Pompieri buzoieni, în misiune de stingere a incendiilor care fac prăpăd în Grecia VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa ISU Buzău
Sursa ISU Buzău

Nu mai puţin de 108 pompieri români pornesc, vineri, spre Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor masive care au cuprins mai multe zone din nordul capitalei, Atena.

Un număr de 23 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă vor face parte din caravana care va pleca din Bucureşti spre Grecia la orele serii. 

Printre salvatorii care fac deplasarea în Grecia se află şi 10 pompieri buzoieni, cu o autospecială şi echipamente specifice pentru stingerea incendiilor de pădure.

”În aceste momente de cumpănă nu putem fi indiferenţi suferinţei semenilor noştri din Grecia. (...) Ajunşi acolo, aceştia vor fi distribuiţi conform necesităţilor în zonele de interes, unde vor acţiona pentru înlăturarea dezastrului ce s-a năpustit asupra Greciei”, transmit reprezentanţii ISU Buzău.

România intervine pentru prima dată pentru incendii de pădure în afara ţării. Ajutorul României, la fel ca şi al altor state europene, este mobilizat prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, iar Comisia suportă 75% din costurile legate de transport. 

Grecia este lovită, de mai bine de o săptămână, de un un val masiv de incendii forestiere. Pompierii din mai multe ţări se luptau joi cu mai multe focare, printre care un incendiu de proporţii la nord de Atena. 

Incendiul masiv a ars toată noaptea şi a distrus sau avariat grav zeci de clădiri, inclusiv locuinţe. Din cauza focului, mii de persoane au fugit din casele lor.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite