Superstiţii în luna „Răpciune”, la culesul poamelor. Septembrie, vremea când pământul se închide, iar femeile se feresc să nu înnebunească
0
Numită popular “Răpciune”, septembrie este cea mai importantă lună pentru cei care au trudit pământul, acum fiind culese roadele muncii de peste an. În prima zi de toamnă începe Anul Nou bisericesc şi tot acum se fac predicţii despre vreme.
În tradiţia noastră populară, luna septembrie se numeşte Răpciune. Credinţa populară spune că, după cum va fi timpul în această zi aşa va fi anul viitor: dacă plouă dimineaţa, aşa va fi şi primăvara, dacă e soare la amiază înseamnă an bun. Vremea posomorâtă înseamnă toamnă rea, tunetele anunţă toamnă lungă. Septembrie începe în aceeaşi zi a săptămânii ca şi Decembrie, în fiecare an.
23 septembrie, echinocţiul de toamnă
Echinocţiul de toamnă are loc la 23 septembrie, la ora 5.29. Este momentul în care Soarele în mişcarea sa aparentă anuală trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă.
Echinocţiul de toamnă are loc când Soarele traversează Ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică. În emisfera nordică, echinoxul de toamnă are loc în momentul în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara. După 23 septembrie, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstiţiul de iarnă, de la 21 decembrie. În prima zi de toamă
Matematică agricolă
Mai presus de toate, toamna este timpul cifrelor: matematica agricolă adună bucatele şi umple hambarele.
Anotimpul debutează în calendarul popular cu sărbătoarea lui Simion Stâlpnicul, iar vremea din ziua sfântului, de 1 septembrie, stă de strajă întregii perioade:
“Dacă este Sfântul Simion posomorât, toamna e rea şi n-au chip oamenii să-şi strângă pânile”, scrie Irina Nicolau, în „Ghidul sărbătorilor româneşti”, despre această zi: „Până în secolul al XVIII-lea, această dată însemna începutul anului pentru biserică şi pentru cancelarie în Ţările Româneşti. Se crede că Sfântul susţine stâlpii ce sprijină pământul. Oamenii încearcă să afle cum va fi vremea, «ghicind» după viermii din mere. Cum e vremea acum, aşa va fi tot anul. Deşi e zi de sărbătoare, se lucrează!”.
Pentru curioşii de azi, etnologul nu dă alte date, pe care le găsim însă la Tudor Pamfile, în volumul „Sărbătorile la români”: „Felul cum va fi vremea peste an se poate afla şi după viermele care, de obicei, se află în merele sau gogoaşele de stejar. În acestea, «cine ştie să caute în ziua de Sfântul Simion, e ca şi cum ar căuta în zodie». Dacă viermele va fi cu aripi, anul va fi potrivit în roade. Dacă aripile nu-i vor fi crescute, încă anul viitor va fi bogat în roade”.
Tot Tudor Pamfile notează că, dacă rândunelele pleacă devreme, e semn că iarna va veni repede. Dacă înfloresc scaieţii în această lună, toamna va fi frumoasă. În septembrie începe culesul poamelor şi se pregătesc gropile pentru altoi.
Săptămânile vechi ale lui Răpciune
Tradiţia împarte luna septembrie în: Săptămâna Sântămăriei Mici, Săptămâna Strugurilor, Săptămâna Averii şi Săptămâna lui Mioi.
Prima săptămână din lună îi este dedicată Sfintei Fecioare Maria. Săptămâna a doua este cea în care se culeg viile şi se face mustul şi vinul. Tot acum se sărbătoreşte Ziua Crucii. În cea de-a treia săptămână, gospodinele pregătesc proviziile pentru iarnă, iar bărbaţii pregătesc ţuica. Cea de-a patra săptămână este a lui Mioi, cel care aduce vremea bună.
Numele lunii septembrie vine de la cuvântul latinesc “septem”, adică “şapte”, pentru că luna septembrie era a şaptea lună în calendarul roman, în timp ce grecii o numeau “boedromion”, iar ţăranii îi ziceau răpciune, vinimeriu, viniceriu, viniţel, pentru că este luna vinului. O altă denumire era “cumpănar”, din cauză că în acest interval de timp, la echinocţiul de toamnă, din 23 septembrie, ziua este egală cu noaptea şi pentru că „mult timp soarele stă în cumpănă neştiind încotro să o apuce”.
Patronul vânturilor
Simion Stâlpnicul, la 1 septembrie, fiind patronul vânturilor, poate produce cutremure şi susţine cerul şi pământul, stând într-un picior. Această zi este foarte importantă, oamenii respectând-o de frica vânturilor, a cutremurelor şi pentru a nu li se înţepeni picioarele. Ziua lui Simion Stâlpnicul este şi ziua în care păsările îşi iau „boierescul”, adică partea care li se cuvine din fiecare holdă de grâu.
Despre Sfântul Vavila, sărbătorit la 4 septembrie, se spune că şi-a petrecut întreaga viaţă în pădure, cu animalele, ajungând să aibă corpul acoperit cu păr, ca acestea. Sărbătoarea se respecta pentru înmulţirea vitelor.
Hotarul dintre vară şi iarnă
Pe 8 septembrie se sărbătoreşte Sântămăria Mică, dată considerată hotarul astronomic dintre vară şi iarnă.
Acum se închide pământul pentru reptile şi insecte, pleacă rândunelele spre ţările calde, se schimbă pălăria cu căciula, au loc târguri şi iarmaroace unde se vând şi se cumpără produse specifice acestui sezon. Ca şi în cazul altor sărbători, ţăranul român şi-a legat câteva activităţi practice de Sântămăria Mică, şi anume culegerea ultimelor plante şi fructe de leac, bătutul nucilor, pentru ca la anul să facă rod, semănatul grâului, orzului şi secarei, jupuirea cojii de pe ulmi (fibra vegetală folosită primăvara la legatul viţei-de-vie) şi începerea culesului viilor.
Înaintea datei de 13 septembrie, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate, spunându-se „să nu fii zgârcit la semănat, că te vei căi la secerat“. Încă se mai seamănă varză, spanac şi morcovi.
Tot acum se răsădeşte salata de iarnă, se culeg castraveţii copţi şi se adună seminţele coapte din grădini.
De Ziua Crucii sau Cârstovul viilor (14 septembrie) există obiceiul pomenirii morţilor, dându-se de pomană ulcele noi cu miere sau apă şi un colac cu o lumânare deasupra. Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca. Tot acum începe culesul viilor. Ziua Crucii, care cade pe 14 septembrie, era şi este cea mai importantă sărbătoare din calendarul autumnal. Ţăranii cred că acum pământul se închide, trece spre iarnă şi ia în adâncurile sale toate insectele, târâtoarele şi vegetale care au prins fiinţă primăvara.
Apărătorul păsărilor
Când la 15 septembrie Biserica cinsteşte pe Mucenicul Nichita, poporul român serbează pe alocuri pe Sfântul Macovei, cunoscut ca apărător al păsărilor mai mici decât năprasnicul uliu.
În ziua de 22 septembrie, când Biserica prăznuieşte pe Mucenicul Foca, poporul român, în special în zona de nord a ţării, ţine cu sfinţenie această zi, deoarece, probabil, pornind de la asemănarea Foca - foc, mulţi oameni, femeile îndeosebi, se tem de foc şi nu lucrează în această zi.
O altă sărbătoare este zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 septembrie, fiind ţinută de popor sub numele de Zămislirea.
În aceeaşi zi, ţăranii cinstesc amintirea Mucenicei Tecla, fiind cunoscută şi serbată prin unele părţi sub numele de Tecle sau Teclele. Prin alte părţi Teclele se numesc Berbecari şi ţin trei zile, în perioada 26-28 septembrie. Ele se serbează „pentru că-i rău de lupi. În aceste zile nu se mătură prin casă, nu se râşneşte, nu se macină, nu se coasă, nu se umblă cu frigări sau ţăpoaie, topoare şi alte unelte ascuţite. Ultima zi a acestora, numită „Haritonul” este ţinută îndeosebi de femei, pentru a nu înnebuni. Din generaţie în generaţie, cine respectă aceste datini, atrage sporul, norocul şi sănătatea în gospodăria sa.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
