Povestea botoşăneanului care a stat ascuns 22 de ani în sobă, după ce a participat la o răscoală împotriva colectivizării

Povestea botoşăneanului care a stat ascuns 22 de ani în sobă, după ce a participat la o răscoală împotriva colectivizării

Poza cu Ilie Alexoaie, după ce a ieşit din cuptorul în care a stat captiv 22 de ani FOTO Cosmin Zamfirache

Ţăranii din comuna Roma, judeţul Botoşani, care a fost scena unei răzmeriţe anticolectivizare în 1949, şi-au apărat pământurile cu pumnii şi cu topoarele, sfârşind aproape toţi în temniţele comuniste. Doar unul, Ilie Alexoaie , a scăpat după ce s-a ascuns în sobă 22 de ani. A murit în 2008, la 19 ani după ce şi-a recuperat ogoarele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comuna Roma din judeţul Botoşani a fost aleasă, alături de alte cinci localităţi cu pământ fertil din ţară, pentru a da startul procesului de colectivizare din România. Comuniştii au venit aici, în 1949, însoţiţi de jandarmi şi de tovarăşi ruşi, pentru a le explica oamenilor de ce era mai bine să-şi dea pământurile statului. 
 
Pe 12 iunie 1949, toţi sătenii din Roma au fost chemaţi în centrul satului, la Primărie, unde tovarăşii le-au spus că trebuie să-şi dea pământurile statului pentru a înfiinţa Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC). Când au auzit că sunt obligaţi să-şi dea loturile comuniştilor, oamenii au pus mâna pe pari şi pe coase. 
 
Cei 500 de gospodari chemaţi la Primărie i-au fugărit prin tot satul pe activiştii de partid şi pe jandarmi. Mulţi dintre aceştia au încăput pe mâinile sătenilor furioşi care i-au bătut cu parii şi cu pumnii. Chiar şi pe jandarmii care încercau să îi aresteze. Conflictul a luat amploare, iar în mica localitate din nordul Moldovei a sosit şi Armata.
 
FUGAR PE CÂMPURI
 
Printre „revoluţionarii“ din centrul satului se afla şi Ilie Alexoaie, un tânăr de 19 ani, alături de de tatăl său, Dumitru. Tânărul şi-a apărat părintele de jandarmi şi a împărţit câţiva pumni comuniştilor. A culcat la pământ un activist şi o tovarăşă. Când a venit Armata în sat, fiecare a fugit pe unde a putut. Ilie s-a ascuns iniţial pe câmpuri şi prin căpiţe. Se hrănea cu ce apuca, inclusiv cu rădăcini. 
 
„Nimeni nu a mai stat să vadă unde şi cum. Cu ce aveau pe ei, au ţâşnit pe fereastră unii, alţii s-au ascuns prin beciuri. Tata a stat pe câmpuri aproape o lună. A avut noroc că era vară“, povesteşte Anca Coler (32 de ani), fiica lui Ilie Alexoaie. După ce s-a retras Armata din sat, Ilie s-a furişat acasă. Securiştii încă mişunau prin localitatea care fusese împrejmuită cu gard de sârmă ghimpată. Toţi erau bănuiţi. 
 
Tânărul de 19 ani era considerat un element periculos care a încercat să „răstoarne ordinea de stat“. Era singurul care scăpase dintre „revoluţionari“. Când a ajuns acasă, a aflat că tatăl său a fost ridicat şi băgat la puşcărie. A pus din nou mâna pe par. „L-a convins mama lui să se potolească. Îşi iubea enorm mama şi nu voia să o facă să sufere. I-a spus: «Măi, băiete, tu mi-ai mai rămas, dacă mă iubeşti, te ascunzi!». Şi s-a ascuns 22 de ani“, spune Elena Alexoaie (74 de ani), cea care i-a devenit soţie lui Ilie. 
 
Omul şi-a săpat la repezeală un ascunziş sub sobă. Acolo stătea toată ziua. În tot acest timp,comuniştii l-au căutat. „Mama lui le-a spus că băiatul e mort. L-a declarat mort şi la Primărie. Le-a spus că atunci când a fugit, s-a dus departe şi ştie ea că el s-a înecat. Nu au crezut. Securiştii o întrebau pe soacra mea unde stă, dar nu se atingeau de ea. Le era frică. Ştiau că dacă Ilie se ascunde şi ei îi fac ceva maică-sii, îi omoară ca pe câini“, completează soţia lui Ilie Alexoaie. 
 
Ieşea doar noaptea şi atunci îşi ajuta mama la treburile din gospodărie. Se îmbrăca în haine femeieşti şi se apuca de treabă: crăpa lemne, strângea fânul sau repara ce era de reparat prin gospodărie. În sobă, învăţase să coasă şi, când nu dormea, făcea straie populare. „Făcea nişte straie foarte frumoase. Ne-au rămas şi nouă câteva rânduri. Când a murit, în 2008, l-am înmormântat în haine făcute de el. Sunt convinsă că erau oameni care ştiau de el. Dar nimeni nu l-a trădat. Iar comuniştilor nu le-a venit ideea să caute în sobă. Acesta a fost norocul tatălui meu“, spune Anca, fiica lui Ilie Alexoaie. 
 
ELIBERAREA
 
După 22 de ani petrecuţi în propria temniţă, în 1971, au venit din nou securiştii să răscolească locuinţa. Ilie Alexoaie avea 41 de ani şi a fugit din nou pe câmpuri. Zilele s-au transformat în săptămâni. Iar după aproape o lună şi jumătate, când s-a întors, a găsit multă lume la el acasă. Murise mama lui. În acel moment, Ilie Alexoaie, pe care aproape nimeni nu îl mai recunoştea după atâţia ani, a decis să renunţe la ascunzătoare. 
 
„La priveghi, am stat toată noaptea de vorbă cu el. Era tare slăbit, el care fusese un zdrahon! Nu îl mai recunoşteau nici comuniştii. Eu l-am îndrăgit de mică şi l-am aşteptat pe el. A suferit mult la moartea mamei lui“, îşi aminteşte Elena Alexoaie. A doua zi după ce şi-a îngropat mama, Ilie a pus mâna pe topor şi a plecat spre Primărie să îşi ceară pământul înapoi. 
 
„Am mers după el şi i-am spus că îl împuşcă dacă face asta şi măcar de dragul meu să stea liniştit. Am vorbit câteva ceasuri şi l-am convins. A mers imediat la tata şi m-a cerut de nevastă. El s-a sacrificat pentru cei dragi lui. S-a bătut în 1949 pentru pământul familiei şi pentru tatăl lui, a stat ascuns pentru mama lui, iar pentru mine a strâns din dinţi şi a acceptat jugul comuniştilor. Ca să ne hrănească şi pe mine, şi pe copil. Nu îi suporta, nu putea să îi vadă, i-ar fi strâns de gât, dar pentru noi, îndura. L-am iubit pentru că a fost un om bun şi curajos“, spune Elena Alexoaie. 
 
După ce a cerut-o de nevastă pe Elena, cu 10 ani mai tânără decât el, Ilie Alexoaie s-a dus la Miliţie şi s-a predat. Mulţi dintre comuniştii care au trăit momentul 1949 la Roma plecaseră sau muriseră. Ilie nu mai era o ameninţare. A fost, totuşi, bătut şi ţinut în arest câteva zile. 
 
ÎNCHISOAREA DE AFARĂ
 
După ce a fost eliberat, s-a întors să muncească pământul. A acceptat să lucreze la CAP. Era agricultor şi trebuia să-şi întreţină familia. În 1981, soţia lui a născut şi un copil, o fată. Alexoaie a strâns din dinţi, s-a supus şi a respectat tot ce voiau comuniştii de la ei. Ca o ironie a sorţii, gardul cu sârmă ghimpată care înconjura satul, pus de comunişti ca să nu se fure de pe ogoare, trecea chiar prin faţa casei lui Ilie.„Tata, când vedea gardul, spunea că a stat ascuns 22 de ani degeaba. Că tot în închisoare se află. S-a supărat odată şi i-a venit să-l dea jos cu toporul. Tot pentru noi s-a liniştit“, povesteşte Anca Coler.
 
GLASUL PĂMÂNTULUI
 
După 1990, şi-a primit pământul înapoi. S-a plimbat ore întregi pe ogor şi a mângâiat brazdele pentru care a suferit atâta. A continuat să îşi lucreze pământul la Roma, să îşi ajute familia şi a refuzat să vorbească despre ceea ce a trăit. Nici casa părintească în care s-a ascuns nu mai există.
În anul 2008, luptătorul anticolectivizare de la Roma s-a stins, la vârsta de 79 de ani. „Tata a fost un om care a suferit mult, dar nu s-a plâns niciodată. Mie mi-a mai povestit şi câte ceva mamei. În 
rest, nimic. A îndurat la CAP ca să ne hrănească. 
 
Autorităţile nici măcar nu l-au băgat în seamă, măcar să-i fi strâns mâna... El a rămas doar un om cu amintiri înfiorătoare din comunism“, spune Anca Coler. 
Elena Alexoaie şi Anca Coler merg zilnic la mormântul lui Ilie Alexoaie şi îi aprind o lumânare. Soţia lui, cea care l-a iubit din copilărie, îi vorbeşte. Peste tot în cimitirul din Roma se află mormintele luptătorilor anticomunişti de la revolta din 1949. 
 
De fapt, mormintele celor ale căror familii au avut „norocul“ să le fie trimise acasă trupurile celor care au sfârşit în puşcării. Elena Alexoaie îşi mai aduce aminte de numele lor: preotul Ioniţă, Ion Anuţei sau Tiliuţă. Ea este printre puţinii din sat care mai trăiesc din acele vremuri. În cimitirul din comună nu se găseşte niciun monument dedicat acestor eroi ai luptei anticomuniste din 1949. 
 
 A TREIA REVOLTĂ DIN 1949
 
În şedinţa Plenară a Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român (PMR) care a avut loc în martie 1949, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al PMR, anunţa declanşarea „transformării socialiste a agriculturii“, de fapt, începutul procesului de colectivizare. Răscoala ţăranilor din Roma a fost cea de-a treia împotriva colectivizării. Pe 19 aprilie 1949, s-au revoltat sătenii din comuna Siliştea Crucii, judeţul Dolj, iar pe 5 şi 6 mai, cei din comuna Lunca, judeţul Bistriţa-Năsăud. În total, în anul 1949 au avut loc 11 revolte, în nouă judeţe: Dolj, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Timiş, Bihor, Sibiu, Arad, Suceava şi Satu Mare.
 
”SOLDAŢII” REGELUI ÎNGENUNCHIAŢI DE COMUNIŞTI
 
Localitatea botoşăneană Roma, întinsă pe şapte coline şi botezată în 1926 de un arhitect pasionat de istoria antică tocmai după capitala Imperiului Roman, a fost împrejmuită cu gard de sârmă ghimpată din 1950 până în 1970. Rămăşiţe ale gardului se mai găsesc şi astăzi la marginea comunei. Aşezarea datează încă din vremea lui Ştefan cel Mare, sub numele de Cotârgaci, sat care există şi astăzi. Oamenii de aici au lucrat pământurile boierilor din generaţie în generaţie. Abia în 1923, după Legea Agrară, sătenii, majoritatea veterani din Primul Război Mondial sau chiar de la cel din 1877, au fost împroprietăriţi de către regele Ferdinand I. Acestor oameni, care s-au bucurat doar o generaţie de loturile lor agricole, comuniştii le-au cerut în 1949 pământul. În acest context, a izbucnit răzmeriţa din iunie de la Roma. 
 
PRINTRE PRIMELE REVOLTE ANTICOMUNISTE
 
Istoricii spun că revolta ar fi fost printre primele forme de luptă anticomunistă din ţară. „Mulţi ţărani au luptat în armata regelui în războaie. Cei mai mulţi erau gospodari în toată regula şi nu îi sufereau pe comunişti. Culmea, aici, în acest sat de «soldaţi» ai regelui, comuniştii au vrut să facă printre primele «colective agricole». Bineînţeles, s-a iscat o revoltă în toată regula. A fost printre primele revolte de acest gen din ţară. I-au alungat pur şi simplu pe comunişti din sat“, spune şi istoricul 
Gheorghe Median, din Botoşani. 
 
Elena Alexoaie, soţia lui Ilie Alexoaie, deşi pe atunci avea doar 9 ani, îşi aminteşte dimineaţa aceea de 12 iunie. „Eu l-am văzut dimineaţa pe tata. Era supărat. Şi-a luat la revedere de la maică-mea, nu a vrut să mă ia cu el. A pus numai mâna pe coada de la topor şi a plecat la Primărie. M-am strecurat cu alţi copii pe după garduri şi am văzut cum i-au luat la bătaie pe jandarmi. I-au bătut şi pe ruşi. Întâi, oamenii i-au refuzat frumos, dar când comuniştii i-au ameninţat şi le-au spus că or să aibă de suferit toţi ai lor, s-a încins bătaia. I-au fugărit din sat“, povesteşte Elena Alexoaie. Cu toate acestea, comuna Roma a fost printre primele localităţi din ţară care au fost colectivizate.
 
CUCERITĂ CU TANCURILE ŞI TRANSFORMATĂ ÎN GULAG
 
După revolta din centrul satului, două zile la rând, jandarmii au încercat în numele activiştilor de partid, care nu mai îndrăzneau să vină la Roma, să „cucerească“ localitatea. Ţăranii au rămas pe poziţii. Cei mai mulţi erau veterani de război, iar jandarmii nu au reuşit să îi „dovedească“. 
A treia zi a venit însă Armata. 
 
Satul a fost „cucerit“ cu tancuri şi cu trupe înarmate ca pentru război. A urmat prigoana celor care au participat la revoltă. Cu oamenii recrutaţi din sat şi transformaţi peste noapte în activişti şi informatori, Roma a fost scotocită în căutarea „instigatorilor“ şi a „sabotorilor“ Republicii Populare Române. „Stăteam închişi în casă şi mergeau soldaţii pe străzi şi, împreună cu jandarmii, ridicau oamenii. Pe cei care s-au bătut la Primărie şi nu i-au lăsat pe comunişti să le ia pământul. Tata a scăpat, pentru că nu a apucat să bată pe nimeni. Şi l-au lăsat în pace şi informatorii de la Securitate. A fost o minune, pentru că nu ştiam ce făceam fără el. Au venit cu tancurile în sat şi au ţinut tot câmpul înconjurat cu tancuri trei zile“, povesteşte Elena Alexoaie. 
 
REPRIMAREA
 
Ţăranii care au fost ridicaţi au fost apoi judecaţi în pripă şi trimişi la temniţă. Bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă grea, niciunul nu s-a mai întors să povestească. Au reuşit să trimită câteva scrisori acasă rudelor, dar după aceea, doar tăcere. „Comuniştii aveau metodele lor de a-i pedepsi. Era clar că nu voiau să se mai afle şi prin alte părţi, sau măcar să rămână consemnat pentru posteritate ce s-a întâmplat la Roma. Era o sfidare a regimului şi aşa ceva nu era acceptat“, spune Gheorghe Median.

Acest reportaj a apărut în ”Weekend Adevărul”, vineri,2 mai.
 
Citiţi şi:
 
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările