De ce a izbucnit răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan. Care era situaţia iobagilor în anul 1784

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Execuţia lui Horea şi Cloşca FOTO wikipedia
Execuţia lui Horea şi Cloşca FOTO wikipedia

Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan din Transilvania anului 1784 a fost una dintre ultimele mari revolte ţărăneşti din Europa. Cu o amploare fără precedent, soldată cu numeroase cruzimi de ambele părţi, răscoala îşi are rădăcinile în traiul mizer şi în nedreptăţile îndurate de ţăranii iobagi.

În secolul al XVIII-lea, Imperiul Habsburgic era una dintre marile super-puteri ale Europei. Pe lângă multe alte teritorii şi provincii Imperiul Habsburgic stăpânea şi Transilvania, un principat administrat de un guvernator al imperialilor. 

În această regiune locuită de români, maghiari, saşi, secui şi alte minorităţi, în anul 1784 a izbucnit o puternică şi violentă răscoală ţărănească. Una dintre ultimele revolte ţărăneşti ale Europei. 

Răscoala a fost condusă de Horia Cloşca şi Crişan iar motivele ridicării la luptă ţineau de viaţa grea a iobagilor, în special a celor români, cea mai asuprită categorie socială de pe teritoriul Transilvaniei.

Patimile iobagilor transilvăneni

În secolul al XVIII lea, Europa se afla deja în ”Epoca Luminilor”, o eră a progresului ştiinţific, a noi moduri de gândire, a laicizării societăţii şi desprinderea de lumea medievală. 

Cu toate acestea, la capătul Europei Centrale, Transilvania, ca organizare politică, administrativă, dar şi ca ierarhii sociale, era însă în plin feudalism. În ciuda reformatorilor şi a suflului nou adus de numeroşi cărturari, marea nobilime şi privilegiile feudale făceau încă legea în Transilvania. 

Cea mai asuprită categorie socială era cea a iobagilor, adică a ţăranilor săraci, aserviţi feudalilor transilvăneni. O condiţie aparte aveau iobagii români. Aceştia, deşi majoritari, nici măcar nu erau recunoscuţi ca naţiune conlocuitoriare. De asemenea, religia lor nu era recunoscută oficial.

Deşi împărăteasa Maria Tereza, în cadrul reformelor de factură iluministă, a dispus recunoaşterea religiei ortodoxe în Transilvania, măsura nu a fost aplicată, din cauza opoziţiei marilor feudali transilvăneni care se simţeau ameninţaţi de libertăţile oferite ţăranilor aserviţi. Viaţă grea aveau însă şi iobagii maghiari, micul cler rural sau sărăcimea oraşelor. 

Viaţa iobagului transilvănean în secolul al XVIII-lea era însă un şir lung de umilinţe, o viaţă chinuită, în slujba stăpânului. Avea statutul unui sclav, mai ieftin decât un cal bun sau o vacă productivă. În faţa grofului (n.r. a nobilului) viaţa iobagului nu valora mare lucru. Era mutilat, omorât, fără judecată. Nu avea drepturi politice şi civile.

”Ţăranii erau supuşi la arbitrul şi justiţia implacabilă a domnului pământean, prinşi în jug ca animalele, pedepsiţi cu câte 50 până la 100 bastoane, scoşi de pe moşii, aruncaţi în lanţuri, trimişi şi uitaţi în închisorile comitatelor, mutilaţi şi ucişi chiar de domnii lor, dintre cari unii aveau şi dreptul de viaţă şi moarte asupra ţăranilor (...) ţăranul nu era decât un sclav, fără drepturi politice şi civile, condamnat chiar prin lege ca el niciodată să nu mai poată scutura jugul, declarat incapabil de a putea câştiga avere, lipsit de libertate personală şi lipsit chiar de dreptul da a se putea apăra în contra domnului său, pe care nu putea să-l cheme în judecată”, scria Ion Rusu Abrudeanu în lucrarea sa „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”. Iobagii erau legaţi din punct de vedere juridic de moşia stăpânului. 

O mare de oropsiţi batjocoriţi de o mână de stăpâni

Trei sferturi din populaţia Transilvaniei erau formată din iobagi aserviţi pe moşiile nobililor. Grofii sau nobilimea, reprezentau 6.7% din populaţie, dar cumulau cele mai multe privilegii. Mai rămâneau orăşenii şi târgoveţii concentraţi mai ales în oraşele săseşti şi în marile aşezări urbane transilvane. 

Iobagii, pe lângă statutul social inferior, pe lângă bătăi, umilinţe şi mutilări era spoliat sistematic de nobilime. Aveau biruri peste biruri fiind împinşi la limita subzistenţei. În secolul al XVIII-lea aproximativ 232 de grofi ţineau o populaţie majoritară de iobagi în obscurantism şi mizerie. 

Iobagii nu avea acces la educaţie, la asistenţă medicală de niciun un fel. Abia dacă depăşeau graniţele cătunelor, pe care-şi duceau viaţa. Erau obligaţi aproape toată săptămâna la robotă, adică la muncă pe ogoarele nobilului dar şi în minele sale, la topitorii sau la tăiatul şi transportatul lemnului. Pe lângă birul în muncă, iobagul trebuia să plătească şi în produse, dar şi în bani. 

Toată existenţa sa se rezuma la o supravieţuire amară. Copiii iobagilor nu aveau altă oportunitate decât să continue viaţa de calvar a părintelui său, pe ogoarele nobililor. Iobagii nici măcar nu se puteau căsători fără voia stăpânului şi în niciun caz nu se putea muta de pe un domeniu pe altul. 

Pe lângă obligaţiile faţă de stăpânii feudali transilvăneni, iobagii aveau obligaţii şi faţă de stăpânii austrieci. Mai precis taxele datorate Imperiului Habsburgic, un uriaş multietnic cu o visterie mai mereu goală, din cauza cheltuielilor pricinuite de o curte imperială luxoasă dar şi de o armată consistentă mai mereu pe picior de război. ”Cei doi stăpâni, nobilimea şi statul austriac, îşi dau mâna în exploatarea ţărănimii. Fiscul imperial exploatează prin dările obişnuite, prin taxe militare şi prin contribuţiile extraordinare; feudalii locali prin cele trei forme de rentă: în muncă, în bani şi în produse agricole. Robota (munca obligatorie neplătită), pe moşia nobilului, începând cu anul 1514, a fost statornicită  la o zi pe săptămână. În 1714 Dieta stabileşte robota la patru zile pe săptămână pentru iobagi (208 zile pe an) şi trei zile pe săptămână pentru jeleri (ţărani fără de pământ care se puteau muta de pe o moşie pe alta). Erau obligaţi la robotă toţi membrii familiei în stare să muncească, mai ales în timpul activităţilor agricole de primăvară si vară. Intensificarea mineritului în munţii Apuseni a dus la transformarea   locuitorilor zonei în iobagi ai fiscului(statului). Aceştia munceau în mine, la topitorii, tăiatul şi transportul lemnelor şi minereului, executarea cărăuşitului, întreţinerea drumurilor şi trebuiau sa plătească anual dările în bani, către comitat”, scria Mircea Dogaru în „Insurecţia Românilor transilvăneni din 1784. Prolog al revoluţiilor europene”.

Butoiul cu pulbere al oprimării a explodat în 1784

Specialiştii spun că răscoala din 1784 nu a fost provocată de o scânteie ci era mai degrabă un vulcan al nemulţumirilor acumulate care stătea de mult să erupă. În special iobagii români aveau o soartă şi mai mizeră dat fiind că nici măcar, nu existau, din punct de vedere juridic şi religios, în Transilvania. 

Nici măcar reformele iluministe ale Mariei Tereza şi ale fiului său, împăratul Iosif al II-lea, nu au schimbat soarta iobagilor transilvăneni. Deşi Iosif al II-lea a făcut două vizite în Transilvania, opoziţia nobilimii transilvane a făcut ca lucrurile să nu se schimbe. Nici măcar delegaţiile ţăranilor din Apuseni, conduse de Nicola Ursu, zis Horia, nu au avut impactul scontat. Nu a fost aplicat nici măcar decretul Mariei Tereza din 1759 prin care era recunoscută religia ortodoxă. În acest context, nemulţumirile iobagilor au atins cote periculoase pentru feudali. 

Picătura care a umplut paharul a fost anularea singurei posibilităţi a iobagilor de a scăpa de viaţa lor mizerabilă. Mai precis este vorba despre decretul de înrolare a ţăranilor din luna ianuarie a anului 1784.  

Iosif al II-lea a dat pe 31 ianuarie 1784 un decret pentru înscrierea voluntară a satelor de la graniţa de est şi de sud a Transilvaniei. Practic ţăranii iobagii se puteau înrola în trupele de grăniceri. În schimb primeau libertatea faţă de senior, scutiri de taxe şi în plus pământul pe care-l lucrau. Era singura lor şansă pentru o viaţă mai bună. Mii de iobagi au luat cu asalt centrele de rectrutare. Bărbaţi din sate întregi plecau să se înroleze. 

Iobagii din 81 de comune se pregăteau să devină grăniceri. Nobilimea transilvăneană a sesizat pericolul: pe de o parte, înarmarea iobagilor, pe de altă parte, golirea domenilor de oameni buni de muncă. 

La presiunea nobilimii şi cu acordul tacit al Curţii Imperiale de la Viena,  guvernatorul de atunci al Transilvaniei, Samuel von Brukenthal a anulat conscripţiile şi i-a trimis pe iobagii din nou pe domeniile seniorilor. 

Iobagii nu au mai putut îndura o nouă umilinţă atât din partea imperialilor, dar şi nobilimii. 

”Guvernatorul Transilvaniei, baronul Samuil Brukenthal, a declarat întreaga conscripţie fără valoare şi a poruncit ţăranilor să continue servituţile iobăgeşti. Prin astfel de măsuri, ca şi prin cele anterioare, repetate timp de aproape 100 de ani, Curtea de la Viena nu a făcut altceva decât să prelungească iobăgia şi să-i amăgească pe ţărani pentru a nu se revolta. Peste câteva săptămâni, ultima scânteie se va transforma într-o mare vâlvătaie”, scria Dogaru. 

Vestea anulări conscripţiei a pus iobăgimea în mişcare. 

Horea, un moţ din Apuseni, fostă „cătană imperială”, dar şi delegat al ţărănimii la împăratul Iosif al II lea, a devenit liderul mişcării. Horea era un om inteligent şi umblat. Vizitase de mai multe ori Viena şi avea pregătire militară. Horea a fost secondat de Ion Oargă, zis Cloşca, şi de Crişan, ambii moţi. 

Crişan a chemat iobagii la luptă cu ocazia unui târg la Brad, în numele lui Horea. Crişan le-a spus ţăranilor că Horea avea un ordin al împăratului ca ţăranii să se poată înrola şi să renunţe la slujba faţă de stăpânii feudali.

„Cu prilejul târgului ţinut la Brad, la 28 octombrie 1784, Gheorghe Crişan, din porunca lui Horea, cheamă din fiecare sat 4-5 bărbaţi pentru ziua de 31 octombrie la Mesteacăn, la câţiva kilometri de Brad. Se adună vreo 500-600 de ţărani din Zarand, Hunedoara şi munţii Abrudului. Crişan le aduce la cunoştinţă că Horea s-a întors de la Viena cu un ordin din partea împăratului ca ţăranii să primească arme şi să nu mai facă servicii nobilimii. În frunte cu Crişan, ţăranii adunaţi pornesc spre Alba Iulia pentru a se înscrie voluntari. Înnoptează în satul Curechiu. Aici autorităţile comitatului Zarand încearcă să-l prindă pe Crişan şi să împrăştie ţăranii. Doi subprefecţi şi garda militară au fost capturaţi şi dezarmaţi”, se arată în „Insurecţia Românilor transilvăneni din 1784. Prolog al revoluţiilor europene”. A fost momentul care a declanşat răscoala. 

Transilvania avea să ardă timp de câteva luni. La răscoală au participat iobagi români, unguri, saşi şi secui. Revendicările nu erau etnice, erau legate de soarta tuturor iobagilor transilvăneni. ”Nobilul comitat, împreună cu toţi stăpânii de moşii şi cu toată seminţia lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moşii să părăsească odată pentru totdeauna moşiile nemeşeşti. Şi ei să plătească dare ca poporul de rând”, se arăta în ultimatumul lui Horea de la Deva. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Intrarea în fosta închisoare a oraşului Zlatna, unde au fost ţinuţi Horea şi Cloşca, descoperită întâmplător la subsolul spitalului FOTO

Bărbat torturat şi omorât în propria casă. „Parcă a fost zdrobit pe roată ca Horea, Cloşca şi Crişan”

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite