Cât a ajuns să coste Revelionul la Poiana Braşov. „De banii ăştia stau 2 săptămâni la 5 stele în Bali sau Maldive. Iată şi dovada”

Cât a ajuns să coste Revelionul la Poiana Braşov. „De banii ăştia stau 2 săptămâni la 5 stele în Bali sau Maldive. Iată şi dovada”

Un sejur de vis la Bali e de două ori mai ieftin decât un Revelion la Poiana Braşov. FOTO Travel Triangle

Cei care vor să-şi petreacă Revelionul la Poiana Braşov vor scoate din buzunar sume exorbitante şi în acest an. Asta în timp ce la nivel mondial preţurile au o tendinţă accentuată de scădere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Revelionul la un hotel de 4 stele în Poiana Braşov a ajuns să coste mai mult decât un sejur la 5 stele pe  o insulă de vis. Pare incredibil, dar lucrurile chiar aşa stau, spune Daniel Radu, care dă şi câteva exemple de astfel de oferte, într-o postare pe Facebook. 

„Oare chiar merită să scoţi 2.000 de euro, presupunând că ai aceşti bani, pentru 3-4 zile la munte, fie ele de Revelion? Nu mai bine te duci cu jumătate din banii ăştia undeva în Paradis şi îţi petreci două săptămâni la 5 stele? Dar ca să vedeţi că nu scriu asta pentru un like sau ca să provoc nu ştiu câte comentarii, voi veni cu exemple concrete”, scrie Radu.

Acesta dă ca exemplu un hotel de 4 stele din Poiana Braşov unde o cameră pentru 4 zile, incluzând noaptea de Revelion. În schimb, un sejur de 7 zile la Bali, având inclus şi zborul, cu decolare iniţială din Cluj sau Bucureşti, costă jumătate. Inclusiv la un hotel de 5 stele!

„Zilele astea căutam oferte pentru Revelion în Poiană, dar ce să vezi? La un hotel decent nu găseşti cele 3-4 zile sub 1.000 de euro nici să stai în cap. Am găsit o cameră pentru două persoane, „Economy”, la un hotel din Poiana Braşov, la preţul de 1.923 de euro. Evident, fără transport. Asta înseamnă de două ori mai scump decât un sejur la Bali, ori în Maldive, unde ai inclus şi un zbor interminabil, stai o săptămână întreagă şi te lăfăi în nişte condiţii pe care nici mama hotelurilor din România nu ţi le oferă. De banii ăştia stau 2 săptămâni la 5 stele în Bali sau Maldive. Iată şi dovada”, explică el.

 

Şi pentru a demonstra că nu exagerează, Daniel Radu postează şi două oferte pentru Bali, dintre care una la un hotel de 5 stele. „Voi ce aţi alege: să daţi 2.000 de euro şi să staţi printre toţi parveniţii care aruncă în van cu banii şi nu ştiu alte destinaţii în afară de Braşov şi Valea Prahovei sau să vă duceţi departe, într-o insulă de vis, şi să staţi 7 zile la 5 stele, exact ca-n Paradis.”, se întreabă el retoric.

Vă mai recomandăm

 

Mamaia vs. Balaton. Comparaţia unor turişti români: „Au făcut o mică perlă dintr-un lighean”

 

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările