FOTO Cum arată noile troleibuze ultramoderne din Braşov. Vehiculele se află încă în fabrică şi vor ajunge în iulie

FOTO Cum arată noile troleibuze ultramoderne din Braşov. Vehiculele se află încă în fabrică şi vor ajunge în iulie

Aşa vor arăta troleibuzele Solaris comandate de Primăria Braşov FOTO Primăria Braşov

Braşovul se află printre oraşele din România care investesc masiv în mijloace de transport public nepoluante. Municipalitatea a contractat recent un credit din fonduri europene.

Polonezii de la Solaris au câştigat anul trecut contractul cu Primăria Braşov şi vor livra până în luna iulie toate cele 26 de troleibuze comandate. Primele troleibuze ar urma să ajungă în ţară încă din aprilie sau mai 2020. Valoarea contractului este de peste 92 milioane lei, iar banii provin în cea mai mare parte din fonduri europene. Municipiului Braşov contribuie cu 2% din suma totală.

Troleibuzele sunt dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 kilometri. Asta înseamnă că vehiculele pot circula şi pe porţiuni în care nu există linie de troleibuz. Articulaţia este controlată electronic, iar sistemul de propulsie este furnizat de Skoda, cu menţiunea că motorul are minimum 240 kW (aproximativ 320 cai putere).

Cele 26 de troleibuze vor deservi liniile 1, 2, 6 şi 31 din oraş şi vor înlocui vechile troliebuze, unele dintre acestea având o vechime de peste 30 de ani. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: