Mesajul emoţionant al lui Marius Balo, românul închis în China. Ce va face întors acasă, după 2.922 zile de calvar

Mesajul emoţionant al lui Marius Balo, românul închis în China. Ce va face întors acasă, după 2.922 zile de calvar

Marius Balo este de o lună de zile în libertate. FOTO: Arhivă personală

Marius Balo, clujeanul închis timp de 8 ani în China,  pentru o fraudă de 80 de dolari, va începe un pelerinaj de 100 de zile prin ţară, în care vrea să alerge un traseu de 2.922 de kilometri corespunzător cu cele 2.922 de zile în care a fost închis.

Marius Balo, teologul clujean care a fost încarcerat în China, pentru o fraudă minoră de 80 dolari, timp de 8 ani, este de o lună de zile în libertate. Într-o scrisoare trimisă redacţiei „Adevărul”, el a anunţat planurile sale (intertitlurile aparţin redacţiei): 
 
„Iubiţii mei,
 
Sunt acasă de exact o lună de zile. A fost, fără îndoială, cea mai frumoasă lună din viaţa mea. E un vis pe care îl trăiesc, un vis pe care l-am tot visat timp de 8 ani de zile... şi de fiecare dată trebuia să îl ascund sub pernă pentru că nu era încă vremea lui. 
 
Rupeam un colţişor din suflet, îl înveleam frumos în el ca într-o batistuţă parfumată şi îl puneam sub cap la păstrare. Va veni şi timpul tău, îi spuneam cu suspinul acela tainic pe care îl are copilaşul atunci când nu poate să aibă ciocolata mult râvnită. Nu o poate avea însă nici nu renunţă: o înveleşte frumos în mantaua pericardului şi o pune la păstrare, spunându-şi cu credinţa deplină a unui suflet de copil: Va veni şi ziua ta!
 
Iar ziua vine. Şi pentru el şi pentru mine. Şi pentru tine. Vine ziua mult visată. Acesta e cel mai greu lucru de acceptat în acel loc, în adâncul de departe... faptul că nu ai încotro decât să ai răbdare şi când te saturi să mai ai una şi încă una până ajungi să îţi strângi saci de răbdări. Iar atunci când sacii s-au umplut, să o iei pe fiecare în parte şi să o prăjeşti. Rezultatul: răbdări prăjite. Aperitiv, fel principal şi desert!
 
Hrănindu-te însă cu răbdare zi de zi, indiferent că îţi place sau nu, indiferent că ai mâncat acelaşi lucru şi ieri şi săptămâna trecută şi săptămâna viitoare, ajungi să înţelegi că sub gustul acela amar şi rânced ea e de fapt hrănitoare. Îţi hrăneşte neliniştea, îngrijorarea, stresul, agitaţia, starea aceea în care nu ai stare... însă cel mai important dar pe care ţi-l oferă răbdarea este încredinţarea aceea aproape imperceptibilă, certitudinea că totul se întâmplă cu un scop. Cum funcţionează toată chestia? Habar n-am! Însă funcţionează, funcţionează cu precizie dumnezeiască.
 
Asta trăiesc acum, în fiecare zi, acel scop. Privesc în urmă la cei opt ani petrecuţi acolo şi nu pot să nu îmi amintesc care a fost motivul pentru care am plecat eu de fapt din România. Am plecat pentru că vroiam să fiu LIBER, liber să fac ce vreau eu. Însă e asta oare libertatea? Să faci ce vrei tu, doar ce vrei tu, fără oprelişti şi fără limite?
 
Imaginează-ţi coarda unei viori. O desfaci de pe melc, de pe gât şi căluş şi o aşezi pe masă. E LIBERĂ, însă arată neputincios şi chiar e absolut nefolositoare. Poţi cel mult să legi o mătură cu ea. Însă ia ataşeaz-o din nou de cordar şi apoi, răsucind din chei, pune tensiune pe ea. Încet, încet, adu-o acolo unde a fost menită să fie, acolo unde Domnul a rânduit-o, în acel punct în care o simplă atingere din arcuş o face să plângă cu un asemenea dor că auzindu-o pur şi simplu te topeşti de dorul ei.
 
Oare când ai ELIBERAT-o? Când ai aşezat-o neputincioasă pe masă sau când i-ai arătat că poate fi nu doar mătură, poate fi şi bici. E important şi vrednic lucru să măturăm, nu se poate fără... însă îi insultăm pe semenii noştri şi pe Dumnezeu dacă noi alegem să măturăm atunci când ştim să şi cântăm.
 

„Am învăţat mirosurile tuturor necurăţiilor pentru că le-am măturat pe toate”

Asta am făcut eu, l-am insultat pe Dumnezeu încercând să fug de El şi să fiu mătură... şi mătură am fost. Au spălat pe jos cu mine, 8 ani de zile, cum au vrut ei. Am învăţat mirosurile tuturor necurăţiilor pentru că le-am măturat pe toate. Dumnezeu nu pedepseşte, noi ne pedepsim singuri. Se spune că la final vor exista doar două categorii de oameni: cei care îi vor spune lui Dumnezeu "Doamne, fie voia Ta!" şi cei cărora Dumnezeu până la urmă le va spune: "Fiule, fie voia ta!"
 
De aceea spun, iubiţii mei, că această lună a fost cea mai frumoasă lună din viaţa mea. Pentru că am pus-o în mâinile lui Dumnezeu şi când faci acest lucru devii un instrument care citeşte o partitură, partitura nu a ta, ci a lui Dumnezeu. Unde va duce? Nu ştiu, însă trăiesc în fiecare zi entuziasmul unei perspective veşnic ascendente, asemeni copilaşului care se trezeşte dimineaţa ştiind că astăzi, astăzi e în sfârşit ziua în care va merge în excursie.
 

Pelerinaj de 100 de zile 

Privind înspre următoarea lună care stă să înceapă, două task'uri, două lucruri îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ajute să realizez. Primul e un vis al meu, am visat de acolo în ultimii ani, ca odată ajuns acasă să plec într-un pelerinaj, o alergare duhovnicească mai degrabă. Am fost ţintuit în valea plângerii 2922 de zile şi vreau să alerg un traseu de 2922 de kilometri, un kilometru pentru fiecare zi petrecuta în acel loc. Va dura, cu ajutorul Lui, 100 de zile acest maraton duhovnicesc, cu planul de a străbate 30 de kilometri în fiecare zi. 
 
Traseul, pe care l-am stabilit împreună cu Dl Leontin Iuhaş, preşedintele Fundaţiei Doina Cornea, va include vizitarea închisorilor unde au pătimit foştii deţinuţi politici, iar unde închisorile nu mai sunt, a monumentelor comemorative închinate lor. 
 
Pe traseu, trecând prin metropole, orăşele şi sătuce, vreau să îmbrăţişez fiecare suflet care îmi va ieşi înainte şi să ascult necazurile tuturor celor care vor dori să îmi vorbească. Necazurile mele le-aţi tot auzit de ani de zile, acum vreau sa le aflu şi eu pe ale Dumneavoastră... pentru că doar aşa, impărtăşindu-ne necazurile unii altora, vom putea ajunge sa ne împărtăşim şi bucuriile.
 
Voi reveni cu detalii pe măsură ce momentul pelerinajului se va apropia. Acum însă, în următoarele două-trei săptămâni trebuie să-mi rezolv o problemă existenţială dacă pot să îi spun aşa, care să îmi aducă liniştea sufletească de care voi avea nevoie în acel pelerinaj. Trebuie să îmi găsesc şi să îmi cumpăr un mic apartament, un loc căruia să îi pot spune al meu, cât de mic, însă care să îmi servească drept "base camp" odată pornit să escaladez cei 2922 de kilometri. 
 
Unchiul meu a fost nevoit să vândă casa care mi-a rămas moştenire de la părinţii mei şi folosind o parte din acei bani, să achite amenda care mi-a fost dată de judecătorul chinez (fără de care nu aş fi fost în măsură să cer să fiu transferat în România) şi mai apoi să plătească avocaţii care s-au zbătut pentru mine de aici de la Cluj. Au mai rămas nişte bani, mulţumesc lui Dumnezeu că nu s-a dus tot... pe care vreau să îi folosesc pentru a achiziţiona un mic apartament. Decât să merg la o agenţie imobiliară, am zis să apelez la Dumneavoastră şi să vă rog să îmi daţi de ştire dacă ştiţi sau veţi afla cumva de vreun apartament (nu contează că e mic, să fie curat) care se doreşte a fi vândut în Cluj-Napoca. Cel mai uşor puteţi da de mine pe Facebook. Vă mulţumesc şi îl rog pe bunul Dumnezeu, din acest suflet nevrednic de păcătos, să vă răsplătească cu binecuvântări cereşti pentru ajutor.
 
Sper şi îl rog pe El să ne ajute la cât mai mulţi să ne întâlnim pe cale în decursul celor 100 de zile de alergare duhovnicească şi împreună să îi dăm slavă şi mulţumire pentru toate Lui, în mâna căruia suntem fiecare o vioară preaiubită, indiferent dacă alegem noi să fim o mătură.
 
Cu deosebit respect şi preţuire,
Marius Balo”
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările