Rectorul UBB despre începerea şcolii: „Directorii să nu aştepte de la stat să le aranjeze elevii în bănci“
0Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Daniel David, este de părere că nu trebuie să existe un scenariu comun la nivel de ţară privind începerea şcolii din toamnă, ci scenarii specifice fiecărei unităţi educaţionale.
„Activităţile şcolare trebuie gândite în condiţii de «război/pandemie» şi cu constrângerile reale pe care le avem, cu angajamentul că se va face tot posibilul pentru a se desfăşura într-o formă sau alta, pentru a nu afecta parcursul de viaţă al elevilor/studenţilor. În aceste condiţii, nu avem ce norme detaliate să cerem autorităţilor naţionale, că nu se pot oferi. Făcând asta intrăm toţi într-o zonă de ipocrizie, accentuată de contextul alegerilor”, susţinut David într-o postare pe blogul său. Rectorul celei mai mari universităţi din România e de părere că fiecare unitate educaţională trebuie să-şi adapteze strategia la particularităţile şi la resursele pe care le are/le poate accesa.
Daniel David susţine că „acum este momentul ca rectorii/directorii de unităţi educaţionale să-şi asume rolul de management/leadership”, nu să aştepte de la stat „să le aranjeze studenţii/elevii în clasă”.
Ce trebuie să facă autorităţile
David este de părere că autorităţile trebuie şi pot să facă cinci lucruri: 1. să întărească implementarea principiilor generale de control al pandemiei (ex. distanţare/igienă/control medical-testare/psihoeducaţie), atât în instituţiile educaţionale, cât şi la nivelul societăţii; să caute să asimileze rapid tratamentele/vaccinurile care vor apărea şi să întărească sistemul medical pentru cazurile clinice când vor apărea;
2. să întărească autonomia unităţilor educaţionale, cu asumarea responsabilităţii, pentru a putea lua rapid decizii majore (ex. închiderea cursurilor/achiziţia de noi materiale etc.);
3. să mobilizeze maximum de resurse pe care le pot mobiliza acum şi să creeze un instrument transparent prin care unităţile educaţionale să ştie că pot accesa unele din aceste resurse pentru nevoi imediate/neprevăzute, cu precădere în zonele defavorizate/pentru populaţiile vulnerabile, pentru a nu se accentua decalajele deja existente în educaţie;
4. să pună la dispoziţie consultanţă diversă unităţilor educaţionale (la cerere/rapid/eficient), prin colaborare strânsă cu asociaţiile profesionale/grupuri de experţi”.
Redăm în continuare întreaga postare:
„Văd în aceste zile multe păreri şi mulţi experţi în legătură cu începerea anului şcolar în condiţiile pandemiei. Unii întăresc ideea de reluarea a anului şcolar în regim de normalitate (cerând statului să controleze riscurile), alţii de rămânere în regim de pandemie (totul online), iar alţii vin cu scenarii hibride, unele însă atât de complicate că nu se pot implementa. E bine că discutăm şi propunem, dar să o facem raţional, fără a ne lăsa pradă tendinţelor noastre psihoculturale de exagerare a pozitivului (până la un optimism iluzoriu) şi negativului (în termeni catastrofali).
Mai precis:
(1) Să ne amintim, totuşi, în ce context suntem, şi anume de “război” cu pandemia! Cine se aşteaptă la soluţii care să ducă la aceleaşi standarde educaţionale ca înainte de pandemie, cred că nu înţelege noţiunile de “război” şi de “pandemie”. Putem ţinti însă acum la standarde de onorabilitate educaţională şi/sau să căutăm să iniţiem unele schimbări paradigmatice în educaţie, care poate după pandemie vor funcţiona în logica unei “dezvoltări post-traumatice” (o evoluţie faţă de perioada pre-pandemie).
(2) Realist vorbind, evident că nu putem avea activităţile şcolare obişnuite controlând acum toate riscurile pandemiei, din cauza unor limitări clare:
2a. Infrastructură educaţională insuficientă şi subdezvoltată, sigur cu eterogenitatea proprie, având puţine zone foarte bine dezvoltate şi multe zone subdezvoltate. Spre exemplu, nu ştiu care universitate/şcoală poate să spună ca are toate condiţiile administrative (de cămin şi de spaţiu didactic) şi financiare pentru începerea în completă siguranţă a noului an academic pentru toţi studenţii/elevii (ex. implementând adecvat distanţarea fizică/făcând testări medicale periodice).
2b. Resurse financiare insuficiente pentru a extinde rapid infrastructura şi/sau pentru a asigura toate condiţiile de siguranţă (ex. măşti necesare pentru toată lumea; testare periodică pentru toţi cei angajaţi în sistem).
(3) Nu putem însă nici ţine închisă societatea pe termen lung, prin izolare fizică şi comunicare doar online.
(4) Aşadar, activităţile şcolare trebuie gândite în condiţii de “război/pandemie” şi cu constrângerile reale pe care le avem, cu angajamentul că se va face tot posibilul pentru a se desfăşura într-o formă sau alta, pentru a nu afecta parcursul de viaţă al elevilor/studenţilor. În aceste condiţii, nu avem ce norme detaliate să cerem autorităţilor naţionale, că nu se pot oferi. Făcând asta intrăm toţi într-o zonă de ipocrizie, accentuată de contextul alegerilor.
Autorităţile trebuie/pot doar:
4a. să întărească implementarea principiilor generale de control al pandemiei (ex. distanţare/igienă/control medical-testare/psihoeducaţie), atât în instituţiile educaţionale, cât şi la nivelul societăţii;
4b. să caute să asimileze rapid tratamentele/vaccinurile care vor apărea şi să întărească sistemul medical pentru cazurile clinice când vor apărea;
4c. să întărească autonomia unităţilor educaţionale, cu asumarea responsabilităţii, pentru a putea lua rapid decizii majore (ex. închiderea cursurilor/achiziţia de noi materiale etc.);
4d. să mobilizeze maximum de resurse pe care le pot mobiliza acum şi să creeze un instrument transparent prin care unităţile educaţionale să ştie că pot accesa unele din aceste resurse pentru nevoi imediate/neprevăzute, cu precădere în zonele defavorizate/pentru populaţiile vulnerabile, pentru a nu se accentua decalajele deja existente în educaţie;
4e. să pună la dispoziţie consultanţă diversă unităţilor educaţionale (la cerere/rapid/eficient), prin colaborare strânsă cu asociaţiile profesionale/grupuri de experţi.
Într-un astfel de scenariu general (condiţiile de la punctul 4), scenariile specifice trebuie şi vor fi diferite de la o unitate educaţională la alta! Aşadar, scenariul la nivel de ţară este că nu trebuie să avem un scenariu comun la nivel de ţară sau că scenariul comun la nivel de ţară înseamnă de fapt scenarii specifice fiecărei unităţi educaţionale, cu factorul comun al unui standard de onorabilitate educaţională (poate definit minimal de minister, mai ales în zona preuniversitară, unde factor comun este mai important). Fiecare unitate educaţională trebuie să-şi personalizeze condiţiile naţionale generale descrise la punctul 4 în funcţie de context, particularităţi şi de resursele pe care le are/le poate accesa.
Spre exemplu, este greu de crezut că o comunitatea academică de aproape 50 000 de oameni, cum este UBB, va implementa un scenariu similar cu o universitate care are o comunitate de 10 000 de oameni. Unele şcoli au spaţiu pentru culoare cu sens unic şi pentru distanţare fizică între bănci sau în pauze, altele nu au şi astfel vor trebuie să apeleze la grupe mici, rotite între ele, şi la mască. Eu cred că acum este momentul ca rectorii/directorii de unităţi educaţionale să-şi asume rolul de management/leadership – în consultare constantă cu comunitatea educaţională, inclusiv părinţii şi specialiştii puşi la dispoziţie de autorităţi – şi să-şi folosească autonomia atât de mult clamată; nu poti să ceri mereu autonomie, dar când este să o foloseşti te întorci la stat să-ţi aranjeze studenţii/elevii în clasă.
Aşadar, statul (1) să mobilizeze maximum de resurse pe care şi le permite şi să le distribuie transparent şi programatic, (2) să-şi facă datoria în a implementa social regulile generale de siguranţă, (3) să pună la dispoziţie expertiză şi cele mai avansate tratamente şi (4) să facă modificări legislative, astfel încât fiecare unitate educaţională să-şi poată apoi asuma responsabilitatea pentru un scenariul adecvat, în funcţie de context, particularităţi şi de resursele pe care le are, la un nivel al onorabilităţii educaţionale.”
Se încarcă comentariile...
