Un pensionar din Brăila deţine o avere în timbre. Are o piesă rară: primul timbru colonial britanic, evaluat la peste două milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nelu Ivan (66 de ani), un pensionar brăilean, se poate lăuda cu una dintre cele mai impresionante colecţii filatelice din România. Împătimitul colecţionar este posesorul unor piese extrem de rare, iar pe multe dintre ele le ţine în siguranţă, într-o bancă

Nelu Ivan are 66 de ani şi este pensionar, dar nu unul obişnuit. Bărbatul a lucrat ca electrician la fostul Combinat de Fibre, Celuloză şi Hârtie din Brăila. De-a lungul timpului, şi-a pus la punct o colecţie filatelică impresionantă, cumpărând, în timpul deplasărilor pe care le făcea prin ţară, de la diverşi colecţionari, timbre care costau până la 3.000 de lei unul, adică valoarea unui salariu din vremea regimului comunist.

În prezent, Nelu Ivan este posesorul unor piese rare, cum ar fi primul timbru britanic („Penny Black“, de la 1840, cu chipul Reginei Victoria, cu o valoare estimată între 20.000 şi 30.000 de euro) sau primul timbru colonial britanic „Mauritius“, din 1847, evaluat, spune el, la peste două milioane de euro. Totuşi, bărbatul nu are pentru acest timbru o expertiză de autentificare, deoarece în România nu există un astfel de specialist.

Acestea, dar şi alte timbre importante, sunt păstrate într-o bancă din Brăila. O precizare pe care Nelu Ivan o face mereu când vorbeşte despre „Mauritius“ este că în prezent, în lume, există doar 12 asemenea piese.

În total, Nelu Ivan deţine peste 200 de clasoare cu timbre şi are între 50.000 şi 60.000 de timbre. Cele extrem de valoroase, precum şi cele fără valoare, dar foarte interesante, sunt la fel de importante pentru brăileanul care a adunat toată viaţa mărci poştale din diverse colţuri ale lumii. „Filatelia este, pentru mine, cel mai nobil hobby. Te obligă să capeţi cunoştinţe din toate domeniile“, spune colecţionarul.

Moştenire de la tatăl său

Cele mai importante piese ale colecţiei, inclusiv faimoasele „Mauritius“ şi „Penny Black“, provin de la tatăl său, Vasile Ivan, un personaj de-a dreptul fascinant, despre care Nelu Ivan vorbeşte de fiecare dată cu mare emoţie.

„Tata s-a născut în Vrancea, în 1883, şi a trăit nu mai puţin de 109 ani. De-a lungul vieţii sale a avut parte de tot felul de aventuri. A fost diplomat, pe vremea regelui Ferdinand, călătorind prin toată Europa. În acea perioadă a colecţionat numeroase timbre foarte valoroase pe care, mai târziu, mi le-a lăsat moştenire mie. Am primit colecţia încă din timpul vieţii lui, în 1977, când deja avea o vârstă care nu-i mai permitea să aibă grijă de ea. A mai trăit, însă, mulţi ani după aceea, până în 1992“, a povestit colecţionarul brăilean.

image

Nelu Ivan, alături de "Penny Black", cu o valoare estimată de 20.000 - 30.000 de euro  FOTO Florentin Coman

Cu ce i-a rămas de la tatăl său şi cu ce a strâns şi el de-a lungul vieţii, Nelu Ivan a reuşit să întocmească o colecţie de timbre care, cântărită, are peste zece kilograme. El se mândreşte cu mii de timbre româneşti emise pe vremea regilor Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I. Deţine, de asemenea, un plic omagial cu chipul lui Adolf Hitler, realizat în anul 1941, în Austria, dar şi timbre cu temutul dictator.

Pe lângă acestea, colecţionarul are şi alte serii emise în Imperiul Britanic, cum ar fi timbrele de un penny. Brăileanul păstrează în colecţie şi timbre DBSR („Danube Black Sea Railway“), emise în doar 5.000 de exemplare de către o companie engleză în colaborare cu autorităţile otomane în anul 1867, dar şi timbre militare turceşti din perioada 1860-1890 (unele valorând, conform spuselor sale, în jur de 7.000-8.000 de euro), timbre ordonate pe domenii, coliţe şi maxime filatelice. 

S-a plimbat la Geneva cu timbrul de mare preţ

Timbrul „Mauritius“, aflat în posesia brăileanului, a fost expus în 2007, în condiţii de siguranţă cât mai stricte, la o expoziţie organizată de Cercul Militar din Brăila.

După acea expoziţie, Nelu Ivan s-a deplasat în Elveţia, la o casă de licitaţii din Geneva, ca să evalueze preţiosul petic de hârtie. Directorul casei de licitaţii lipsea, iar angajaţii i-au spus să lase vestitul timbru în custodia lor, urmând să fie anunţat despre rezultatele expertizei. „M-am temut să le las timbrul, nu am avut încredere în ei, aşa că l-am luat şi m-am întors la Brăila“, a povestit Ivan.

Cu un an înainte, în 2006, Nelu Ivan refuzase o ofertă de 5 miliarde de lei vechi (500.000 de lei), făcută de un colecţionar bogat din România, pentru mult-râvnitul timbru „Mauritius“. De fapt, colecţionarul brăilean spune că nu ar renunţa la „Mauritius“ nici pentru un milion de euro. Pentru două milioane, s-ar mai gândi.

Brăileanul nu s-a limitat să colecţioneze doar mărci poştale. El mai deţine o colecţie impresionantă de monede şi cărţi poştale rare cu personalităţi din cele şapte arte, picturi şi publicaţii. Pe lângă toate acestea, sculptează. A încrustat în lemn şapte din cele 12 zodii, pe care le-a prezentat, în toamna acestui an, la o expoziţie din Piteşti.

Printre operele sale, în sufrageria colecţionarului, se află la loc de cinste portretul pictat al lui Cristi Minculescu (fost solist al trupei Iris), dar şi o diplomă de onoare, pictată pe pânză şi încrustată cu argint şi pietre preţioase, pregătită pentru o viitoare vizită la Brăila a maestrului Florin Piersic.

Nadia şi autograful lui Ceauşescu

Nelu Ivan păstrează, de asemenea, o păpuşă „Nadia Comăneci“, de jumătate de metru, scoasă în ediţie limitată după succesul campioanei de la Montreal, şi ultima carte a dictatorului Nicolae Ceauşescu, tipărită în anul 1989 şi purtând semnătura (cu cerneală roşie) a fostului preşedinte comunist.

„Semnătura a fost obţinută de către un maistru de la combinat, prin intermediul unui securist, în timpul ultimei vizite a lui Ceauşescu la Brăila“, a explicat Nelu Ivan. Este vorba de volumul „Procesul revoluţiei şi construcţiei socialiste în România“, care a văzut lumina tiparului în august 1989 şi care nu a mai apărut pe rafturile librăriilor, pentru că a venit Revoluţia. Nu se ştie câte autografe a mai apucat să dea Ceauşescu după vizita făcută în toamna însângeratului an 1989, la Brăila.

image

Nelu Ivan şi o piesă mai puţin obişnuită a colecţiei sale: păpuşa Nadia Comăneci  FOTO Obiectiv - Vocea Brăilei

Nelu Ivan a iniţiat, în 2009, Concursul de pictură „Portret Fănuş Neagu“. În prezent, pregăteşte un nou concurs de pictură cu premii, numit „Portret Florin Piersic“. Lucrările sunt deja realizate, spaţiul pentru organizarea evenimentului a fost deja obţinut şi mai sunt necesari doar banii pentru premiile acordate pictorilor.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei Filatelice „Dunărea“, colecţionarul brăilean a organizat, în ultima perioadă, întâlniri săptămânale ale pasionaţilor de filatelie, la sediul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati“ Brăila. A postat anunţuri prin şcoli şi licee şi încearcă din răsputeri să transmită pasiunea generaţiilor următoare. Cândva, la Brăila, erau peste 500 de filatelişti. Acum, în Asociaţia „Dunărea“ mai sunt înscrise doar 15 persoane.

Aşa cum tatăl lui i-a lăsat moştenire timbrele, şi Nelu Ivan se gândeşte să le dea mai departe fiicei sale, chiar dacă ea nu este la fel de pasionată de filatelie. Aceasta este medic nutriţionist şi lucrează în Arizona, Statele Unite ale Americii, în rezervaţia indienilor Navajo.

Citiţi şi

George Coşbuc, Ion Creangă, Vasile Alecsandri şi George Bacovia, portrete pe timbre

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite