Viaţa de nomazi digitali. Lucrează pentru Cluj, dar se trezesc, în fiecare dimineaţă, lângă o plajă din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei, Corina şi fetiţa lor au făcut o excursie în Barcelona în weekend. FOTO: Arhivă personală
Andrei, Corina şi fetiţa lor au făcut o excursie în Barcelona în weekend. FOTO: Arhivă personală

După doi ani în care au lucrat aproape exclusiv de acasă, dintre aceiaşi patru pereţi, Corina şi Andrei au decis să se mute în Spania pentru un an. Ei şi-au continuat activitatea la slujbele pe care le aveau în Cluj-Napoca, însă o fac de pe o plajă aflată între Valencia şi Barcelona.

„De aproape 2 ani, lucrăm aproape exclusiv de acasă. Şi-atunci, dacă tot suntem între aceiaşi patru pereţi, cum ar fi dacă am schimba cadrul, contextul, pereţii? Şi să îi tot schimbăm“ – această întrebare şi-au pus-o în toamna anului trecut Corina şi Andrei. 

Soţii şi-au luat fetiţa de trei ani, Maria, şi au pornit într-o aventură de neuitat. Din 10 ianuarie au devenit „nomazi digitali“, termen folosit pentru cei care se mută într-o altă ţară, dar îşi păstrează slujba din localitatea de origine, folosind comunicarea pe internet pentru aceasta. 

Corina Brânduşan (36 de ani) este om de comunicare şi PR, care a lucrat timp de 10 ani în jurnalism, iar Andrei Ţigănaş (36 de ani) este trainer de dicţie. Cei doi s-au mutat în Spania, unde au planificat să rămână pentru un an.

Au căutat o localitate mică, la malul mării şi un loc unde să fie soare şi frumos cât mai multe zile pe an. Au ajuns în Vinaros, un orăşel pescăresc flancat de Valencia şi Barcelona, la 150 de kilometri de Valencia şi la 200 de kilometri de Barcelona. 

De mai bine de o lună, cei doi soţi şi-au continuat vieţile profesionale de la Cluj-Napoca, însă îşi încep zilele urmărind soarele cum răsare din mare. Deoarece vor să exploreze cât mai multe dintre frumuseţile Spaniei, la începutul lunii martie, nomazii digitali s-au mutat în Marina d'Or, Oropesa del Mar.

„Ne-am gândit la o transformare radicală“


După doi ani în care au stat şi au lucrat aproape exclusiv de acasă, călătoriile fiind reduse la maximum, cei doi clujeni s-au gândit că au nevoie de o schimbare. „Ne-am gândit să ne provocăm singuri o transformare radicală care să ne creeze curiozitate, apetit de descoperire, aventură şi puţină nebunie, dar în care să ne continuăm activitatea profesională“, povesteşte Corina. 

Au ales Spania în primul rând datorită experienţei. „Noi am mai stat aici cu 10 ani în urmă, pe o perioadă de opt luni. A fost un context legat de o bursă pe care o primisem la Universitatea din Leon. Prin urmare, aveam amândoi un sentiment de familiaritate în relaţia cu ţara şi, în plus, ştiam limba, ceea ce nu e puţin lucru. Totuşi, ca să diversificăm experienţa, ne-am orientat de data asta spre sud, spre zonele călduroase şi spre mare. Data trecută am stat în nord, unde e mai frig“, explică Andrei.

Coordonatele localităţii căutate erau: oraş mic, neturistic, dar cu ieşire la mare şi aflat într-o relativă apropiere de un aeroport important. Vinaros a fost alegerea perfectă. La început au luat legătura cu o agenţie imobiliară şi au consultat site-urile specifice închirierii de apartamente. Pe măsură ce avansau în căutări, au început să se întrebe dacă doreau cu adevărat să-şi ia angajamente locative lungi cu contracte şi obligaţii: „Dar dacă vrem să schimbăm oraşul după două luni?“

cluj spania corina brandusan. foto arhiva personala

Corina şi Andrei au slujbe în Cluj-Napoca, dar lucrează din Spania. FOTO: Arhivă personală

Soluţia Airbnb 

Aşa au ajuns să apeleze la Airbnb şi să caute mai multe cazări pe durate de câte 2-3 luni. „Am căutat bariere joase de intrare şi ieşire în ceea ce priveşte cazarea. Am început cu o primă cazare în Vinaros, un apartament lângă mare, apoi din martie am continuat în Oropesa del Mar, un alt oraş cu ieşire la mare, unde vom rămâne până pe 13 iunie“, detaliază Andrei.

Închiriind prin Airbnb plătesc sume fixe, ca la hotel, în care sunt incluse toate utilităţile, inclusiv internetul, despre care spun că le permite să lucreze. „Soţul meu poate face conferinţe online cu clienţii lui care iau cu el ore de dicţie, voce şi prezentări în public, dar şi cu elevii unui liceu din Cluj unde predă dicţie. Iar eu îmi pot face munca de om de comunicare de aici, exact aşa cum o făceam şi cât lucram de acasă, inclusiv cu întâlniri online şi lansări de carte – tot online şi ele, din cauza pandemiei“, povesteşte Corina. 

Astfel, cei doi nu au făcut abonamente noi de telefonie şi de internet, dar au activat roamingul la abonamentele româneşti, astfel încât să le poată folosi la nivel internaţional. „Desigur, Airbnb nu e o soluţie pe termen lung, dar ea pare să funcţioneze pentru o perioadă de 6 luni - 1 an în care practici nomadismul, adică exact ceea ce facem noi acum”, explică Andrei.  

Cardurile europene de sănătate, „o mizerie birocratică“


Cei doi clujeni şi-au făcut un program strict pentru a se putea împărţi între slujbe şi timpul dedicat fetiţei lor de trei ani. „Dimineaţa, de pe la 8.30 - 9.00 până la 12, mă ocup eu de Maria. Recuperez din timpul pe care până acum nu i l-am oferit aşa cum aş fi vrut. Ieşim pe malul mării, facem sport, alergăm, eventual facem piaţa. Între timp, Corina lucrează. La prânz mâncăm cu toţii, iar apoi Maria doarme pentru o oră şi jumătate, poate două“, povesteşte Andrei.

În timp ce Maria doarme, Andrei îşi începe ziua de lucru, iar Corina îşi continuă munca începută dimineaţa. Când Maria se trezeşte, Corina o preia pe Maria, iar Andrei continuă treaba până seara. „Programul de calluri, conferinţe, traininguri, la mine e concentrat după-amiaza şi seara. Înainte de culcare, răspund la mailurile şi mesajele de peste zi. Eram eficienţi amândoi, Corina şi eu, în perioada în care stăteam în România, dar acum mult mai bine“, povesteşte Andrei.

De câteva ori pe săptămână, cei doi sunt ajutaţi de Melissa, noua bonă, care petrece timp cu Maria de la 16.00 la 18.00, timp în care ei mai pot lucra. „Melisa e născută în Chile şi stă în Spania de mai mulţi ani. Vorbeşte cu Maria în spaniolă, dar deţine şi un portofoliu de cuvinte româneşti de bază, pentru maximă urgenţă“, detaliază Andrei.

Cei doi iau în calcul grădiniţa, dar pe moment se concentrează s-o înveţe limba pe Maria şi să-i dea timp să se aclimatizeze cu schimbarea.

Una dintre preocupările celor doi nomazi digitali a fost sănătatea. „Primul pas a fost să obţinem cele trei carduri europene de sănătate. Întregul demers a fost o mizerie birocratică umilitoare şi trebuie să o spun verde în faţă. Au fost cozi, plimbări, aberaţii «ca la noi», dar în cele din urmă am obţinut cardurile. Avem şi o asigurare privată de sănătate valabilă un an pentru toată familia“, povesteşte Andrei.

Ei sunt sprijiniţi şi de doi medici din Cluj, care le sunt alături online pentru orice problemă: mama lui Andrei, care este medicul de familie al celor doi, şi Emiliana Costiug, medicul pediatru al micuţei Maria.  

cluj spania corina brandusan. foto arhiva personala

În weekend, o excursie la Barcelona este obligatorie. FOTO: Arhivă personală

Ne bucurăm în fiecare dimineaţă când ridicăm jaluzelele din living şi vedem răsăritul din mare. Dar marele nostru câştig este când observăm că suntem mai eficienţi, mai relaxaţi şi mai concentraţi în munca noastră, dar şi în îngrijirea Mariei.

