Constanța: Femei la putere şi iubirile lor (II)

Constanța: Femei la putere şi iubirile lor (II)

Familia Lăpușan, o familie unită și împlinită.

Ioana Purcărea apără drepturile sindicale ale dascălilor, iar Aurelia Lăpuşan formează generaţii de jurnalişti. Prima este o femeie care lăcrimează de emoţie atunci când povesteşte despre soţul ei, iar a doua se mândreşte cu bărbatul puternic de lângă ea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ioana Purcărea s-a născut într-un sat din judeţul Argeş - Răteşti, într-o familie cu trei copii. Tatăl a fost CFR-ist, iar „mămica“, aşa cum îi place să-i spună celei ce i-a dat viaţă, o femeie cu „o filosofie foarte sănătoasă de ţăran“. A trăit o copilărie de poveste.

„Aveam o grădină superbă şi ţin minte că într-o noapte de iulie, cu lună plină, ai mei au aşezat plapuma între florile de regina nopţii, care miros senzaţional, şi am dormit acolo toţi“, îşi aminteşte cu nostalgie Ioana Purcărea.

Liceul l-a terminat la Piteşti, iar prima oră de psihologie din clasa a XII-a a fost decisivă în alegerea viitoarei cariere. „În 1971 am plecat cu mama de mână la Universitatea din Bucureşti, să dau la Facultatea de Psihopedagogie. Când a văzut mama câte maşini sunt pe acolo, mi-a zis: «Hai acasă, aici nu-i de tine!». Dar nici prin cap nu-mi venea să renunţ. Am dat examen, eram 16 pe loc. Când am aflat că sunt admisă, primul telefon pe care l-am dat a fost la Primăria din Răteşti, să-mi anunţ părinţii. Toţi oamenii din sat au fost mândri de reuşita mea“, povesteşte Ioana Purcărea.

Văduvă la 27 de ani

În anul III de facultate s-a căsătorit. Se îndrăgostise la prima vedere. „Pe Traian Moca, primul meu soţ, care era navigator, l-am cunoscut la Bucureşti. Eram cu ceilalţi colegi de facultate. Ţin minte că în ziua aceea m-a condus la cămin, iar pe drum l-am luat de gât şi l-am pupat. Apoi am făcut schimb de adrese, ca să ne scriem. El locuia în Constanţa.

Peste o săptămână mi se făcuse dor de el, aşa că am venit la Constanţa, l-am căutat şi i-am spus că vreau să mă mărit cu el“, povesteşte Ioana Purcărea. În acelaşi an, în toamnă, s-au căsătorit. Au făcut o nuntă tradiţională la Răteşti, apoi s-a mutat la Constanţa. În scurt timp s-au născut şi cele două fete, Andreea şi Irena.

La 27 de ani a rămas văduvă. Soţul a pierit odată cu nava Independenţa, petrolierul care a ars în apele Mării Marmara după ce s-a ciocnit de un vas grecesc. „Rămăsesem o mamă singură cu două fetiţe. Ţin minte că mi-au adus sicriul cu cadavrul soţului meu în ziua de Bobotează, iar de Sfântul Ion, de ziua mea, l-am înmormântat“, îşi aminteşte Ioana Purcărea.

Dar exact în acele momente grele a reapărut în viaţa ei un om. Cel care i-a fost alături, iar apoi i-a cerut mâna. „Îl cunoşteam din facultate, fusese prietenul meu, dar a fost o poveste platonică. Destinul făcuse să-l întâlnesc din întâmplare chiar în vara din anul în care a murit fostul meu soţ. Apoi, m-a căutat acasă, după tragedie.

Ţin minte că fetele mele s-au aşezat lângă el şi i-au spus: «Nu vrei tu să fii tăticul nostru? Că noi nu mai avem!» Atitudinea lor m-a încurajat foarte mult“, spune Ioana Purcărea.

A descoperit fericirea

Şi-a refăcut viaţa alături de Petre Purcărea, profesor de istorie. A descoperit fericirea. „Unele lucruri mi se păreau ireale. Eu, care eram obişnuită să fiu jignită de soţul meu, mi se părea ciudat ca bărbatul de lângă mine să-mi spună «iubita», «frumoasa mea». Nu există bărbat care să iubească o femeie aşa cum mă iubeşte el pe mine şi invers“, povesteşte Ioana. În 1982 s-a născut şi Doria, cea de-a treia fiică.

Cum ar fi fost mai bine să se desfăşoare viaţa ei?  „A fost mai bine cum a vrut Dumnezeu. Prima mea căsnicie a fost foarte nefericită. Fostului meu soţ îi plăceau foarte mult femeile şi era adulat de ele, pentru că era un bărbat frumos“, povesteşte Ioana.

Domnişoare de onoare

Ioana şi Petre Purcărea au făcut nuntă abia în anul 2000, când ea avea 48 de ani, iar el 50. Fetele, care trecuseră de vârsta majoratului, le-au fost domnişoare de onoare. 

Ioana Purcărea e o femeie şi o mamă împlinită. Are trei fiice frumoase: Andreea, Irena şi Doria şi doi nepoţi: Antonia (patru ani şi două luni) şi Radu Andrei (trei ani şi două luni). „Mă consider o femeie împlinită, deşi viaţa mi-a oferit şi multe dezamăgiri. Durerea şi tragediile de viaţă te pot îndruma pe două căi - fie apreciezi viaţa, aşa cum am făcut eu, fie devii un om rău“, concluzionează ea.

Timpul liber şi-l petrece cu familia sau gătind. „Sunt foarte inventivă în bucătărie. N-am avut niciodată carte de bucate“, zâmbeşte ea.
Şi-a spus povestea cu mult drag. La final, a zâmbit: „E primul interviu de acest fel. Parcă mă simt uşurată că am povestit!“

Aurelia, Leoaică ambiţioasă

Aurelia (61 ani) şi Ştefan (71 de ani) Lăpuşan, o Leoaică ambiţioasă şi un Capricorn diplomat, formează un cuplu de peste două decenii. Ştefan este din Cluj, dar datorită Aureliei iubeşte marea, Constanţa şi tot ce o înconjoară. Ambii se află la a doua căsătorie.

Ea - dobrogeancă get-beget, care are jurnalismul în sânge şi s-a ambiţionat să scormonească trecutul urbei sale, el - un ardelean care te încântă cu optimismul şi modul în care priveşte viaţa.

Îşi strecoară bileţele

Relaţia lor este înconjurată de trandafiri, muzică şi dans. Când unul dintre ei pleacă, legătura este prelungită prin bileţele cu declaraţii de dragoste. Strecurate prin bagaje sau buzunare, sunt mărturii ale unei relaţii puternice şi frumoase. Sunt un cuplu care nu aşteaptă zile de naştere sau aniversări pentru a-şi face cadouri, iar cele mai inedite atenţii sunt micile bileţele pe care Ştefan le arhivează şi le păstrează cu sfinţenie.

Înviorarea de dimineaţă înseamnă pentru ei un dans şi un cântec în bucătărie, în jurul mesei cu micul dejun. Ştefan este un bucătar excelent, iar fiecare fel de mâncare este o sărbătoare culinară.

Protectorul Aureliei

Au în palamares 11 monografii, iar Aurelia Lăpuşan a mai semnat şi câteva cărţi de beletristică şi lucrări de specialitate în jurnalism. „Dar în monografii mă regăsesc cel mai bine. Ştefan a fost protectorul meu, m-a încurajat mereu să fac şi mai mult, m-a stimulat întotdeauna“, spune Aurelia Lăpuşan. „Eu nu fac lucruri care nu îmi plac, sunt încăpăţânată şi am ajuns într-o etapă a vieţii în care fac numai ce îmi place“, spune Aurelia.

„Viaţa e făcută să ai bucurii“, completează Ştefan. „Iar cel mai important este că fericirea întinereşte oamenii, este o reţetă verificată“, mărturiseşte el.

A primit o găleată de flori

S-au cunoscut dintr-o pură întâmplare, într-un birou din Constanţa. „Am văzut în faţa mea un bărbat cu ochi mari de un albastru cuprinzător, cu sacoul aruncat ştrengăreşte pe umeri. M-a fascinat din prima clipă“, povesteşte Aurelia Lăpuşan. „A revenit după un timp la Constanţa şi mi-a adus...o găleată cu flori“, îşi aminteşte ea.

„M-am dus în piaţa Griviţei la o florăreasă şi nu am mai avut răbdare să cumpăr un singur buchet de flori şi am luat o găleată cu totul. Şi am plecat cu ea din zona Griviţei până în Brătianu. Era un gest atipic pentru regimul auster în care trăiam, se uita toată lumea la mine“, completează Ştefan povestea. „Au mai fost şi alte gesturi care au urmat, de exemplu fuga noastră prin parcuri în Bucureşti, când ne furam săruturi“, spune ea zâmbind.

În anul 1988, la Soveja, trubadurul Ştefan i-a scris poezia care a devenit motto-ul familiei: „Aurelia, Aurelia, dragostea mea/ Aş vrea să-nchid tot ce mi-ai dat/ În locul cel mai ferecat/ Şi paznic eu să fiu./ Când mi-o fi dor de un sărutat/ Să strig că tu ai evadat/ Şi judecat să fiu./ În eul meu cel întinat / Şi de sărut nesăturat/ Să cer să fiu întemniţat/ În trupul tău“.

Un bărbat puternic

Ştefan Lăpuşan povesteşte că de la mama sa a moştenit vocea, iar de la tata, preocuparea de a face cât mai multe, cu har şi ambiţie. „Împreună cu cei şase fraţi ai mei cântam în strana bisericii; trecea lumea pe stradă şi spunea: «Auzi, cântă fraţii Lăpuşan!», «Pe tine popă te facem», îmi zicea mama. Dar eu visam altceva. Deasupra mesei, într-o odaie, aveam un peretar pe care era desenat un oier care cânta la fluier pe lângă mioarele lui. În toată copilăria mea m-am visat acel ciobănaş care cântă pentru oile lui“.

Ştefan Lăpuşan a fost pe rând poştaş, cărămidar, cizmar, frizer, măcelar şi bucătar. Şi apropo de costumele sale impecabile, la început şi le croia singur. „Eram o familie modestă şi părinţii m-au învăţat că trebuie să fac de toate ca să putem să trăim. O duceau greu, la şcoală nu aveam creioane şi caiete, zgâriam o tăbliţă şi aşa ne făceam lecţiile“, spune Ştefan Lăpuşan.

A ajuns tenor la Opera din Cluj, apoi subinginer la Fabrica de mezeluri din acelaşi oraş, a făcut Dreptul şi Filologia. A fost judecător, diplomat, iar acum are de 20 de ani buletin de Constanţa.

„A reuşit să se adapteze foarte repede la malul mării, tocmai pentru că a făcut de toate la viaţa lui“, spune ea.

Hobby de familie

Ştefan se mândreşte cu cei doi nepoţi, Ştefan David şi Leo Andrei, care vorbesc şi româna şi franceza. Carmen, mama lor, este leit tatălui ei, o femeie puternică pe care profesia a dus-o departe de casă, în Tahiti. O femeie care poartă mereu în păr flori exotice, dar care niciodată nu a uitat de unde a plecat. Aurelia mărturiseşte: „Familia noastră are un hobby: călătoriile.Dar în Tahiti am găsit o altă lume, un loc fascinat căruia i-am dedicat la întoarcere şi o carte“.

Aurelia şi Ştefan Lăpuşan şi-au propus să ajungă în curând în Egipt şi China, iar provocările cuplului nu se vor opri aici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările