VIDEO Zeci de animale şi păsări au pierit într-un incendiu izbucnit într-o gospodărie din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa adevarul.ro
Sursa adevarul.ro

Pompierii din Buzău au fost solicitaţi, luni după-amiază, să stingă flăcările izbucnite într-o gospodărie din Albeşti, comuna Smeeni. Incendiul a cuprins un grajd de animale, furajele depozitate în apropiere dar şi lemnele de foc pregătite pentru iarnă.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamenutului de Pompieri Buzău şi din cadrul punctului de lucru Padina şi două echipaje cu autospeciale de la Smeeni şi Pogoanele. 

Potrivit pompierilor, flăcările au cuprins  aproximativ 250 metri pătraţi dintr-un grajd şi  circa 30 tone de furaje şi 5 metri cubi lemne de foc. 

Au ars 14 animale şi circa o sută de păsări care fuseseră surprinse în interiorul adăpostului.

”Au pierit un cal, trei tăuraşi şi mulţi porci, aproape toate animalele şi păsările aflate în gospodarie. Pagubele sunt de ordinul zecilor de mii de lei”, a declarat un localnic. Pompierii si politia urmează să descopere cauza izbucnirii focului, precum şi pagubele materiale. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite