sulf, răşini sau alte materiale inflamabile şi că ar fi acţionat asemănător napalmului. Cert este că toate versiunile încercate de cei care au studiat fenomentul au eşuat, iar formula care a ţinut la depărtare toţi duşmanii Imperiului Bizantin vreme de 500 de ani a dispărut odată cu invazia cruciată a Constantinopolului, scrie Revista Historia. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: