Şeful DNA Constanţa, ironic la adresa primarului Vergil Chiţac: Dacă nu vrei să arzi de viu într-un spital din România, ai face bine să nu te îmbolnăveşti
0Şeful DNA Constanţa, procurorul Andrei Bodean, îl critică sever pe primarul Vergil Chiţac pentru mesajul pe care acesta l-a transmis în seara de vineri, după incendiul de la Infecţioase, unde au murit 7 pacienţi.
Şeful DNA Constanţa a postat mesajul pe pagina de Facebook în dimineaţa de sâmbătă, 2 octombrie.
„Vaccinaţi-vă cu toţii pentru a nu ajunge în astfel de situaţii“ - Vergil Chiţac, Primarul municipiului Constanţa, imediat după incendiu.
Deci dacă nu vrei să arzi de viu într-un incendiu dintr-un spital din România, ai face bine să nu te îmbolnăveşti.
Îmbolnăvirea te expune de fapt riscului de incinerare, nu instalaţiile electrice vechi de 80 de ani, lipsa detectoarelor de fum şi a instalaţiilor de stingere, nerespectarea normelor PSI şi asa mai departe.
Sănătatea, ne învaţă administraţia, e cea mai bună paza contra carbonizării.
Oare dacă ardea Cardiologia sau Ortopedia, ce ne-ar mai transmis edilul? Lăsaţi-vă de fumat, slăbiţi, apucaţi-va de sport? Nu vă mai rupeţi picioarele?
Să ne înţelegem, sunt fanatic pro vaccin. Alaltăieri am făcut doza a 3-a.“
Pe aceeaşi temă: