Alegeri prezidenţiale 2014. Prefectul Clujului spune că nu a ştiut unde se va vota pe listele suplimentare într-un oraş cu 50.000 de studenţi din alte localităţi

Alegeri prezidenţiale 2014. Prefectul Clujului spune că nu a ştiut unde se va vota pe listele suplimentare într-un oraş cu 50.000 de studenţi din alte localităţi

Studenţii au stat la rând să voteze la Cluj până la două ore. FOTO: Mediafax

Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a răspuns acuzaţiilor de incompetenţă în ceea ce priveşte organizarea alegerilor prezidenţiale 2014. El a susţinut că a existat un număr suficient de tabele electorale şi de declaraţii pe proprie răspundere, dar nu s-a ştiut unde se va vota pe listele suplimentare. Aceasta în condiţiile în care la Cluj învaţă circa 50.000 de studenţi din alte localităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014

ACL Cluj  a  susţinut că prefectului Clujului, Gheorghe Vuşcan, ar trebui demis pentru modul în care au fost organizate alegerile prezidenţiale 2014 în judeţ. „În judeţul Cluj au fost foarte multe secţii rămase fără formulare ce trebuiau completate de către studenţi, în special, mulţi neavând această posiblitate. Nu e posibil ca la secţiile de votare, la ora 16.00,  să nu se găsească formulare suficiete pentru a-şi putea execita oamenii dreptul la vot. S-au format cozi şi oamenii au renunţat să mai voteze”, a declarat copreşedintele ACL Cluj, Daniel Buda. La unele secţii de votare din zonele studenţeşti s-a stat şi două ore la coadă, spun reprezentanţii ACL. 
 
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ce a răspuns prefectul 
 
 „Noi am pregătit 60.000 de asemenea formulare pentru listele speciale, da nu ştiam unde vor fi cet care vor vota pe aceste liste. A fost extrem de greu de a menţine tot timpul în procesul de votare şi de a ne deplasa cu anticipaţie acolo unde preşedinţii secţiilor de votare anunţat că va fi necesar. Totuşi, nici din acest punct de vede nu au fost nicun fel de incidente şi totul a decurs normal şi fără nicio întrerupere”, a susţinut prefectul Gheorghe Vuşcan. Cele mai mari probleme au fost la secţiile din zonele studenţeşti Pasteur, Moţilor, Observatorului. Preşedinta Biroului Electoral Judeţean Cluj, Monica Trofin, chiar a făcut un apel, ieri, alegătorilor să evite aceste secţii. În condiţiile în care, în Cluj-Napoca sunt circa 50.000 de studenţi din alte localităţi şi nu este vacanţă, era destul de uşor de anticipat unde va fi nevoie de mai multe formulare. 
 
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. În 60 de secţii s-a cerut suplimentarea materialelor 
 
„Au fost peste 20 de secţii unde a fost nevoie de suplimentarea cu buletine de vot în tot judeţul. Deplasări cu aceste materiale, care nu au un regim special, mă refer la tabelele eclctorale care înlocuiesc listele suplimentare şi la declaraţiile pe proprie răspundere, au fost câteava mii în zeci de secţii. Au fost 60 de secţii care au avut nevoie de suplimentarea acestor materiale. Vorbim de mii de astfel de materiale. Noi am pregătit şi am distribuit la fiecare secţie de votare echivalentul a 60.000 de electori ca să se poată înscrie pe aceste tabele suplimentare. Nu de fiecare dată au fost în secţia în care s-au adresat cetăţenii. Aceasta a determinat mişcarea de materiale dintr-o secţie în alta”, a mai explicat Vuşcan.  El a mai susţinut că „nu a fost niciun cetăţean care nu a putut să voteze şi nu a fost niciun moment în care s-a blocat votul. N-a rămas niciun cetăţean care să nu voteze la închiderea urnelor. Probleme este şi că au fost mult mai multe persoane pe listele de votare. La un moment dat la nivalul judeţului erau 40.000 de persoane care au votat pe listele suplimentare , la ora 19.00, în judeţul Cluj”. Vuşcan a explicat şi acest fenomen: „A fost o prezenţă mare a studenţilor, care au votat pe aceste tabele electorale. Apoi, a fost sărbătoarea creştină de Ziua Morţilor, cu ocazia căreia foarte mulţi clujeni s-au deplasat în alte localităţi, unde au rămas şi şi-au exprimat acolo votul”. 
 
Citeşte şi: 
 
 
 
 
 

FOTO ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. De ce au votat oamenii din cea mai mare comună din ţară: „Să nu ne mai fure ţara“

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările