Elevii, mai aproape de postura de administratori ai şcolilor. Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor susţine iniţiativa venită de la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asociaţia Elevilor din Constanţa, în reuniune de lucru Foto AEC
Asociaţia Elevilor din Constanţa, în reuniune de lucru Foto AEC

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a dat vot unanim pentru iniţiativa legislativă propusă de Asociaţie Elevilor din Constanţa. Elevii constănţeni doresc să-şi recapete acest drept care le-a fost luat de Ministerul Educaţiei în 2010.

Iniţiativa pleacă de la Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), singura organizaţie reprezentativă a elevilor acreditată la Camera Deputaţilor. Elevii au avut dreptul de vot în Consiliul de Administraţia al şcolilor până în anul 2010, când odată cu noua Lege a Educaţiei, rolul lor a devenit de observatori. Din vara 2014, odată cu apariţia OUG 49/2014 privind unele măsuri în sistemul educaţional, observatorul a devenit ocazional.

„Este un vânt prielnic schimbării“

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Camerei Deputaţilor a acordat marţi, 10 februarie, cu unanimitate de voturi, raportul de adoptare propunerii legislative care prevedere ca elevii să facă parte cu drepturi depline din Consiliul de Administraţie al şcolilor. Fiind acreditată la Camera Deputaţilor, Asociaţia Elevilor din Constanţa a participat la dezbaterea din comisie, unde vicepreşedintele Alexandru Manda (15 ani) a avut ocazia să susţină punctul de vedere al organizaţiei şcolare.

„Este un vânt prielnic schimbării, au spus membrii comisiei, care ne-au felicitat pentru iniţiativa de a ne lupta pentru redobândirea acestui drept, pentru toţi elevii din România. Mai avem un hop la Senat, dar sperăm că vom convinge şi acolo“, a declarat Alexandru Manda.

După mai bine de două ore de discuţii, parlamentarii au acordat votul lor unanim iniţiativei venite de la Constanţa.

Proiectul intră astfel la votare în plenul Camerei Deputaţilor, cu propunere de adoptare. Votul are loc săptămâna următoare. După ce va trece de Camera Deputaţilor, proiectul legislativ va continua procedura la Senat, care este cameră decizională.

Susţinere de la parlamentarii de Constanţa

Liderii AEC, Andrei Burghelia şi Alexandru Manda, au organizat o dezbatere publică la finele lui ianuarie, la Prefectura Constanţa, pentru ca aleşii locali să îşi spună opinia legată de proiect. Trei parlamentari de Constanţa au răspuns invitaţiei elevilor de a participa vineri, 30 ianuarie, la dezbaterea de la Prefectura Constanţa: Dănuţ Culeţu, Mihai Tararache şi Remus Cernea - venit special de la Bucureşti pentru această întâlnire. Alt parlamentar de Constanţa, senatorul Gigi Christian Chiru, şi colega sa de partid, deputata Raluca Turcan, şi-au trimis reprezentant.

Fiecare dintre ei şi-a exprimat suportul pentru acordarea acestui drept elevilor. Ei au arătat că face parte din exerciţiul democraţiei ca beneficiarul unui act de educaţie să aibă un cuvânt de spus în luarea deciziilor din şcoala la care învaţă.

Iar declaraţiile de susţinere au curs: de la Consiliul Local Constanţa, de la Primăria Constanţa, de la Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, de la Blocul Naţional Sindical, de la Direcţia pentru Tineret şi Sport Constanţa, de la Asociaţia Părinţilor, de la Partidul Naţional Liberal. Partidul Social Democrat, care a trimis în Legislativ cei mai mulţi parlamentari de la Constanţa, nu a putut participa, fiind convocat la acea dată la reuniunea de la Sinaia.

Vă mai recomandăm

Elevii din Constanţa au depus plângere penală la DNA împotriva primarului. Liderii elevilor: „Radu Mazăre ne-a spus că îşi bagă p... în Legea Educaţiei“

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere ministrului Educaţiei să suspende Regulamentul Şcolilor

Ministerul Educaţiei, acuzat de Asociaţia Elevilor din Constanţa: „Încălcaţi legea şi faceţi economii pe spinarea elevilor“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite