Momente de grea cumpănă pentru preşedintele foştilor deţinuţi politic, la numai câteva luni după ce a fost demis de premierul Florin Cîţu

Momente de grea cumpănă pentru preşedintele foştilor deţinuţi politic, la numai câteva luni după ce a fost demis de premierul Florin Cîţu

Octav Bjoza a suferit un atac vascular cerebral şi trece prin clipe de cumpănă FOTO adevărul

Preşedintele asociaţiei foştilor deţinuţi politic, Octav Bjoza, a suferit un atac vascular cerebral, iar sănătatea şi viaţa sa depind de evoluţia din următoarele ore şi zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul deţinut politic, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic şi secretar de stat până în urmă cu câteva luni, Octav Bjoza, a suferit un atac cerebral vascular. 

Potrivit informaţiilor primite de la medici de nepoata sa, Diana Bjoza, următoarele ore sunt decisive pentru sănătatea celui care a fost încarcerat la o vârstă fragedă deoarece s-a opus regimului comunist. 
 
„Orele şi zilele următoare sunt esenţiale pentru viaţa lui Bubu, în urma AVC-ului suferit ieri. Acum, mai mult ca oricând, are nevoie de gândurile noastre! Ştiu că este un învingător, aşa cum a fost mereu!
 
„Prin cele 14 securităţi, închisori şi lagăre de exterminare prin care am trecut, sunt unul dintre puţinii care, condamnat la 15 ani de muncă silnică, fiind arestat în 1958, am făcut doar patru şi am scăpat sănătos. Un medic îmi spunea: să ştii, fiule, starea de sănătate fizică este determinată de starea de sănătate psihică. În permanenţă să ai mentalitate de învingător, băiatule. În permanenţă. Repetă cu glas tare, dacă eşti singur:
EU SUNT UN ÎNVINGÂTOR
MIE NU MI-E FOAME
NU MĂ DOARE
NU-MI ESTE FRICĂ
NU-MI ESTE FRIG
ŞI AŞA VA FI!".
Si aşa a fost, Octav Bjoza”, a spus Diana Bjoza.
 
L-am întrebat pe Octav Bjoza, în momentul în care a fost condamnat primul torţionar de ce a durat atât de mult şi de ce alţi torţionari recunoscuţi de către victimele lor îşi primesc, liniştiţi, pensiile speciale, unele care sunt de zeci de ori mai mari decât pensiile victimelor lor. 
 
„Păi, cine credeţi că sunt procurorii şi judecătorii? Ca orice meserie, şi acestea se transmit în familie. Mulţi dintre procurorii şi judecătorii de astăzi sunt copiii sau nepoţii celor care ne-au condamnat pe noi şi nu îşi pot condamna părinţii sau bunicii”, a răspuns Octav Bjoza. 
 
Braşoveanul născut la Iaşi a fost condamnat pe când era student alături de alţi tineri, pe motive politice. Ajuns în închisorile comuniste, a suferit torturi de neînchipuit din partea unor gardieni care serveau regimul mult dincolo de ceea ce li se cerea, dar şi regimul încuraja şi răsplătea astfel de comportamente. 
 
Octav Bjoza a ajuns secretar de stat pentru problemele foştilor deţinuţi politic în perioada în care premier era Victor Ponta. Decorat de preşedintele Klaus Iohannis, Bjoza a fost demis în luna martie a acestui an de premierul Florin Cîţu, în urma unor acuzaţii nedovedite de antisemitism. 
 
Vă mai recomandăm: 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările