Psiholog, despre îngrijorarea adusă de război: „Anxietatea te împiedică să funcţionezi normal“. Cum eviţi capcana
0
„Marea alimentare cu benzină” sau golirea farmaciilor de iodură de potasiu sunt manifestări ale lipsei de gândire gritică, dar şi ale anxietăţii şi neîncrederii românilor în autorităţi. Gina Enache, psiholog clinician şi psihoterapeut cognitiv-comportmental, a explicat pentru „Adevărul” cum putem să gestionăm cât mai eficient efectele războiului din Ucraina asupra psihicului nostru.
„Autorităţile trebuie, în primul rând, să comunice cu noi şi să răspundă întrebărilor ce ţin de siguranţa noastră. Toţi vrem să ştim dacă suntem protejaţi, cum vom fi protejaţi în caz de pericol, ce soluţii avem, că situaţia este sub control. Necomunicarea creşte sentimentul că autorităţile nu sunt pregătite sau că au ceva de ascuns. De exemplu, ar trebui să fie o prezenţă constantă în studiourile de televiziune sau în paginile ziarelor ca să explice de ce evenimentele din Ucraina nu ne afectează.”, explică pentru „Adevărul”, Gina Enache, psiholog clinician şi psihoterapeut cognitiv-comportamental.
ADEVĂRUL: Războiul este la graniţele ţării. Putin a ameninţat voalat cu armament nuclear. Preţul pastilelor de iod s-a triplat în România în câteva zile. Mulţi români nu mai reuşesc să doarmă de câteva zile, alţii se gândesc cu groază la ce ar putea urma. Care este graniţa între grija normală faţă de un potenţial pericol şi o manifestare patologică?
GINA ENACHE, psihoterapeut: Este normal ca, în astfel de momente de criză, să fim îngrijoraţi, fie pentru că empatizăm cu vecinii noştri, care trec prin experienţe extrem de grele, fie pentru că ne gândim la implicaţiile pe care le are acest război în prezent şi pe termen lung. Şi este esenţial să nu ne ignorăm sau reprimăm emoţiile, pentru că, de exemplu, îngrijorarea ne determină să căutăm soluţii pentru situaţia în care ne aflăm în prezent.
Când, însă, depăşim graniţele îngrijorării şi devenim anxioşi, este un semn clar că avem nevoie să ne reechilibrăm, pentru că este important să ne conservăm resursele, ca să ne simţim în siguranţă şi să putem oferi siguranţă celor apropiaţi şi celor care au nevoie de sprijin.
Prin urmare, atunci când simţi că nu mai poţi funcţiona normal – eviţi ieşirile cu prietenii sau cu oameni noi, nu te poţi concentra pe sarcini simple, nu te poţi odihni suficient, nu poţi dormi singur, ai o stare de tensiune, te uiţi excesiv la ştiri sau, dimpotrivă, nu te uiţi deloc, te izolezi etc. - intri într-o zonă nesănătoasă. Cel mai probabil experimentezi anxietatea, care, în fapt, este o stare de îngrijorare excesivă care apare atunci când anticipezi un pericol viitor, dar care încă nu există.
Este despre scenariile pe care le facem în mintea noastră. Cu cât petrecem mai mult timp gândindu-ne la lucruri care nu se întâmplă încă, cu atât ne deconectăm de prezent şi pierdem mai mult controlul asupra stărilor noastre, iar acest lucru ne face să ne îngrijorăm şi mai tare. Şi cu cât petrecem mai mult timp în acest cerc vicios, cu atât ne simţim mai epuizaţi şi mai obosiţi. Ca să distingem mai bine între o îngrijorare obişnuită şi una care duce la anxietate, e bine să ştim că îngrijorarea ne determină să găsim soluţii pe când anxietatea ne blocează şi ne dă impresia că ne pierdem controlul.
Îngrijorarea este legată de o situaţie specifică din realitate în timp ce anxietatea este declanşată de o credinţă că ceva se poate întâmpla. Îngrijorarea este temporară şi se reduce odată cu rezolvarea problemei pe când anxietatea poate dura perioade îndelungate şi poate fi prezentă în context diferite, care nu au legătură cu îngrijorarea iniţială.
- Specialiştii susţin că „ar trebui să ne continuăm viaţa cât mai normal”. Explicaţi-ne, vă rog, cum putem gestiona, concret, îngrijorarea/anxietatea cu privire la ceea ce se întâmplă?
Noi nu suntem în război. Este important să rămânem conectaţi la prezent, ca să ne putem simţi în siguranţă. Dacă aveţi proiecte începute sau pe care vi le-aţi planificat, ajută să le continuaţii. Acest lucru oferă predictibilitate şi stabilitate atunci când, în exterior, este incertitudine. În plus, în ţara noastră, încă este linişte, nu sunt schimbări majore şi avem nevoie să ne amintim acest lucru şi să ne păstrăm stabilitatea emoţională. Trăim aceeaşi viaţă, în aceleaşi locuri, cu aceiaşi oameni.
De asemenea, este important să vă păstraţi şi celelalte rutine, pe care le aveaţi înainte: sport, ieşiri, plimbări în aer liber, activităţi care vă fac plăcere, discuţii cu cei apropiaţi. Toate acestea vă pot ajuta să vă conservaţi resursele, să vă reîncărcaţi bateriile şi să fiţi alături de cei care au nevoie de sprijin.
Fiind bombardaţi cu informaţii despre război din toate părţile, este important să limităm perioadele de îngrijorare şi ruminare şi să nu dureze, de exemplu, mai mult de 15-20 de minute. Pentru că este sănătos şi necesar să procesăm emoţiile, putem aloca timp, în fiecare zi, la aceeaşi oră, acestor „sesiuni” de ruminare şi îngrijorare, astfel încât să ne putem redirecţiona gândurile şi scenariile atunci când ele apar. Acest exerciţiu este unul dintre cele mai eficiente când vorbim despre controlul sănătos al îngrijorărilor.
Şi fireşte, ajută să ne facem şi un program pentru urmărit ştirile. În caz contrar, menţinem o stare nesănătoasă de alertă.
Psihologul Gina Enache FOTO: Arhivă personală
- Unul dintre fenomenele pe care le-am constatat este faptul că tindem să abuzăm de consumul de media în această perioadă. Când devine problematică această tendinţă şi ce putem face pentru a o contracara?
Atunci când ne îngrijorăm, ne simţim în nesiguranţă şi căutăm soluţii, ca să revenim la starea de siguranţă. Când, însă, perpetuăm starea de nesigurnaţă, simţim tot mai acut nevoia de control. Verificând constant ştirile, ce s-a mai întâmplat, avem o falsă senzaţie că deţinem controlul, de aici şi consumul excesiv de media. Când vedeţi că vă vine să verificaţi ştirile de câteva ori pe oră, este un semnal că vă scade autocontrolul. Vă recomand să vă programaţi una sau doua sesiuni pe zi, de câte 10-15 aminute, în care să verificaţi ştirile şi atât. De asemenea, verificaţi sursele, pentru a evita panica.
Acum, trecem printr-o situaţie complexă, căreia nu îi putem găsi o soluţie rapidă şi simplă. De aceea, ce ne ajută este să ne concentrăm pe lucrurile asupra cărora avem control total - odihna, mişcarea, alimentaţia, activităţile de zi cu zi, munca, socializarea-, precum şi pe cele asupra cărora deţinem un control parţial: donaţii, voluntariat, sprijin pentru refugiaţi etc.
- În reportajele pe care le vedem, pe posturile româneşti de televiziunile, având ca subiect refugiaţii care ajung la graniţele ţării, se pune accent foarte tare pe poveştile dramatice, sunt scoşi în evidenţă copiii şi chiar, oarecum, „stimulaţi” să fie emoţionaţi cu întrebări de genul „unde este tati?”. Credeţi că este nevoie să se accentueze partea emoţională pentru a-i face pe oameni să înţeleagă cât de grav este războiul? Ce efecte au aceste reportaje asupra telespectatorilor? Ar trebuie să existe un echilibru între emoţional şi raţional în cazul acestor reportaj?
Presa are o responsabilitate foarte mare în ceea ce priveşte modul în care relatează evenimentele din Ucraina. Oamenii care reuşesc să treacă graniţa şi mai ales copiii sunt, în mare parte, în stare de şoc sau disperare. Nu îi ajută deloc dacă îi răscolim şi mai mult emotional, mai ales pentru a stârni emoţii şi vulnerabilitate celor care urmăresc ştirile de acasă şi nu au nicio putere asupra situaţiei.
Oamenii înţeleg foarte bine cât de grav este războiul şi nu este necesar să insistăm asupra acestui lucru. Acum, avem nevoie să ne simţim în siguranţă, ca să putem continua să îi sprijinim pe cei care au nevoie. Prin urmare, da, este binevenit un echilibru în ceea ce priveşte modul în care ne sunt oferite informaţiile de către presă. Atât pentru cei care trec graniţa, cât şi pentru cei de acasă. Cel mai mult avem nevoie să ne simţim stabili şi în siguranţă în această perioadă.
- „Sunt şanse foarte mici să înceapă război” sau „Nu va fi război” - a fost mesajul repetat de autorităţile/instituţiile naţionale şi internaţionale înainte de izbucnirea războiului. Totuşi, războiul a început. Acest lucru i-a determinat pe mulţi oameni să nu aibă încredere în declaraţiile oficialităţilor. Cum gestionăm această neîncredere?
Neîncrederea nu este ceva ce experimentăm, acum, pentru prima dată. De altfel, în societatea noastră, este puternic înrădăcinată în dinamica dintre cetăţeni şi autorităţi. Încrederea este ceva ce se restabileşte în timp şi prin acţiuni concrete, iar dacă există, nu poate fi zdruncinată atât de uşor. Atunci când vor simţi, zilnic, că se pot baza pe autorităţi, oamenii îşi vor schimba perspectiva.
Este nevoie de un plan concret, pe termen lung, de asumare şi prezenţă constantă, pentru că încrederea porneşte de la relaţia de siguranţă. Ceea ce ne ajută să ne simţim în siguranţă şi să avem încredere sunt consistenţa şi predictibilitatea; când celălalt face ceea ce a spus că face. La fel, este important ca nevoile noastre să fie luate în considerare.
De asemenea, este important să ne uităm la dinamică. Şi oamenii au nevoie să se uite la ei, la contribuţia lor, la modul în care îşi cresc ei încrederea în forţele proprii, tot aşa, zilnic. Să nu devină o dinamică de dependenţă între cetăţeni şi autorităţi, ci o dinamică colaborativă.
Încrederea creşte prin muncă şi efort din ambele părţi. De obicei, în perioadele de criză, vedem mai clar provocările şi lipsurile care erau acolo deja de multă vreme. Este un moment bun să începem să construim şi să contribuim fiecare, tocmai pentru a avea mai multe resurse, ca să putem gestiona mai uşor momentele dificile atunci când ele apar.
- Cum credeţi că ar trebui să comunice autorităţile în aceste condiţii de criză? Ce părere aveţi despre modul în care comunică preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelensky?
În primul rând, este necesar să comunice cu noi şi să răspundă întrebărilor ce ţin de siguranţa noastră. Toţi vrem să ştim dacă suntem protejaţi, cum vom fi protejaţi în caz de pericol, ce soluţii avem, că situaţia este sub control. Necomunicarea creşte sentimentul că autorităţile nu sunt pregătite sau că au ceva de ascuns.
De exemplu, ar trebui să fie o prezenţă constantă în studiourile de televiziune sau în paginile ziarelor ca să explice de ce evenimentele din Ucraina nu ne afectează. Mă gândesc acum la ştirea despre explozia de la centrala nucleară din Zaporojie, care a creat panică şi oamenii aşteaptă asigurări că autorităţile monitorizează situaţia, sunt în legătura cu autorităţile ucrainene şi suntem în afara oricărui pericol.
Cât priveşte abordarea preşedintelui Vladimir Zelensky în comunicare, i-am remarcat claritatea în discurs şi mesajele de unitate, prin care vrea să dea încredere oamenilor. Faptul că este atât de prezent şi energic şi îşi informează în permanenţă poporul cu privire la mişcările militare şi discuţiile cu liderii lumii, sprijinul pe care îl primeşte Ucraina de la comunitatea internaţională dă curaj şi încredere, într-un moment extrem de greu. Nemaivorbind de empatia şi grija pentru poporul său de care dă dovadă.
Carte de vizită
Gina Enache este psiholog clinician şi psihoterapeut cognitiv-comportmental în cadrul Mind Education şi a Şcolii pentru Cuplu. Absolventă a Facultăţii de Psihologie, Universitatea Bucureşti, Gina Enache are expertiză în tratarea depresiei, anxietăţii, traumei, sindromului burnout, dar şi în terapia de cuplu. Cu o tendinţă de a analiza în detaliu interacţiunile umane, a studiat procesele cognitive, emoţionale, comportamentale şi sociale, prin observarea şi interpretarea modului în care oamenii relaţionează unul cu celălalt şi cu mediul înconjurător.
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