Corina, PR

„Scriem, vorbim, râdem şi bem în spaniolă, dacă e cazul“  

În ceea ce priveşte comunicarea cu localnicii, cei doi clujeni nu au absolut nicio problemă. „Scriem, vorbim, râdem şi bem în spaniolă, dacă e cazul. S-a lipit spaniola de noi ca urmare a experienţei de acum 10 ani, o ştim binişor. Nu pretindem că vorbim ca nişte localnici, dar comunicăm şi interacţionăm fără provocări, fără să avem nevoie de traducere sau de alte limbi. Înţelegem tot dacă e în casteliană, şi ne exprimăm verbal şi scris la un nivel rezonabil“, ne spune Corina. 

În ceea ce priveşte cheltuielile, în afara sezonului turistic, în Vinaros, un apartament cu 2-3 camere porneşte de la 450 euro pe lună şi poate urca mult în funcţie de zonă şi dotări. Avantajul este că nu plătesc gaz, curent, Internet, apă şi alte utilităţi. Preţul la mâncare e un pic mai mare decât în România, dar acest lucru se compensează. „Nu avem alte cheltuieli recurente. Ne plătim doar locuinţa şi hrana“, spune Corina. Au bugetul făcut până la finalul anului, astfel că nu vor fi stresaţi din acest punct de vedere. 

În ceea ce priveşte transportul, cei doi şi-au primit maşina de la Cluj-Napoca, ce a sosit la ei pusă pe platformă. Au avut nevoie să închirieze o maşină pentru ziua de 8 ianuarie, când au aterizat în Barcelona.

„Aveam atunci zeci de kilograme de bagaje, copil mic şi încă 200 de kilometri de făcut noaptea până în Vinaros. Maşina închiriată a fost soluţia cea mai bună ca să ne putem transfera cu bine de la aeroport în noua casă. La nouă seara am ajuns, am dat o fugă la magazin, tot cu maşina închiriată, ca să umplem frigiderul, iar la 10 am plecat înapoi în Barcelona ca să predau automobilul“, povesteşte Andrei. 

Corina a lăsat betoanele din Cluj-Napoca şi a ajuns pe malul mării din Spania. FOTO: Arhivă personală

cluj spania corina brandusan. foto arhiva personala

„O aventură din care cred că vom ieşi toţi schimbaţi în bine“


Cea mai mare provocare de până acum a fost pentru Corina plecarea de acasă. „Provocări simt că am avut în ţară în ajunul plecării. Ştiam că vom lipsi o perioadă mai lungă, aşa că am avut multe de făcut ca să lăsăm acasă treburile în ordine: acte, birocraţii, reparaţii, aranjamente de tot felul. Ne-am temut că se vor anula zboruri şi că nu vom putea pleca. De altfel, zborul nostru a fost reprogramat şi asta a dus la unele complicaţii. După ce am ajuns la Vinaros, am răsuflat uşuraţi“, mărturiseşte ea.

Dacă pregătirile şi aranjamentele au pus un pic de presiune pe ei, acum spun că totul a meritat. „Ne bucurăm în fiecare dimineaţă când ridicăm jaluzelele din living şi vedem răsăritul din mare. Dar marele nostru câştig este când observăm că suntem mai eficienţi, mai relaxaţi şi mai concentraţi în munca noastră, dar şi în îngrijirea Mariei“, spune Corina.

După ce îşi vor petrece primăvara în Oropesa del Mar, un orăşel pitoresc, în plin sezon estival vor merge într-o zonă rurală din Spania, în perioada iunie – septembrie, cu speranţa că vor reveni pe malul mării la toamnă, după ce trece sezonul. Întoarcerea acasă nu e planificată.

„Probabil va fi un road trip pe care îl vom planifica pe un interval de timp mai lung şi cu opriri în mai multe ţări din Europa. Încă nu e nimic stabilit, tatonăm“, spune fosta jurnalistă.

Andrei crede că au început o experienţă pe care nu o vor uita niciodată. Corina este de părere că vor avea parte de o aventură din care crede că vor ieşi toţi schimbaţi în bine: „Învăţăm să fim eficienţi, să ne adaptăm şi să ne bucurăm de fiecare nou context, să fim recunoscători, să ne contectăm mai bine cu ceilalţi şi descoperim că avem nevoie de puţine lucruri ca să fim împliniţi“.

     

Vă mai recomandăm: 

Nomadul digital, rebelul fără corporaţie: visul frumos al freelancerilor care îşi câştigă banii muncind de oriunde

Clujeanul Horaţiu Secaşiu, stăpânul mărilor

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite