Cum şi-a bătut joc România până la capăt de bijuteria regală din Mamaia. În acest timp, bulgarii fac avere din vila ridicată de Regina Maria la Balcic

Deşi Palatul Regal din Mamaia a fost inclus în 1992 pe Lista monumentelor istorice, cu denumirea „Club Castel“, acest „amănunt“ n-a fost o piedică pentru vânzarea clădirii. În 2003, construcţia a fost înstrăinată unei societăţi numite „Light System“ SRL, contra sumei de aproximativ 850.000 de lei. Reprezentanţii firmei care deţine în proprietate bijuteria regală s-au schimbat foarte des de atunci. În prezent, societatea îi are ca administratori pe Alis Sadettin, Adrian Ionel Petrache şi Radoway Limited.

Incendiul care „a consolidat“ batjocura

Jurnaliştii publicaţiei Info Sud-Est au descoperit că fostul director al SC Mamaia, Dan Lucian Victor, este finul lui Bartolomeu Finiş, un apropiat al fostului premier Adrian Năstase şi al tripletei Dorin Cocoş - Alexandru Bittner - Adrian Petrache. Ultimul a devenit, după ceva ani, chiar proprietarul Palatului Regal. Ulterior, curtea palatului, în suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare de teren, a fost vândută aceleiaşi firme de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, cu 23 de euro/metrul pătrat.  

De când au preluat palatul din Mamaia, administratorii firmei n-au făcut nicio investiţie semnificativă, astfel că s-a degradat de la an la an, iar acum este o ruină. Tot interiorul construcţiei este devastat: camerele în care se odihneau regii României au devenit spaţii de depozitare, toaletele sunt sparte, iar acoperişul este grav deteriorat. În 2012, în urma unui incendiu puternic, mai bine de jumătate din clădire a fost distrusă.

Păstrându-şi doar 3.000 de metri pătraţi din domeniul de la Mamaia, Regina Maria a donat reşedinţa regală principesei Elena şi Regelui Mihai, care la acea vreme erau doar un copil. Aşadar, din decembrie 1927 şi până în vara anului 1932, Palatul Regal a fost refugiul Principesei Elena şi locul unde Regele Mihai îşi petrecea vacanţele la mare.

Pe locul pe care şi l-a păstrat, Regina şi-a construit o căsuţă denumită simbolic Casa Dalga (turceşte – Valul negru) obişnuind să vină aici mai ales la începutul toamnei, unde se bucura de întinderea nesfârşită a mării alături de fiica sa, arhiducesa Ileana, şi de doamnele de companie.

„Reîntoarcerea lui Carol al II-lea în ţară şi încoronarea sa aveau să schimbe cursul istoric al acestui frumos palat. Fiind obligată să-şi vândă proprietăţile, principesa Elena a înstrăinat către Armata Română reşedinţa contra sumei de 27.000.000 lei, bani pe care i-a folosit pentru a achiziţiona vila Sparta de la Florenţa, viitoarea sa reşedinţă“, spune istoricul. Aşa se face că Palatul a intrat în proprietatea Armatei şi a fost dat Flotilei Hidroaviaţiei, devenind club al ofiţerilor.

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, reşedinţa a fost ocupată de generalii armatei sovietice care, la plecare, în noaptea de 1/2 noiembrie 1944, au vandalizat construcţia şi au furat tot ce se putea transporta. Palatul Reginei a fost refăcut după război şi a devenit în perioada comunistă „casă de odihnă pentru oamenii muncii“, conform unui ghid al anilor '60. În anii 1978 – 1979, palatul a fost renovat şi a devenit un club destinat turiştilor germani. Cu acest prilej, o parte din camere au fost modificate, a fost reabilitată reţeaua electrică, iar în faţa palatului a fost construită o piscină. Reşedinţa regală şi-a păstrat această destinaţie până la Revoluţie.

Balcicul, păstrat impecabil de bulgari, este un magnet turistic

În vreme ce Palatul Regal din Mamaia se ruinează, Vila de la Balcic, moştenirea familiei regale din Bulgaria, construită sub coordonarea Reginei Maria tot în perioada interbelică, pe vremea în care Cadrilaterul a aparţinut României, este o mare afacere turistică.

Administratorii bulgari ai domeniul regal de la Balcic au dezvoltat o întreagă industrie în zonă.

Domeniul castelului cuprinde şase case, câte una pentru fiecare copil al reginei, care a ridicat şi un paraclis unde a dorit să-i fie îngropată inima. S-a simţit cel mai apropiată de acest loc, regina evocând momentul descoperirii acestui ţinut desprins din „O mie şi una de nopţi“:

„Într-o plimbare prin Dobrogea, m-am apropiat deodată de o limbă de pământ lângă mare care a trezit în mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simţire că locul acesta mă aştepta dintotdeauna pe mine, ori trăisem totdeauna în aşteptarea lui“.