Cum au ajuns evreii pe teritoriul de astăzi al României. Voievozii şi boierii i-au dorit în special pentru că dispuneau de bani

Cum au ajuns evreii pe teritoriul de astăzi al României. Voievozii şi boierii i-au dorit în special pentru că dispuneau de bani

Procesiune a evreilor în Evul Mediu FOTO jewishstudies.washington.edu

Evreii s-au stabilit în Principatele Române cu acordul şi mai apoi cu chemarea voievozilor. Au fost chemaţi pentru a dezvolta zona, dar şi pentru a-i împrumuta pe domnitori cu banii necesari pentru a-şi cumpăra tronul de la turci. O serie de specialişti arată că evreii au ajuns în Evul Mediu pe teritoriul de astăzi al României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evreii au fost una dintre cele mai importante minorităţi etnice din România. Până în anul 1945, România era a doua ţară europeană ca număr de evrei. Numărul acestora se ridica la 350.000 de persoane, fiind o comunitate înfloritoare mai ales în zona urbană. 

Evreii erau în special meseriaşi, negustori, medici sau artişti. Această comunitate are o istorie îndelungată pe teritoriul ţării noastre şi se pare s-au stabilit în Principate încă din perioada evului mediu. O parte au fost chemaţi chiar de voievozii moldoveni sau munteni, atât pentru a anima viaţa economică dar mai ales pentru a-i folosi drept creditori în luptele pentru tron.
 
Medici şi negustori în căutarea toleranţei
 
Evreii s-au conturat ca o comunitate în Principatele Româneşti cel mai devreme în secolul al XIV lea. Aceştia erau în principal evrei, iar primii voievozi moldoveni i-au tolerat, le-au permis şederea şi chiar încurajat tocmai pentru a dezvolta economic târgurile. Astfel, prima comunitatea evreiască a fost atestată în secolul al XIV lea, în Moldova. Roman I Muşat, unul dintre primii voievozi moldoveni, întemeiează oraşul Roman şi îi aşază printre locuitorii târgului, o comunitate evreiască de negustori. Documentele vremii spun că i-a scutit de serviciul militar în schimbul unei taxe. 

De asemenea, o serie de documente atestă prezenţa unor comunităţi evreieşti în Moldova, de-a lungul drumului comercial ce lega Marea Neagră de târgurile Poloniei. Astfel sunt documentele negustorilor askenazi care au sosit în 1349 din Polonia, dar şi mărturiile lui Benjamin de Tudela care în călătoriile sale îi menţionează pe evrei în anul 1192, în spaţiul de la est de Carpaţi.

Cu toate acestea, informaţiile despre comunităţile evreieşti sunt sporadice până în secolele XVI-XVII. Din puţine informaţii aflăm că evreii din Principate au fot căutaţi şi chiar chemaţi în principate pentru diferite servicii. Erau fie medici foarte buni, fie negustori pricepuţi. Specialişti precum Iuliu Barasch sau Pincu Pascal spun că au existat comunităţi evreieşti în timpul lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. De altfel marele voievod moldovean, Ştefan cel Mare a avut un medic evreu dar şi un logofăt, fiul lui Beniamin Şor.

Totodată, în Moldova ştefaniană au fost atestate sate cu nume precum ”Jideşti” sau hidronime precum ”pârâul jidanului”. Totodată evreii ar fi venit şi la chemarea boierilor care dorea propăşirea negustorilor pe pământurile lor şi automat ridicarea valorii domeniului. Mai mult decât atât negustorii erau şi cârciumari, profesie considerată infamă, în lumea creştină medievală. 
 
Numeroşi specialişti arată că mulţi evrei au venit în Principate mai ales după perscuţiile religioase şi etnice din Spania şi zona estică ale Europei. Mai precis un val de evrei vine din Spania şi se stabileşte în Imperiul Otoman, ajungând o parte şi peste Dunăre în Ţara Românească. Este vorba despre evreii sefarzi, vorbitori de ladino. Aceştia au îndurat în secolul al XV lea şi al XVI lea persecuţiile Inchiziţiei Spaniole şi au fost fie alungaţi, fie au fugit din calea prigoanei.

Erau oameni foarte educaţi şi buni specialişti în medicină dar şi alte ştiinţe. Evreii sefarzi se stabilesc mai ales după 1500 în Ţara Românească. Mai precis în Bucureştiul anilor 1550 sunt atestaţi negustori evrei precum Isac Rufus şi Habib Amato, evident din neamul sefarzilor. Tot din acelaşi neam, pe filiera spaniolă a ajuns şi celebrul medic Iosif Conian, dar de această dată în Moldova. Totodată, tot în secolul al XVI lea, din cauza pogromurilor făcute în Ucraina, au venit în Moldova numeroşi evrei aşkenazi.
 
Aceştia erau vorbitori de idiş, fiind o populaţie mai conservatoare şi mai nevoiaşă decât sefarzii.  ”Evreii au venit în această zonă (n.r. a Principatelor Române) din vest (Germania, Boemia, Ungaria), nord (Polonia) şi sud (Imperiul Otoman, unde sefarzi alungaţi din Spania au găsit în Ţările Române un rai al toleranţei)”, arată profesorul doctor Ladislau Gyemant într-un articol, ”The Romanian Jewry: Historical Destiny, Tolerance, Integration, Marginalisation”.

În concluzie, primii evrei sunt atestaţi sporadic în secolele XII-XIV, fără dovezi arheologice sau documentare consistente. Primele documente demne de luat în seamnă privind apariţia evreilor în Principate sunt cele din secolele XV-XVI, atunci când vin cele două mari ramuri evreieşti în Principate, alungate de pogromuri şi persecuţii. Totodată boierii încurajează aşezarea evreilor pentru aportul economic, alături de voievozii care recrutau diverşi specialişti, în special medici, din rândurile lor. Nu au fost atestate însă până în secolul al XVI lea, sinagogi importante sau o populaţie evreiască consistentă în Prinicipate.
 
Evreii aduşi de voievozii români pentru credite
 
Începând cu secolul al XVII lea, evreii au început să fie chemaţi de voievozii Moldovei şi Ţării Româneşti. Motivele erau aparent aceleaşi ca în trecut, dezvoltarea economică a târgurilor. În realitatea, capacitatea financiară a evreilor era cea care îi momise pe voievozi să ofere privilegii şi chiar să-i cheme pe evrei în târgurile Principatelor. Astfel deja de la sfârşitul secolului al XVI lea în oraşe precum Bacău, Roman sau Galaţi se formează comunităţi evreieşti importante.

De exemplu, la Iaşi în secolul al XVI şi începutul celui următor la Iaşi se afla un rabin important al comunităţii evreieşti. Se numea Salomon Ben Aravi şi practica medicina fiind primul rabin al evreilor din Moldova. La rândul său agentul papal Cristofor Bruti ajuns în secolul al XVI lea în Moldova, amintea faptul că negoţul principatului era controlat în mare parte de evrei polonezi. Voievozii şi în general pretendenţii la tron se bazau pe creditori evrei pentru a-şi putea cumpăra tronurile.
 
”A doua componentă importantă a activităţii economice evreieşti a fost aceea a aprovizionării cu credite necesare atât conducătorilor, dar şi comunităţile rurale şi urbane. O parte a celor care doreau tronul obţineau nominalizarea după ce apelau la serviciile creditorilor evrei influenţi în capitala otomană”, scrie Ladislau Gyemant. De altfel, un bun exemplu a fost Joseph Nassi, ducele de Naxos, favoritul şi sfetnicul sultanului,evident de origine evreiască cel care i-a ajutat să obţină tronul pe Alexandru Lăpuşneanu şi Ioan Vodă cel Cumplit.

Acelaşi lucru îl afirma şi marele istoric Nicolae Iorga care preciza că „La bursa caftanelor şi a cârjelor din Constantinopol, juca finanţa evreiască un rol din ce în ce mai considerabil, cu cât creşteau numărul pretendenţilor la vreun scaun domnesc, mazili, beizadele veritabile ori simpli aventurieri ambiţioşi, pe care mirajul domniei le făcea să contracteze cele mai nesocotite sarcini pecuniare faţă de gelepi şi cămătari”. În aceste condiţii comunităţile evreieşti s-au înmulţit şi totodată s-au înrădăcinat în târguri fiind mai ales negustori, meseriaşi, cârciumari sau bancheri. Totodată erau şi artişti sau oameni de ştiinţă. Ultimul mare val care a consolidat comunitatea evreiască a sosit în secolul al XVIII lea. Atitudinea voievozilor a oscilat de-a lungul timpului faţă de comunităţile evreieşti în funcţie de interese. 
 
Vă mai recomandăm:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările