Ucigaşii de mamuţi de pe malul Prutului: cine erau puternicii prădători care au învins acum 120.000 de ani cele mai mari creaturi ale stepelor estice

Ucigaşii de mamuţi de pe malul Prutului: cine erau puternicii prădători care au învins acum 120.000 de ani cele mai mari creaturi ale stepelor estice

Locuinţa paravan a vânătorilor recostituire in lucrarea lui Alexandru Păunescu ”Ripiceni-Izvor: paleolitic şi mezolitic, studiu monografic”

În urmă cu aproape 60 de ani, în localitatea Ripiceni de pe malul Prutului a avut loc o descoperire unicat în România. Este vorba de cea mai mare tabără de vânători de mamuţi scoasă la iveală de arheologi în estul Europei. Specialiştii au reconstituit viaţa oamenilor din Neanderthal, cei care supravieţuiau în stepe înfruntând doar cu suliţa giganţii cu fildeşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Undeva în nordul extrem al României, în judeţul Botoşani, pe malul Prutului se află localitatea Ripiceni. Astăzi un sat mic, cu gospodari care se străduiesc să supravieţuiască. Malurile Prutului, ca şi Ripiceniul însuşi, ascund o comoară arheologică de importanţă paneuropeană.

Şi astăzi apele învolburate aruncă pe ţărmurile Basarabiei şi ale României rămăşiţe vechi ale uneltelor folosite de primii oameni.
 
În locul satelor, a carierei de piatră şi a câmpurilor cu porumb, acum 120.000 de ani pământurile de la Ripiceni erau o stepă întinsă, acoperită cu loess, pe malurile Prutului. Câmpiile erau străbătute de uriaşii acelor vremuri, mamuţii lânoşii, giganţii strămoşi ai elefantului, dar şi de cerbii giganţi, rinoceri, sau zimbri. Turmele erau pândite de tigrii cu dinţii sabie, dar şi de un prădător mult mai eficient şi mai tenace: omul de Neanderthal.
 

Cea mai mare tabără a vânătorilor de mamuţi din estul Europei

 
Încă din anul 1902, malurile de la Ripiceni au fost cercetate cu interes de pionierii arheologiei din România. Atunci apele Prutului scoteau la iveală, unelte şi oase. În perioada interbelică, Nicolae Moroşani a studiat peştera care se află şi astăzi pe un liman al Prutului, în punctul "la Izvor", denumit după locul de unde izvora marele râu, situat în apropierea Ripicenului.
 
Dar cele mai mari descoperiri arheologice aveau să aibă loc începând cu anul 1961, când reputatul arheolog Alexandru Păunescu deschide şantierul de la Ripiceni-Izvor. Păunescu, în 20 de ani de săpături, a reuşit să scoată la iveală una dintre cele mai mari tabere de vânători de mamuţi de acum 120.000 de ani.

Săpăturile arheologice de la Ripiceni în 1977
 
Descoperirile au continuat cu rămăşiţe ale culturilor vechi umane întinse pe o perioadă de 100.000 de ani, cu 16 nivele de locuire. De altfel, arheologul Alexandru Păunescu, după ce a terminat în 1981 cercetările a spus că sunt printre cele mai importante descoperiri preistorice, din estul şi centrul Europei.

”Prin întinderea şi succesiunea numeroaselor dovezi de locuire şi bogăţia materialului, aşezarea de la Ripiceni Izvor, ale cărei sedimente se înscriu pe o grosime de circa 12-13 metri, reprezintă una dintre cele mai importante staţiuni paleolitice din România şi poate chiar din întreaga zonă  Europei de est şi de est-centrală”, preciza Păunescu în lucrarea sa ”Ripiceni-Izvor: paleolitic şi mezolitic: studiu monografic” din anul 1993.

 Fildeş şi oase de mamut la Muzeul de Arheologie din Săveni
 
Practic, la Ripiceni, Păunescu descoperise singura tabără, loc de întâlnire al vânătorilor de mamuţi din toată zona central-estică a Europei, locul despre care se bănuieşte că servea drept loc de procurare a hranei, zonă de schimb între diferite comunităţi dar şi loc sacru. ”Ţin minte că vorbeau arheologii despre o uriaşă tabără de oameni primitivi care vânau mamuţii şi alte animale uriaşe. Le-au descoperit locuinţele, altarele unde se închinau la resturi de animale. Era uriaşă aşezarea lor. Aici făceau şi schimburi şi se întâlneau de peste tot. Veneau şi din zona Siberiei. Aşa am auzit atunci”, spune un localnic de la Ripiceni care a participat la săpături.
 
Cimitirul mamuţilor
 
În urma descoperirilor arheologice, a fost scos la iveală un adevărat cimitir al mamuţilor. Zeci de fildeşi uriaşi, sute de oase şi măsele de mamut, împrăştiate pe o zonă de câteva sute de metri.

Emil Caranica muzeograf la Muzeul de Arheologie din Săveni
 
”La Ripiceni au fost descoperite numeroase resturi de mamut. Se spune că sunt cele mai multe din România şi chiar din zonele învecinate. În orice caz , fildeşii sunt impresionanţi. Au venit oameni din străinătate şi au văzut fildeşul de la muzeul de arheologie din Săveni, şi au spus că nici la celebra Mamoth Cave din Statele Unite, nu au mai văzut un fildeş atât de mare şi bine păstrat, ca acesta”, spune muzeogaful Emil Caranica, de la muzeul de arheologie din Săveni, acolo unde se află expus cel mai mare fildeş de mamut din zona central –estică a Europei.

Fildeş de mamut de la Muzeul Judeteţan de Istorie Botoşani
 
Mare parte din oasele de mamut de la Ripiceni au fost expuse la muzeul din Săveni, dar şi la Muzeul Judeţean din Botoşani, unde se află mai mulţi fildeşi şi resturi de oase. Alţi fildeşi s-au distrus prin neglijenţa autorităţilor, fiind lăsaţi în condiţii insalubre în casa de cultură din Ripiceni. ”Ne-am fi dorit un muzeu al mamutului la Botoşani. Este material suficient şi este chiar indicat la ce descoperiri au fost făcute în zonă. Din păcate, nu sunt fonduri”, conchide cu tristeţe Caranica.
 
Cine erau vânătorii de mamuţi de la Ripiceni
 
Mamuţii lânoşi, nu veneau la Ripiceni, pur şi simplu să moară de bătrâneţe, cum fac elefanţii savanelor africane. Au fost ucişi de un prădător tenace şi inteligent. Specialiştii care au săpat la Ripiceni, spun că este vorba de omul de neanderthal, o specie de hominid astăzi dispărută. Robust şi iscusit, dar incapabil să se adapteze schimbărilor climatice, omul de neanderthal a dominat malurile pline de loess, ale Prutului acum 120.000 de ani. Victima sa preferată era mamutul.

Oamenii de Neanderthal la vânătoare FOTO ashleymans.weebly.com
 
Folosea tot, spun specialiştii, măselele, pieile, fildeşii şi mai ales carnea. Se adunau din teritoriile vecine şi atacau giganţii cu fildeşi veniţi în zona Prutului. ”Diversele comunităţi de paleantropi care au locuit aât în peşteri cât şi pe terasele râurilor vânau cu predilecţie un anumit animal care era mai numeros în raport cu alte specii. Mamutul iubea mai multe zonele stepice cu loess. Cei din staţiunile de la Ripiceni Izvor şi Moldova I vânau mamuţi”, preciza Alexandru Păunescu în lucrarea sa.
 
Arheologii au reconstituit şi modul în care indivizii, care se bănuieşte că deşi foarte vânjoşi şi mult mai puternici decât omul modern, nu depăşeau 1,60 metri, reuşeau să vâneze aceşti giganţi. Foloseau în principal suliţa grea cu vârfuri din silex dar şi capcanele. ”Neanderthalienii de la Ripiceni Izvor foloseau suliţa. Dovada utilizării aceste arme sunt numeroasele vârfuri foliacee şi alte bifaciale. Ca tehnică de vânătoare paleantropii de aici foloseau pentru prinderea vânatului mare, ca în cazul mamuţilor gropile capcane. Cu ajutorul lor imobilizau animalul, după care uciderea lui se făcea fără riscuri”, scria arheologul Păunescu. 
 
Venerau mamutul
 
Pe lângă faptul că era sursă de hrană, arheologii bănuiesc că vânătorii neandertalieni de la Ripiceni venerau mamutul. ”Nu excludem posibilitatea ca vânătorii neandertalieni să fi avut pentru mamut, animalul preferat ca hrană şi care domina în zona calcaroasă a Prutului celelalte specii, un oarecare cult.”, adăuga Păunescu.

Pentru această ipoteză, arheologii se bazau pe o groapă circulară descoperită în interiorul unui adăpost în care se aflau trei bulgări mari de silex, craniul spart al unui mamut, vertebre şi un molar, dar şi o piatră de calcar sub forma unui altar. Această groapă circulară, se bănuieşte că servea drept templu primitiv, unde se adunau regulat adoratorii mamuţilor. De altfel, se presupune că este singurul loc atesta din Europa unde mamutul era venerat.
 
Cum arăta tabăra vânătorilor
 
Arheologii, pe baza descoperirilor, au reconstituit marea tabără a vânătorilor. Practic, era formată din locuinţe paravan, sau mai bine zis adăpsturi improvizate. Alexandru Păunescu descrie pe larg cum arătau singurele locuinţe de acest gen descoperite în zona central-este europeană şi care au aparţinut oamenilor de Neanderthal.

Locuinţa paravan a vânătorilor recostituire in lucrarea lui Alexandru Păunescu ”Ripiceni-IZvor: paleolitic şi mezolitic, studiu monografic”
 
”Pereţii-paravan atingeau, se pare, o înălţime de circa 1,60-2,00 metri şi erau formaţi din oase mari, fildeşi de mamut şi, probabil, beţe groase de conifere fixate la bază cu pietre de calcar, pământ şi molari de mamut, peste care se aşterneau, bănuim, piei de animale. Aceste simple adăposturi-paravan erau făcute cu scopul de a proteja omul contra vânturilor aspre care băteau de la est-nord-est”, preciza Păunescu.
 
Importanţa descoperirilor de la Ripiceni l-a făcut pe cel care şi-a petrecut o bună parte viaţă pentru a aduce la lumină vestigiile neandertaliene să îşi dorescă să rămâne şi pentru eternitate alături de ele. Ultima dorinţă, îndeplinită de altfel a lui Alexandru Păunescu, a fost ca cenuşa sa să fie împrăştiată peste Prutul care, după construirea barajului de la Stânca, a acoperit marea tabără a vânătorilor paleolitici.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările