Poliţiştii, instruiţi în legătură Legea care prevede purtarea brăţărilor electronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agresorii vor fi monitorizaţi prin brăţări electronice FOTO news.ro
Agresorii vor fi monitorizaţi prin brăţări electronice FOTO news.ro

Astăzi, 21 mai, prin intrarea în vigoare a Legii  privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, devin aplicabile o serie de modificări ale prevederilor Codului Penal, Codului de Procedură Penală şi ale altor acte normative.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au fost luate măsuri pentru instruirea personalului cu privire la aceste modificări legislative, precum şi pentru informarea despre noile obligaţii legale a persoanelor faţă de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. 

Astfel, încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau a condiţiilor de deplasare va constituie infracţiunea de evadare, urmând a se aplica regulile privind concursul de infracţiuni. 

Atunci când, cu rea-credinţă, inculpatul încalcă obligaţia de a nu părăsi imobilul ori nu respectă itinerarul sau condiţiile de deplasare, stabilite potrivit legii, organul de supraveghere are dreptul de a-l prinde pe inculpat şi de a-l prezenta de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii.

Se va indica în mod expres perioada de timp, precum şi, după caz, locul de muncă, instituţia de învăţământ, unitatea sanitară sau alt loc în care se aprobă deplasarea inculpatului.

În cadrul programului de supraveghere, se va stabili ca, cel puţin o dată la 7 zile calendaristice, persoana aflată sub control judiciar să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa.

Cine dispune darea în urmărire

Darea în urmărire se va dispune, prin ordin, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, de inspectoratul de poliţie judeţean.

După comunicarea măsurii privind arestul la domiciliu, inculpatul are obligaţia de a se deplasa de îndată la imobilul indicat potrivit legii, în vederea executării măsurii.

În vederea verificării situaţiei de fapt, organul de supraveghere are acces, în condiţiile legii, la documente, imagini, înregistrări audiovideo sau orice înscrisuri necesare, deţinute de autorităţile sau instituţiile publice, persoanele juridice ori persoanele fizice.

Legea privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME), modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte.

SIME va deveni operaţional cel mai târziu la data de 1 martie 2022. Într-o primă etapă, monitorizarea electronică se va aplica în sistem pilot, pentru cazurile de violenţă domestică în care a fost emis un ordin de protecţie.

Vă mai recomandăm şi:

Dragostea interzisă a celebrului Ion Dichiseanu. Cu ce sex-simbol de la Hollywood s-a iubit pătimaş VIDEO

 

Rusaliile Negre. Mărturii cutremurătoare despre deportarea în Bărăgan: Am plecat cu un cal, Cezar îl chema

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite