Prima revoluţie anticomunistă din Timişoara, înăbuşită cu ajutorul lui Victor Atanasie Stănculescu şi Ion Iliescu
0Timişoara au fost cuprinsă în 1956 de valul revoluţiei anticomuniste din Ungaria, iar studenţii de la Politehnică au pornit o revoltă în toată regulă care s-a încheiat prost pentru mulţi dintre ei.
Teodor Stanca este unul din cei care au redactat revendicările studenţilor şi a fost primul care a vorbit în Cantina Facultăţii de Mecanică, în faţa a 2.000 de tineri revoltaţi de ce se întâmpla în Ungaria, în 1956.
„A fost un moment extrem de favorabil pentru a lua o poziţie împotriva regimului comunist, care după instalarea lui s-a dovedit că este foarte brutal şi contrar lozincilor lor de apărare a celor mulţi şi nevoiaşi. România a acceptat să fie condusă de URSS. Eram o ţară ocupată de armata sovietică. Revoluţia Maghiară a creat impresia că aceste ţări s-ar putea elibera. A bătut un fel de vânt de libertate. La Timişoara s-a vobit destul de liber, mai ales că sunt mulţi cetăţeni de origine maghiară care aveau rude dincolo. Când a început Revoluţia, noi am aflat imediat ce se întâmplă şi am fost revoltaţi că propaganda comunistă de aici ascundea realitatea din Ungaria”, a afirmat Teodor Stanca.
Întâlnirea studenţilor de pe 30 octombrie 1956 s-a încheiat cu intervenţia armatei şi a Securităţii.
Teodor Stanca a fost condamnat la opt ani, din care a executat şase ani şi trei luni de închisoare. A trecut pe la Gherla, iar apoi a ajuns la Balta Brăilei. Este unul din numeroşii arestaţi din cauza ideologiei, care au pus umărul la realizarea canalului Dunăre - Marea Neagră.
Teoria lui Dan Voinea
Generalul Dan Voinea, fostul procuror care a instrumentat Dosarul „Timişoara 1989”, studiat mult şi evenimentele din 1956, descoperind numeroase similitudini cu revoluţia anticomunistă din decembrie 1989.
Cel care a fost trimis în octombrie 1956 la Timişoara, pentru a restabili ordinea, a fost Victor Atanasie Stănculescu. În aceea vreme era maior şi adjunctul şefului Marelui Stat Major şi şeful Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare din Marele Stat Major.
Dan Voinea a ţinut să precizeze că atât în 1956, cât şi în 1989, timişorenii au avut parte de intervenţia a două personaje „de tristă amintire”.
„În 1956, s-a înfiinţat un comitet militar la Bucureşti, la care a participat şi Ion Iliescu, secretarul Uniunii Tinerilor Muncitori (UTM), pentru a discuta despre cerinţele studenţilor. În loc să răspundă memoriului studenţilor, peste noapte au decis să se intrevină în forţă şi răzvărtiţii să fie arestaţi. Au urmat rapid, între 13-16 noiembrie, procesele în stil stalinist, la care nu s-au respectat drepturile la apărare. Atunci au apărut expresiile ca huligani şi golani, folosite atât de Ceauşescu, cât şi de Iliescu”, a declarat Dan Voinea (foto).
Stănculescu: „Lichidez totul într-o zi, ca în 1956”
Pe 17 decembrie 1989, generalul Vasile Milea, şeful Ministerului Apărării Naţionale, a trimis la Timişoara două persoane să facă ordine: este vorba de Mihai Chiţac, ministrul Internelor şi Victor Atanasie Stănculescu, adjunctul MAPN.
„Stănculescu a fost cel care a dorit să meargă la Timişoara. I-a spus generalului Milea că în 1956 a lichidat revolta studenţilor într-o singură zi. Şi aşa credea că va face şi în 1989. Interesant este că pe 22 decembrie 1989, la Bucureşti, Ion Iliescu a fost chemat de Victor Atanasiu Stănculescu. Se ştie bine ce au făcut cei doi după 22 decembrie”, a mai declarat Dan Voinea.
Secretul din biografia lui Iliescu
Revenind la revolta din 1956, biografiile recente ale lui Ion Iliescu nu amintesc deloc activitatea lui în anii în care avea unul din rolurile principale în aparatul de represiune a studenţilor. Iliescu era unul din cei doi secretari ai Uniunii Tinerilor Muncitori, condus de şeful Direcţiei I, Gheorghe Raţiu.
Spuse şi trăite de Ioan Holender
Ioan Holender, fostul director al Operei de Stat din Viena, era unul din cei care s-a ales cu eticheta de „duşman de clasă”, în 1956. Maestrul a povestit depre întâmplările din toamna acelui an, cât şi despre consecinţele de la începutul anului 1957, în cartea sa „Spuse, trăite, dorite. Amintiri”.
În octombrie 1956, era în al trelea an la Facultatea de Mecanică şi avea să participe la o întrunire plină de consecinţe, care i-a şi schimbat destinul.
„M-am prezentat la acea şedinţă fără să ştiu că nu fusese convocat de partid, ci la iniţiativa unor studenţi mai mari. În orar era prevăzut un colocviu la un lector temut nu numai datorită severităţii sale, ci şi pentru că juca rolul activistului fanatic. Şedinţa din anfiteatrul mare al Facultăţii de Mecanică de pe Bulevardul Mihai Viteazul, fixată în loc de colocviu era o surpriză plăcută. Sala stătea să pleznească de plină ce era, iar pe podium erau prorectorul, secretarul de partid şi doi tovarăşi necunoscuţi mie”, povesteşte Holender.
Holender a vorbit studenţilor
În câteva clipe a fost, asemenea tuturor celorlalţi studenţi, electrizat de dorinţa de libertate. Veneau din ce în ce mai mulţi studenţi şi de la alte facutăţi. Erau deja peste o mie de studenţi în cantină. Renumitul om de cultură, născut la Timişoara în 1935, s-a urcat pe o masă şi a început să vorbească colegilor.
„A fost o atmosferă extraordinară şi am simţit deodată că iau parte la un eveniment de importanţă capitală, pe care îl aşteptasem dintodeauna. Eram eu însumi surprins de gestul meu, dar şi de numeroasele voci care strigau: <Linişte, vorbeşte Holi. Trăiască Holi!>... Şi iată-mă vorbind despre cauzele atmosferei prerevoluţionare care domnea, faptul că la şedinţe nu ni se permitea niciodată să vorbim despre adevăratele noastre probleme şi dorinţe. La cuvântul „prerevoluţionar”, toţi au început să scandeze <Revoluţie, Revoluţie! Trăiască Holi>, a mai povestit Holender.
După lungi dezbateri, pe la ora nouă seara, a fost aleasă o delegaţie de studeneţi ce urma să comunice dorinţele lor ziarului local Drapelul Roşu.
„Pe străzi apăruseră unităţi militare, iar pe terenul de fotbal de lângă universitate se aflau tunuri cu ţevile îndreptate spre clădire. Treptat, mi-a devenit clar ce anume am pus în mişcare şi ce fel de urmări erau de aşteptat”, a mai povestit Ioan Holender.
L-au ridicat de acasă
A doua zi, Ioan Holender a fost ridicat de acasă şi dus la arest. Nu avea să fie singurul student care trecuse prin această experienţă terifiantă.
„Ne-au dus cu camioanele într-o cazarmă situată cam la o oră de Timişoara şi ne-au interogat acolo, după care am fost înşiraţi la perete şi ameninţaţi cu împuşcarea imediată în caz că nu recunoaştem că eram în contact cu unităţile de paraşutişti americane. Mi se pare chiar posibil ca ofiţerii de securitate să fi născocit aceste acuzaţii...”, a explicat timişoreanul.
Arestăti şi exmatricularea studenţilor rebeli
După lăsarea întunericului, cantina a fost luată cu asalt de trupele de securitate, în timp ce afară erau masate tancuri, maşini blindate şi trupe echipate de luptă. În primă fază au fost arestati aproape 2.500 de studenti, printre care si organizatorii adunarii. Au mai urmat zilele următoare încă 500 de arestări.
După două săptămâni au fost redeschise şi instituţiile de învăţământ superior, iar cursurile au continuat în formulă obişnuită.
"Am mai reuşit să termin primul semestru, însă în februarie 1957 a venit scadenţa. Am fost exmatriculat împreună cu alţi studenţi din cauza unor <grave abateri de la morala proletară>. Soarta mea în Republica Populară Română era astfel pecetuită. Declarat duşman de clasă şi sabotor al noii societăţi socialiste, nu mai aveam nicio şansă.
Nu mi se permitea să studiez şi nici nu am primit un loc de muncă, din cauza păcatelor mele consemnate în dosarul de cadre. Mi s-a îngăduit doar o jumătate de normă ca antrenor de tenis la o unitate militară, pe motiv că comandantului de divizie, un colonel, îi făcea plăcere să joace tenis cu mine”, a mai spus Ioan Holender.
Organizatorii mişcării studenţeşti de la Timişoara au fost cei din anul V de la "Poli", Teodor Stanca, Aurel Baghiu, Friedrich Barth, Ladislau Nagy, Aurelian Păuna, Nicolae Balaci, Gheorghe Popşi, Heinrich Drobny şi Caius Muţiu.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
