Cum s-a transformat un sat de romi uitat de lume dintr-un cătun al bordeielor de carton într-o împărăţie a vilelor

Cum s-a transformat un sat de romi uitat de lume dintr-un cătun al bordeielor de carton într-o împărăţie a vilelor

Cătunul Unguroaia FOTO Cosmin Zamfirache

Un cătun izolat cu case de carton şi uliţe pline de noroi s-a transformat aproape peste noapte într-un sat al vilelor şi maşinilor de lux. Uliţele sunt însă în continuare doar pietruite, iar la toaletă se merge tot în curte. Oamenii care în urmă cu un deceniu erau săraci lipiţi pământului spun că s-au îmbogăţit muncind la roşii sau sparanghel în ţări din Uniunea Europeană.

Ştiri pe aceeaşi temă

La aproximativ 25 de kilometri de municipiul Botoşani, în comuna Cristeşti, pe un deal izolat de lume, se află una dintre cele mai inedite aşezări omeneşti din nordul extrem al României. Este vorba despre cătunul Unguroaia, un sat pe care este foarte uşor să-l ratezi, dar pe care de multe ori este aproape imposibil să-l găseşti fără ghidaj din partea localnicilor. 

De altfel, oricui s-ar aventura prin acest colţ de ţară, i-ar veni greu să creadă că în sălbăticia de la marginea pădurilor dese ale Cristeştiului ar putea trăi cineva. Cu toate acestea, o placă metalică de aproximativ 30 de centimetri, îndoită şi sprijinită de un ţăruş înfipt în pământ reprezintă indiciul suficient că undeva, acolo, există suflare de om. Cine se încumetă să urmeze săgeata deformată a indicatorul, trebuie să parcurgă un drum îngust şi pietruit care şerpuieşte preţ de doi sau trei kilometri prin mijlocul câmpului ars de soare, tocmai până în coama pădurii. Odată trecuţi de cea de-a doua cotitură a drumului, după ce se lasă norii de praf, Unguroaia apare în zare. Impresionează de la prima vedere. 

Este efectiv o împărăţie a vilelor în mijlocul pustietăţii, locuită doar de femei, copii şi bătrâni. O creşă uriaşă, unde sunt mai mulţi nou-născuţi decât adulţi. Nu mai puţin de 500 de suflete în aproximativ 65 de case. Ceea ce-i uimeşte însă chiar şi pe localnicii din celelalte sate ale Cristeştiului este metamorfoza uluitoare a cătunului uitat de lume. În urmă cu 10 ani în locul vilelor erau doar colibe din lut şi carton, iar locuitorii satului abia dacă aveau după ce bea apă. ”Parcă a făcut cineva o minune şi din noroaie le-a făcut case cu două etaje. Nu aveau nici magazin iar autobuzul nici măcar nu urcă la cucuieţi acolo-n dealu lor”, spune un sătean din Oneaga, localitatea vecină.

Fundătura cu bordeie din carton în care trăiau oameni goi şi murdari

Pe uliţele din Unguroaia copiii zburdă în voie. Din când în când, maşini de lux, majoritatea cu numere din străinătate trec agale pe lângă vile, unele încă în faza de construcţie. Rareori câte un bătrân iese gol de jumătate şi cu pălăria pe ceafă din magazinul sătesc, abia deschis.  De altfel, oamenii în vârstă cunosc cel mai bine metamorfoza Unguroaei şi cum a răsărit satul de vile în mijlocul pustiului. Dediu Neculai, are 63 de ani şi venit în sat încă de la începuturi. Unguroaia a fost înfiinţat pe vârful dealului, abia la sfârşitul anilor '70. Era un loc al celor oropsiţi, fără acoperiş deasupra capului, locuit exclusiv de romi. ”Şi astăzi tot romi sunt, dar nu se mai declară aşa”, ne lămureşte acelaşi sătean din Oneaga. 

În Unguroaia se construiesc case mari şi frumoase FOTO Cosmin Zamfirache

Era practic o fundătură care nici măcar drum nu avea. Cine avea treabă în vârful dealului, şi puţini aveau, trebuia să meargă direct prin iarbă, pe mijlocul câmpului. Şi numai pentru a ajunge ca în mijlocul unei tabere de sinistraţi. Un cătun plin de noroaie cu case din carton şi lut, fără curent, apă, magazin, şcoală sau biserică. ”La sfârşitul anilor '70 aici erau 7-8 căsuţe. După aceea, s-au înmulţit. Dar mult timp erau amărâte, făcute din carton, stuf, paie. Nu era mai nimic aici, noroi şi sărăcie”, spune moş Dediu. Un alt localnic, la fel de vârstnic, întăreşte spusele consăteanului. ”Unguroaia era un sat pierdut de lume. Nu avea nici curent, nici apă, nimic. Oamenii săraci, săraci de tot. Aici nu călca picior de străin, că nu avea ce să vadă. Doar să se uite şi să fugă unde vedea cu ochii. Erau şi câte 7 oameni sub acelaşi acoperiş, cu bordeie de lut şi celofan în loc de geam”, spune moş Florică. Oamenii povestesc că atunci când ploua sau ningea abundent satul rămânea efectiv izolat de lume. ”Dacă ardea un bordei, era moarte sigură”, spune un alt localnic.

„Se întrec, a cui casă să fie mai mare şi mai frumoasă“

Astăzi, Unguroaia nu mai seamănă în multe privinţe cu aşezarea de bordeie de la începutul anilor '90. Uliţele se strecoară printre case mari, o bună parte cu un etaj sau chiar două. Multe sunt încă in faza de construcţie. Cei mai mulţi dintre localnici au maşini personale. În sat, s-a deschis un magazin, o şcoală şi o biserică. Chiar şi un teren de fotbal pentru puştii din sat. ”Acum avem şi curent electric şi apă. Astea sunt pentru noi nişte minuni, fiindcă nu le aveam. Avem şi drum pietruit, uliţe pietruite. Înainte nu le aveam nici pe astea. Slavă Domnului, toţi aproape au case mari frumoase”, spunea nea Florică. Un alt localnic se laudă că are 11 copii şi de toate acasă.

Unguroaia a fost în mijlocul pustietăţii FOTO Cosmin Zamfirache

”Dacă nu aveam nu-i făceam. Este şi casă şi văcuţă. Acum fac o casă mai mare să încăpem lejer toţi”, spune omul. Mai mult decât atât, nea Dediu ne explică că vecinii se întrec a cui casă să fie mai mare şi mai frumoasă. ” Sunt case mari, frumoase,moderne. Se întrec acum unul cu altul. Înainte abia ieşeau din bordei acum zic ”Ia să văd cum o făcut ăsta, ca eu să fac şi mai şi”, spune Mircea Dediu. ”Să vedeţi ce băi sunt aici la Unguroaia. Cât o garsonieră, cu toate nebuniile”, spune un alt sătean. Modernizarea utilităţilor nu a ţinut însă pasul cu ritmul în care au fost ridicate vilele. Casele sunt mari frumoase, băile aşiderea, dar nu au canalizare. În tot satul nu există canalizare, şi nici apă de la reţeaua publică. Oamenii se descurcă cu fose septice în loc de canalizare, dar şi cu instalaţii care extrag apa din izvoarle subterane până în case, la chiuvete şi băi. Sunt vile care încă au păstrat funcţională tradiţionala privată din fundul curţii.  Singura utilitatea trasă în sat, este curentul electric. Totodată autorităţile locale au reuşit să pietruiască uliţele, să ridice o şcoală şi un teren de fotbal. Oamenii au şi biserică. Bătrânii care au prins vremurile colibelor de carton sunt fericiţi.

”Ce să mai facă oamenii aici?”

Vilele au început să înlocuiască bordeiele de pământ şi carton în urmă cu aproximativ 10 ani. Transformarea a avut loc, datorită a doi-trei băieţi din sat, biruiţi de sărăcie. Aceştia din vorbă în vorbă, prin comună şi-au dat seama că pot pleca numai cu buletinul, să facă bani în ţările bogate din Occident. Au strâns tot ce-au putut, au fost şi ajutaţi, iar în cele din urmă au ajuns să lucreze sezonier în Germania. S-au întors cu euro în cătunul Unguroaia. În cel mai scurt timp, aproape toţi bărbaţii buni de muncă au plecat în străinătate. În Germania, Olanda sau Anglia, în agricultură, creşterea animalelor sau construcţii.

 Mos Dediu spune cum a fost Unguroaia la inceputuri FOTO Cosmin Zamfirache

”Ce să mai facă aici? Aici mureau de foame şi nu le dădea nimeni nimic de lucru. Aşa doar la câmp cât să-şi ducă viaţa de azi pe mâine. I-a scos din foamete UE”, spune moş Dediu. În câţiva ani, au apărut şi vilele. Odată cu vilele, curentul electric, drumurile pietruite, magazinul unde să poată fi cheltuiţi banii. ”Toţi băieţii mei muncesc în străinătate. Mi-a luat Anglia copiii”, adaugă Mircea Dediu. ”Toţi sunt plecaţi în agricultură, la roşii, sparanghel. De la munca în străinătate s-a ridicat satul ăsta. Fără asta nu era nicio şansă aici.”, spune moş Florică. Liliana, o localnică din sat, are 6 copii. Stă aproape tot anul cu cei mici. Soţul este plecat la muncă, alături de ceilalţi bărbaţi. ”Cu ce să trăieşti aici. Am noroc cu el, că munceşte şi face casă şi trimite bani. Toţi sunt plecaţi. Aş pleca şi eu, dar cine să aibă grijă de copii?”, spune săteanca.

”Copiii sunt o binecuvântare”

Oamenii din Unguroaia investesc în case, maşini şi copii. De altfel, cătunul este plin de copii. Este o adevărată explozie demografică la Unguroaia. În doar 65 de case trăiesc în jur de 500 de suflete, dintre care peste 300 de copii. ”Sunt foarte mulţi copii. Natalitatea este în creştere. Sunt foarte preocupaţi de copii lor, să-i vaccineze, să-i consulte”, spune Cristina Gheban, asistenta medicală comunitară din Cristeşti. Fiecare familie din Unguroaia are în jur de 10 copii. Cu banii câştigaţi în străinătate îi întreţin. Pentru oamenii din cătun, copii sunt o binecuvântare şi îi fac fără oprelişte. 

”Copiii sunt binecuvântarea noastră. Fără ei, ce rost ar avea atâta zbucium”, pune moş Florică. De altfel Mircea Dediu, este un adevărat recordman. Are 11 copii, 70 de nepoţi şi 15 strănepoţi. Nea Florică se poate lăuda şi el cu 38 de nepoţi. Tocmai de aceea şi şcoala urmează să fie extinsă, nu mai încap copii în ea. Singura dorinţă a oamenilor din Unguroaia ar fi să apuce să vadă canalizare şi asfalt la ei în sat. ”Cine ştie dacă mai trăiesc să văd şi asta. Ar fi minunea minunilor. De la bordei, la vilă, la asfalt. Aici oricum satul se va extinde. ”, spune un alt bătrân din sat.

 Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

 FOTO Detaliile unui proiect superb, care a dus în tabără, pentru prima oară în viaţa lor, 180 de copii din câteva sate sărace ale judeţului Galaţi

Cum au reuşit doctoriţele surori să aline din pasiune suferinţele unei comunităţi sărace. „Am depus jurământ să ajut oamenii, aşa că asta fac“

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările