Turnură în conflictul dintre Primăria Buzău şi cel mai mare dezvoltator imobiliar. Acesta cere cumpărarea terenului de sub cartierul Orizont

Turnură în conflictul dintre Primăria Buzău şi cel mai mare dezvoltator imobiliar. Acesta cere cumpărarea terenului de sub cartierul Orizont

Sursa arhivă

Conflictul dintre cel mai mare dezvoltator imobiliar din Buzău, societatea Concas, şi Primăria Buzău, ar putea fi rezolvat pe cale amiabilă. O hotărâre judecătorească emisă recent de Tribunalul Dâmboviţa aduce lămuriri în privinţa proprietarului de drept al unui teren aflat în litigiu de aproape 20 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Societatea Concas a intrat în conflict cu Primăria Buzău când secretarul municipalităţii a constatat că ar fi ilegal să vândă terenul de sub clădirile din Cartierul Orizont, ridicat după semnarea unui parteneriat public între cele două entităţi.

După ce secretarul Primăriei Buzău a dat astfel aviz de nelegalitate pentru vânzarea terenului, niciun proprietar din blocurile şi vilele construite de Concas nu a mai putut intra în legalitate, statutul terenului de sub imobilele din Orizont fiind socotit ca fiind incert.

Dezvoltatorul imobiliar s-a plâns încă de anul trecut că are banii şi vrea să cumpere terenul pe care a pornit extinderea cartierului, însă nu are de la cine. 

Secretarul Primăriei Buzău susţine că terenul nu mai este al Primăriei Buzău, deşi la Cadastru scrie că aceasta ar fi proprietara, iar Agenţia Domeniului Statului (ADS) menţionează că nici ea nu este stăpână peste acel teren.

O hotărâre judecătorească emisă recent de Tribunalul Dâmboviţa ar putea pune punct conflictului dintre dezvoltatorul imobiliar din Buzău, societatea Concas, şi Primăria Buzău.

În motivarea deciziei, magistraţii dâmboviţeni au făcut trimitere la documentele mai vechi, reţinând că “terenul de 33 hectare a rămas în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Buzău şi că de fapt nu există neclarităţi în ceea ce priveşte proprietarul”. 

Pe data de 5 martie, Tribunalului din Dâmboviţa a dat răspunsul la această speţă delicată, chiar la solicitarea fostului primar, Constantin Boşcodeală, cel care a încheiat parteneriatul public privat între Primăria Buzău şi Concas, pentru construcţia cartierului Orizont.

Fostul edil a cerut să i se anuleze obligaţia de a achita despăgubiri statului român în urma unui schimb de terenuri dintre ADS şi Primăria Buzău. 

Boşcodeală a cerut în mod expres lămuriri despre actualul proprietar al terenului aflat în litigiu, întrucât a fost obligat de Curtea de Apel Ploieşti la plata de despăgubiri către ADS în valoare de 531.062 lei, el având instituit şi un sechestru asigurator pe mai multe bunuri.

Fostul edil ar fi scăpat de sechestru, dar şi de plata daunelor, dacă terenul de 33 de hectare nu ar mai fi fost în proprietatea Primăriei Buzău.

Instanţa a respins cererea lui Boşcodeală, precizând că nu există niciun fel de nelămuriri cu privire la acest aspect, proprietarul actual al terenurului fiind Primăria Municipiului Buzău. 

În motivarea deciziei, magistraţii dâmboviţeni au făcut trimitere la documentele mai vechi, reţinând că, “terenul de 33 hectare a rămas în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Buzău şi că de fapt nu există neclarităţi în ceea ce priveşte proprietarul”.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările