Femeia care a contribuit decisiv la făurirea României Mari. Deşi era născută în Anglia, a devenit româncă

Femeia care a contribuit decisiv la făurirea României Mari. Deşi era născută în Anglia, a devenit româncă

Regina Maria FOTO Adevărul

Regina Maria a României, soţia regelui Ferdinand I, a jucat un rol decisiv în recunoaşterea constituirii României Mari, după Primul Război Mondial. Se spune că ea este cea care a convins marile personalităţi politice a vremii să dea credit României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regina Maria a României (1875-1938) a fost, în ciuda vieţii personale tumultoase, una dintre cele mai emblematice personaje ale istoriei românilor. 

Născută în Anglia, regina Maria provenea din cele mai ilustre familii domnitoare europene de la aceea vreme. Mai precis, era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, dar şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. 

S-a căsătorit la 17 ani cu principele Ferdinand de Hohenzollern, ajungând regină a României. Şi-a luat în serios misiunea şi în anii foarte dificili ai Primului Război Mondial a reuşit să aducă o contribuţie decisivă la realizarea României Mari. Pentru mulţi contemporani, fără intervenţia diplomatică a reginei Maria, România Maria ar fi rămas doar un vis, implicit şi unirea cu Transilvania. 

România exclusă de la „masa bogaţilor”

Pe 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia proclama unirea Transilvaniei cu Regatul României. Asta după ce anterior, pe parcursul aceluiaşi an, adunări asemănătoare din Basarabia şi Bucovina au făcut aceleaşi demersuri. 

După un război greu, epuizant şi plin de încercări din toate punctele de vedere, visul României Mari părea deja împlinit. Pentru ca dorinţa românilor să devină realitate, trecerea acestor teritorii către România trebuia acceptată de Marile Puteri învingătoare în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, ale cărei lucrări au început în luna ianuarie a anului 1919. 

Poziţia României era însă deosebită de şubredă în cadrul acestei întâlniri care urma să reconfigureze harta Europei. Ţara noastră nu era văzută cu ochi buni nici de Anglia, nici de Franţa după pacea separată încheiată la Buftea în 1918. Mai precis, epuizată după bătăliile teribile din anul 1917 şi rămasă fără aportul Rusiei, care a ieşit din război după revoluţia bolşevică, România a încheiat cu Germania, Pacea de la Buftea-Bucureşti. Era un tratat care asigura supravieţuirea României ca stat. 

Pacea nu a fost însă semnată niciodată de Ferdinand I, doar de reprezentanţii Guvernului Argetoianu. Pentru Marile Puteri, acest acord separat a însemnat însă un soi de act de trădare, de încălcare a alianţei cu Antanta. Chiar dacă România s-a întors la momentul oportun în tabăra învingătorilor, Marile Puteri nu erau dispuse să-i acorde prea mare atenţie la împărţirea teritoriilor, nici măcar în cazul Transilvaniei. 

Unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai României la Paris nu a reuşit să obţină nici măcar o concesie din partea ”greilor” momentului, adică primul-ministru al Franţei Clemenceau, preşedintelui american Woodrow Wilson sau ministrului britanic Lloyd George. Pe scurt, Marile Puteri nu recunoşteau România mare.  Situaţia era disperată. În acel moment dificil a intervenit Regina Maria.

„Leoaica se adresează vărului ei, Tigrul”

Regina Maria era deja o personalitate foarte populară în Europa. În timpul Primului Război Mondial s-a remarcat printr-o neobosită activitate pe front, reuşind să organizeze serviciul sanitar, a făcut voluntariat şi totodată a ridicat moralul soldaţilor, pe lângă numeroasele strângeri de fonduri pentru văduve şi orfani dar şi înfiinţarea de asociaţii de sprijin. 

Datorită popularităţii şi carismei reginei, la care se adăugau şi ilustrele legături de rudenie cu mai marii Europei, Maria a României a fost trimisă ca ambasador, să încerce să facă ceea ce nu reuşiseră politicienii cu mari experienţă şi marii bărbaţi de stat. 

O englezoaică era trimisă să salveze România Mare. Atât prinţul Barnu Ştirbei, dar şi I.C. Brătianu sau ambasadorul Franţei, Contele de Saint-Aulaire, au insistat pe lângă regele Ferdinand I să o trimită pe regina Maria la Paris. La rugămintea regelui, Maria a acceptat imediat această misiune dificilă. 

Regina a plecat pe 5 martie către Paris, într-o vizită neoficială şi cu o misiune secretă. Contele de Saint-Aulaire a avut grijă să mediatizeze prezenţa reginei la Paris, să transforme prezenţa ei într-un eveniment care să atragă atenţia marilor oameni politici dar şi simpatia publicului. De altfel, ajunsă în capitala Franţei, regina a fost asaltată de jurnalişti şi simpatizanţi, prezenţa ei fiind bine reprezentantă în presa vremii. 

Odată ajunsă în „Oraşul Luminilor”, Regina Maria nu a pierdut vremea. Prima ţintă era primul-ministru al Franţei, George Clemenceau, cel care putea oferi un sprijin vital României privind pretenţiile sale teritoriale. Regina ştia că trebuia acţionat imediat şi a încălcat protocolul prin care un prim-ministru trebuia să vină în audienţă la o regină. În acest caz, regina s-a autoinvitat la Clemenceau. „De când o Regină trebuie să se invite la un prim-ministru?”, i-ar fi scris aceasta scurt, primului-ministru francez. 

Clemenceau o primeşte fără drept de apel, la Palatul Elysee. Regina a fost întâmpinată cu garda de onoare. Discuţia dintre cei doi a rămas legendară, datorită lui Guy Gauthier cel care a redat-o ulterior. Regina Maria s-a comportat ca unul dintre cei mai duri negociatori, direct şi fără compromisuri. Practic, i-a cerut în faţă lui Clemenceau, Transilvania până la Tisa dar şi Banatul. 

George Clemenceau i-a reproşat la rândul său faptul că în condiţiile în care România a încheiat pacea cu Germania de la Buftea, cere prea mult, „cere partea leului”, aşa cum s-a exprimat Clemenceau.

Replica reginei a venit însă prompt. „De aceea, domnule prim-ministru, Leoaica se adresează vărului ei, Tigrul” (n.r. făcând aluzie la porecla lui Clemenceau. Discuţia a continuat direct şi la obiect. După plecarea reginei, Clemenceau s-a declarat impresionat de calităţile acesteia. 

„O regină ca a dumneavoastră trebuie primită numai cu onoruri militare comandate de mareşalul Foch în persoană”, mărturisea Clemenceau, după o întâlnirea care trebuia să dureze 20 de minute, dar care s-a prelungit mai bine de două ore. Intervenţia reginei a fost decisivă, Clemenceau încetând să mai critice România pentru pacea separată şi chiar să suţină pretenţiile sale teritoriale. 

„Maria a reuşit în câteva zile ceea ce politicienii n-ar fi fost capabili nici într-o lună de zile”

Au urmat alte discuţii neoficiale cu preşedintele Franţei, Raymond Poincaré, dar şi cu alţi oameni importanţi din staff-ul britanic, american şi francez. O altă întâlnire decisivă a avut-o cu preşedintele american Woodrow Wilson, unul dintre cei mai puternici jucători ai Conferinţei de Pace de la Paris.

Acesta se afla într-o stare de sănătate precară, dar Regina Maria a reuşit totuşi să obţină o întâlnire cu acesta, reuşind să atragă de partea sa membrii importanţi ai staff-ului american. De altfel, se spune că Regina Maria reuşea să farmece atât cu frumuseţea şi eleganţa sa, dar şi cu o carismă aparte. Avea totodată calităţi extraordinare de diplomat. 

La întâlnirea cu Woodrow Wilson, Regina Maria a abordat problema pericolului reprezentat de răspândirea curentului bolşevic în estul şi centrul Europei, dar totodată i-a vorbit mult şi despre ţara şi năzuinţele poporului român. Mai mult a reuşit să-i smulgă că se va întâlni şi va discuta soarta României cu primul-ministru român, Ionel Brătianu, deşi era convinsă că ea ar fi făcut acest lucru mult mai bine.

„Am avut sentimentul că dacă ar fi fost timp aş fi putut face mult mai mult în discuţia cu preşedintele decât ar fi făcut-o premierul nostru, care nu vorbea deloc engleza”, scria aceasta în memoriile sale cuprins în „ Însemnări zilnice”,  în traducerea lui Valentina Costache şi Sanda Racoviceanu. 

Deşi a făcut un puternic accident vascular, chiar la Conferinţa de Pace, preşedintele american a devenit un susţinător al pretenţiilor teritoriale ale românilor şi a acceptat unirea de la 1918. Toate aceste victorii diplomatice uluitoare ale Reginei Maria l-a determinat pe Ionel Brătianu. să recunoască că  „Maria a reuşit în câteva zile ceea ce politicienii n-ar fi reuşit într-o lună întreagă”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările