FOTO Târgul Colecţionarilor la Muzeul Judeţean Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul Proiectului expoziţional „ Octombrie - luna colecţionarului”, Muzeul Judeţean Teleorman găzuieşte, astăzi, Târgul colecţionarilor. Evenimentul a adunat în holul instituţiei zeci de colecţionari şi colecţii, care mai de care mai inedite şi variate.

 Cărţi vechi, bijuterii cu valoare istorică şi sentimentală, timbre, cărţi poştale, obiecte inedite strânse de colecţionari de-alungul anilor au fost expuse publicului în holul instituţiei organizatoare. 

Evenimentul este al doilea de acest gen găzduit de muzeu, după prima ediţie de anul trecuta târgului. ”Acest eveniment l-am organizat pentru prima dată anul trecut şi astăzi organizăm a doua oară. Evenimentul a fost mediatizat din timp, a fost prezentat pe un site de specialitate, din dorinţa de a-l face cunoscut şi de a ne atinge scopul, acela de a aduce laolaltă colecţionari cu obiectele colecţionate, pentru ca aceştia să facă schimburi, să-şi îmbogăţească colecţiile prin vânzare, prin achiziţii. Târgul va fi deschis până la ora ora 16.00”, a spus Pavel Mirea, directorul Muzeului Judeţean Teleorman.

Istoricul, scriitorul şi colecţionarul Corneliu Beda este unul dintre cei care au răspuns prezent invitaţiei Muzeului Judeţean Teleorman şi a acceptat să expună în faţa publicului colecţia sa formată din obiecte diverse. ” Am venit cu foarte multe piese de expoziţie, de schimb, de vânzare. Cu o parte din ele am fost plecat în Bulgaria am făcut schimb cu nişte colecţionari din Svishtov, Am adus  câteva exemplare de carte, carte veche -”Poezii” de Eminescu din 1832 şi cărţi mai noi, timbre, iconiţe, cărţi poştale ilustrate, insigne, o scrumieră făcută la Azuga care are cel puţin 100 de ani”, a prezenat colecţionarul.

Istoricul a mărturisit că primele colecţii formate din cărţi şi reviste a început să le strângă încă de pe băncile şcolii primare, când era clasa I: ” Primele cărţi poştale le am din timpul şcolii primare, 1947-1958. Pe parcursul vieţii au tot colecţionat diverse. Unele le-am cumpărat, altele le-am obţinut prin schimb, altele le-am primit”.

În paralel cu Târgul Colecţionarilor desfăşurat în holul muzeului astăzi, Muzeul prezintă în luna octombrie care stă sub semnul colecţiilor şi colecţionarilor expoziţia ” Colecţii şi colecţionari”. Cei care vor trece pragul muzeului vor putea admira aici impresionante colecţii de pixuri, cravate, cărţi poştale, timbre, linguriţe sau alte obiecte inedite.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite