„Noaptea cercetătorilor”, la Braşov. Realizările care i-au încântat pe vizitatorii evenimentului FOTO

„Noaptea cercetătorilor”, la Braşov. Realizările care i-au încântat pe vizitatorii evenimentului FOTO

Noaptea cercetătorilor la Braşov FOTO Ioan Buciumar

Deşi s-a desfăşurat într-o clădire cu sute de locuri de parcare, din afara oraşului, „Noaptea cercetătorilor” a făcut ca braşovenii să îşi lase maşinile pe marginile drumului şi să vină în număr foarte mare, curioşi să vadă tehnici de vârf din toate domeniile

Ştiri pe aceeaşi temă

Noaptea cercetătorilor a atras un număr neaşteptat de mare de braşoveni la Institutul de Cercetare al Universităţii Transilvania. Atât copiii şi tinerii din oraş, cât şi adulţii s-au arătat extrem de interesaţi de cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii care au fost prezentate publicului. Instituţii publice, cum sunt Poliţia, ISU sau Jandarmeria, firme braşovene sau studenţi şi elevi au încântat oaspeţii cu exponatele lor. 
 
„Aici avem un microscop care este conectat la o plăcuţă de bază a unei cutii de viteze automate, iar aici un paradox format dintr-un plan înclinat şi un con dublu, căruia i-a fost mutat centurl de greutte din partea centrală în părţile alterale şi atunci se formează acest paradox bazat pe legile fizicii, pentru că acest con urcă, în loc să coboare pe planul înclinat”, a explicat Raul Enache, elev al Colegiului Naţional „Doctor Ioan Meşotă”. 
 
„Avem aici robotul Robert, care ştie să interacţioneze cu noi prin gât, ochi şi prin mâini, avem macheta care este complet automatizată, avem casa smart, care are senzori şi fiecare senzor activează câte o funcţie şi avem bobina Tesla, care creează un câmp electromagnetic şi dă curent becurilor din jur”, a spus unul dintre studenţii bucureşteni care au venit cu realizările lor la Braşov. 
 
„Am adus un sistem interactiv pentru antrenamentul echipelor de handbal. Este un sistem digital care permite sporivilor să se antreneze şi are mai multe funcţionalităţi: aruncare de precizie, aruncare contra cronometru, iar, de data aceasta, special pentru evenimentul „Noaptea cercetătorilor”, am adaptat conţinutul ca să fie unul distractiv pentru copii”, a declarat Ciprian Branea, specialist în IT.   
 
Cei mai încântaţi de cele găsite aici au fost copiii. „Sunt chestii foarte faine. Nu am apucat să văd foarte mult, dar pianul acesta e foarte interesant. Acesta cu laser”, a spus un puşti. „Eu am aruncat cu mingile în perete şi am spart baloane. A fost foarte distractiv”, a spus o fată. „Cel mai bine m-am distrat aici, pentru că se joacă handbal, de fapt, se aruncă cu mingea de handbal, iar eu practic handbalul şi mi s-a părut un loc mai familiar pentru mine”, a spus o altă fată. 
 
De la eveniment nu au lipsit monoposturile create de studenţii de la Autovehicule Rutiere ai Universităţii Transilvania, simulatoarele de zbor aduse de Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă, tehnica poliţiştilor, pompierilor sau jandarmilor, tehnică din domeniul medicinei şi multe altele.
 
Chiar dacă pentru un loc de parcare mulţi au fost nevoiţi să tragă maşina pe dreapta şoselei la sute de metri de institut, ceea ce a îngreunat şi circulaţia în zonă, toţi spun că a meritat efortul şi aşteaptă cu nerăbdare ediţia viitoare. 
 
Vă recomandăm să mai citiţi:

Noaptea cercetătorilor la Brașov FOTO Ioan Buciumar

Imagini din aceeasi galerie
  • Noaptea cercetătorilor la Brașov FOTO Ioan Buciumar

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările