FOTO Cum arată cămara unei mănăstiri în prag de iarnă. Şirul borcanelor aşezate cu grijă şi frumos etichetate

FOTO Cum arată
cămara unei mănăstiri în prag de iarnă. Şirul borcanelor aşezate cu grijă şi frumos
etichetate

Mănăstirea Dervent, judeţul Constanţa                                              FOTO Părintele Efrem

Fiecare borcan este aşezat cu grijă, etichetat şi pregătit pentru sezonul rece. Călugării se îngrijesc toată toamna pentru ca nimic să nu lipsească din cămară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Părintele Efrem, 35 de ani, este de 18 ani bucătarul mănăstirii Dervent, judeţul Constanţa. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, iar în timpul liber, atât cât îi mai rămâne, pictează, pictura fiind marea sa pasiune. A învăţat să citească în chirilică pentru a desluşi tainele cărţilor vechi bisericeşti.

Însă, marea sa ascultare este să le ofere zilnic călugărilor şi pelerinilor mâncare. „Pentru a prepara o mâncare cât mai reuşită e musai să mai daţi şi greş! Eu, pentru prima dată am avut ascultarea ca bucătar la vârsta de 17 ani. Vă imaginaţi ce mâncare putea să iasă din mana unui copil. Primele mâncăruri le-am ars şi plângeam. Mă rugam Maicii Domnului să mă ajute în noua mea ascultare. Confundam fumul de la mâncarea arsă cu aburul de la mâncare. Prima dată când am învăţat să pun sarmale la fiert, am ars 700 de sarmale”, spune părintele Efrem.

În fiecare toamnă, bucătarul are grijă să pregătească sute, dacă nu mii, de borcane cu tot ce le trebuie vieţuitorilor mănăstirii să treacă peste iarnă: bulion din ardei capia, bulion de roşii, roşii coapte în suc de roşii pentru saramură, zarzavat pentru ciorbe, vinete împănate cu roşii, suc de roşii, zacuscă cu vinete, roşii în bulion, brocoli la borcan, mazăre la borcan, ardei iuţi la borcan, frunze de viţă de vie cu sare la borcan, compot de mere, pere, sruguri, cireşe, vişine, gutuie, nectarine, dulceţă de coji pepeni, gutui, struguri, vişine, gutui japoneze, gem de mere, pere, prune, dovleac şi multe alte bunătăţuri.

Părintele Efrem nu are o situaţie a numărului de borcane, dar ştie că, de exmplu, „câte zile are anul, atâtea borcane (de 5 litri) de bulion şi zarzavat trebuie să fie. Chiar mai multe, cât să mai bucurăm şi alte suflete”, mărturiseşte părintele. Aşa se face că în cămara de la dervent sunt puse 600 de kilograme de zarzavat pentru ciorbe şi 500 de kilograme de bulion. „Eu măsor în kilograme şi îmi dau seama cât am nevoie pentru iarnă”, adaugă bucătarul.

                                                 Părintele Efrem, bucătarul mănăstirii Dervent

Mănăstirea Dervent este locul unde pasul oricărui pelerin pătruns pe tărâmurile Dobrogei trebuie să ajungă. Situată la 120 de kilometri distanţă de municipiul Constanţa, pe DN 3, în apropierea localităţii Ostrov, mănăstirea se înalţă impunătoare peste toată valea Bugeacului, putând fi zărită chiar şi de pe Dunăre.

Istoria aşezământului monahal începe încă din secolul IX când aici era ridicat doar un mic schit de călugări. Acum, Derventul adăposteşte crucile de piatră, făcătoare de minuni, cum spun mărturiile adunate de călugări de la creştinii care şi-au găsit vindecarea prin rugăciune şi evlavie la aceste cruci izvorâte din pământ.



Mănăstirea mai adăposteşte şi Izvorul cu apă tămăduitoare care, la fel ca şi crucile de piatră, alină suferinţele credincioşilor care beau apă de la el.

În interiorul mănăstirii toate lucrurile sunt puse în ordine. Acolo, istoria se împleteşte cu vegetaţia, printre straturile de flori sau la umbra unor copaci putând fi admirate obiecte precum o ancoră din secolul al XVIII-lea găsită pe fundul Dunării, un sfeşnic de piatră ce a aparţinut bisericii din satul Gârliţa, două cruci de piatră din anul 1876, care au străjuit iniţial mormântul celor 28 de soldaţi a căror barcă s-a scufundat când încercau să traverseze Dunărea pentru a participa la Războiul de Independenţă.

Pe aceeaşi temă:

Secretele bucătăriei mănăstireşti: dulceaţa de dovleac plăcintar

Reţete călugăreşti din bucătăria mănăstirii Dervent. Cum preparăm dulceaţa din coajă de pepene roşu

Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem

Imagini din aceeasi galerie
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
  • Bucătăria mănăstirii Dervent          FOTO Părintele Efrem
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările