Cum îţi recuperezi permisul de conducere cu ajutorul contestaţiei depusă la Judecătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Permisul de conducere poate fi recuperat după ce a fost reţinut de poliţişti, dacă şoferii sancţionaţi fac contestaţie. Permisul rămâne cel sancţionat până când instanţa de judecată dă un verdict.

Dacă nu eşti de acord cu sancţiunea dată de către poliţiştii rutieri, ai tot dreptul să o conteşti, însă, cel mai important de ştiut, este că aceasta trebuie depusă în maximum 15 zile de la data constatării contravenţiei şi reţinerea carnetului. Primul pas pe care trebuie să-l faci este să scrii contestaţia. Mai exact, povesteşti pe hârtie contextul în care ţi-a fost aplicată sancţiunea de reţinere a permisului, dar şi contra-argumentele legale la sancţiunea primită. Contestaţia se depune în maximum 15 zile de când ţi-a fost reţinut carnetul de şofer.

Se depune la Judecătorie

După ce ai completat contestaţia, următorul pas este să mergi la judecătoria indicată în procesul verbal, adică cea de pe raza unde a fost constatată fapta. Dacă nu ai timp să ajungi până acolo e suficient să o trimiţi prin fax, prin poştă sau printr-o persoană împuternicită. Imediat ţi se transmite şi data la care trebuie să te prezinţi în faţa instanţei. Contestaţia trebuie semnată, datată şi completată în două exemplare atunci când o depui. La dosar trebuie să mai adaugi şi copia procesului-verbal de constatare şi câte o copie după actul de identitate.

Odată depusă contestaţia, îţi recuperezi carnetul

În momentul în care depui contestaţia faci şi o cerere pentru eliberarea certificatului de grefă. La ea ataşezi un timbru de 1 leu şi încă unul judiciar în valoare de 15 bani. Recuperarea carnetului se face numai de la poliţia în a cărei rază s-a petrecut evenimentul şi doar pe baza certificatului de grefă emis de instanţă, care se eliberează pe loc. Ceea ce înseamnă că  permisul poate ajunge din nou în buzunarul tău chiar în ziua respectivă.

Ai permisul până când se dă o decizie

În acest caz eşti obligat să te prezinţi la toate termenele date de judecător. Atât tu cât şi poliţiştul sau reprezentantul său legal veţi fi audiaţi. În cazul în care există probe filmate surprinse de camerele de supraveghere montate într-o intersecţie sau de către radar, atunci şi ele vor fi luate în considerare. Până când instanţa va lua o decizie, poate trece în jur de trei luni. În schimb, în tot acest timp, rămâi în posesia permisului.

Acte necesare pentru depunerea contestaţiei în instanţă:

- Contestaţie scrisă; 

- Contestaţie la judecătorie;

- Proces-verbal de constatare;

- Copie după actul de identitate;

- Cerere pentru eliberarea unui certificat de grefă;

- Taxă de timbru de un leu;

- Taxă de timbru judiciar de 15 bani.

Ce poţi contesta şi ce nu

Permisul de conducere poate fi reţinut de poliţişti dacă ai fost prins băut la volan, în cazul în care au trecut pe roşu, nu ai acordat prioritate pietonilor, maşina are defecţiuni grave la sistemul de frânare sau ai depăşit viteza legală cu 51 de km. În aceste cazuri, poţi depune contestaţie. Ea nu este acceptată în situaţia în care nu ai oprit la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele erau coborâte sau în curs de coborâre ori atunci când semnalele cu lumini roşii erau în funcţiune.

Citeşte şi:

Actele necesare pentru preschimbarea permisului auto. Solicitanţii trebuie să se prezinte la ghişeu cu cinci documente

Condiţii pentru a obţine un permis de conducere în Uniunea Europeană. În ce situaţii este recunoscut acest document

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite