Cine erau „sfinţii doctori fără de arginţi” şi cum au ajuns să primească acest nume din partea oamenilor

Cosma şi Damian (Asia Mică), sfinţi doctori fără de arginţi - icoană

În icoanele ortodoxe, sfinţii doctori fără de arginţi sunt reprezentaţi cu o cutie de medicamente în mână şi cu o linguriţă, semnul vindecării trupeşti şi sufleteşti.

Respectând porunca Mântuitorului, „În dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei 10, 8), sfinţii doctori fără de arginţi au fost oameni care tratau suferinţele semenilor fără a primi nimic în schimb. De aceea, lumea îi numea „fără de arginţi”. Lucrarea lor se făcea întotdeauna împletită cu rugăciunea, iar sfinţii le vorbeau pacienţilor despre boală şi păcat, păcatul fiind de multe ori la baza îmbolnăvirii trupului.

Încă din Vechiul Testament oamenii au fost îndemnaţi să-i respecte pe medici. „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul” (Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah 38, 1). „Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, căci şi de el ai trebuinţă. Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă” (Isus Sirah 38, 12-13).

Sinaxarul Ortodox consemnează o serie de sfinţi, „doctori fără de arginţi”. Dintre aceştia îi amintim pe Cosma şi Damian din Arabia, Cosma şi Damian din Asia Mică, Chir şi Ioan, Talaleu, Cosma şi Damian din Roma, Ermolae, Pantelimon, Anichit şi Fotie, Diomid, Luca, Arhiepiscopul Crimeii, Trifon, Iulian, Mochie, Samson cel primitor de străini şi alţii.

Mai cunoscuţi în rândul credincioşilor sunt Cosma şi Damian, trăitori la Roma la sfârşitul secolului al III-lea, pomeniţi în ziua de 1 iulie. Ei au fost crescuţi în credinţa creştină, tinerii romani frecventând şcolile timpului, dobândind de la Dumnezeu ştiinţa tămăduirii trupeşti şi sufleteşti.

Sinaxarul spune că cei doi „deprinzându-se la meşteşugul doctoriei, toate bolile le tămăduiau cu lucrarea. Căci aveau împreună ajutător lor întru toate pe darul Unuia Dumnezeu, şi peste câţi din oamenii cei ce pătimeau şi din dobitoace îşi puneau mâinile lor, îndată aceia se făceau sănătoşi desăvârşit. Iar bunii tămăduitori de la nimeni nu luau plată pentru tămăduiri, de aceea au fost numiţi şi doctori fără de plată, căci numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă întru Hristos. Şi nu numai în singură Roma, ci şi prin cetăţile dimprejur şi prin sate mergând, şi pe cei bolnavi tămăduindu-i, pe mulţi îi întorceau la Hristos”.

Sfinţii Chir şi Ioan sunt cinstiţi în ziua de 31 ianuarie. Aceştia au învăţat medicina în Alexandria şi pentru că tratau pacienţii fără bani, li se spunea „doctori tămăduitori fără arginţi”. Ei arătau bolnavilor că de multe ori boala este pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârşite. Mulţi dintre cei tămăduiţi primeau sfânta învăţătură a Mântuitorului Hristos. Au trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305).

Pe1 noiembrie, Biserica îî cinsteşte pe sfinţii Cosma şi Damian. Aceştia erau fraţi, de neam din Asia, având tată păgân şi mamă creştină, anume Teodotia. „Dar ajutau nu numai oamenilor, ci şi dobitoacelor şi nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, căci toate acestea le făceau nu pentru avere, adică să se îmbogăţească cu aur şi cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate către El dragostea lor, prin dragostea cea către aproapele; nici nu doreau slava omenească prin aceste tămăduiri, ci slava lui Dumnezeu”, se arată în Sinaxarul ortodox.

În secolul XX, Biserica îl consemnează pe Sfântul Luca al Crimeei. Valentin Voino-Iaseneţki, cunoscut de întreaga lume creştină cu numele de Sfântul Luca al Crimeei, s-a născut în anul 1877, într-o familie nobilă. Tânărul Valentin a studiat mai întâi la Academia de Arte Frumose din Kiev, dar, dându-şi seama că pictura nu este adevărata sa vocaţie, a renunţat şi a început să studieze Medicina, tot în Kiev.

Medicul ajunge profesor universitar la Facultatea de Medicină din Taşkent, specializat în anatomie şi chirurgie. În anul 1921, episcopul locului îi propune medicului să-l hirotonească preot. Acesta acceptă şi aşa devine Luca (episcopul oferindu-i şi un nume de călugăr). În numai doi ani, preotul Luca ajunge episcop, iar acest lucru este privit cu ochi răi de autorităţile politice ale vremii. Este arestat şi încarcerat în mai multe închisori din ţară. Tradiţia consemnează nenumărate intervenţii chirurgicale pentru care Sfântul Luca nu solicita niciun ban.

Pe aceeaşi temă:

Minunea naşterii lui Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Iisus. A trăit în pustie mâncând lăcuste şi miere sălbatică

De ce le este interzis preoţilor şi episcopilor ortodocşi să facă politică