Cea mai grea înfrângere a Islamului în faţa creştinilor. Istoria măcelului care i-a adus lui Ştefan cel Mare titlul de „campion al lui Hristos“

Cea mai grea înfrângere a Islamului în faţa creştinilor. Istoria măcelului care i-a adus lui Ştefan cel Mare titlul de „campion al lui Hristos“

Bătălia de la Vaslui a fost cea mai glorioasă victorie a Moldovei FOTO arhiva adevarul

Victoria lui Ştefan cel Mare în bătălia de la Vaslui a fost considerată de trimişii papali, de cronicarii polonezi sau veneţieni, dar chiar şi de o parte a turcilor cea mai grea înfrângere a Islamului aflat la apogeu. Povestea măcelului din mlaştinile Moldovei este relatată în numeroase cronici, inclusiv cele otomane.

Ştiri pe aceeaşi temă

La mijlocul secolului al XV-lea Imperiul Otoman era la apogeu. Uriaşul imperiu se întindea din Peninsula Balcanică până la râul Eufrat. În această perioadă, era condus şi de unul dintre cei mai străluciţi sultani otomani, Mahomed al II-lea Fatih (1451-1481), cel care a cucerit Constantinopole în 1453 şi întreaga Peninsulă Balcanică. 
 
În aceaşi perioadă, în Principatul Moldovei domnea poate cel mai strălucit voievod român, Ştefan cel Mare, stăpân peste un teritoriu care se întindea de la Marea Neagră până la Munţii Carpaţii. Între cuceritorul Constinopolelui şi voievodul micului principat românesc se iscă o serie de conflicte. În primul rând, animozităţile apar din cauza cetăţii Chilia, fortăreaţă strategică atât pentru otomani cât şi pentru moldoveni. Cetatea a trecut rând pe rând din posesiunea Moldovei, către Iancu de Hunedoara, dăruită de Petru al II lea al Moldovei, mai apoi către Ţara Românească şi în final Moldovei lui Ştefan cel Mare. 
 
Voievodul moldovean o cucerise însă de la vasalii munteni ai sultanului otoman, iar Mahomed al II-lea i-o ceruse lui Ştefan înapoi. Refuzul moldoveanului a stârnit furia otomanilor. Mai mult decât atât, Ştefan încerca în permanenţă să înlăture de pe tronul Ţării Româneşti domnitorii puşi de turci.

„Cel dintâi lucru care se impunea era scoaterea Munteniei din sfera de influenţă turcească, asigurarea, printr-un domn devotat lui Ştefan, că armata acestei ţări nu se mai aliază armatei sultanului. Aşadar, îndepărtarea din scaun a lui Radu cel Frumos, sluga prea plecată a turcilor.

Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare 
 
Este cea ce va urmări Ştefan timp de patru ani de zile, din 1470 până în 1474”, preciza Constantin C. Giurăscu în ”Istoria Românilor”. Urmează un război de uzură cu muntenii, armatele lui Ştefan urcând pe tron succesiv pe Laiotă Basarab şi mai apoi după ce Laiotă trădează, pe Vlad Ţepeluş. Totodată Ştefan cel Mare refuză să mai plătească tributul de 2000 de ducaţi Porţii Otomane în anul 1473. A fost picătura care a umplut paharul, din spusele lui Bartolomeo Scala, secretarul republicii Florentine , încă din 1474, sultanul era decis să invadeze Moldova. 
 
Mai mult decât atât conform unei cronici germane, Gentis Silesiae Annales, Mahomed al II lea ar fi dorit transformarea Moldovei într-o zonă din care să atace Ungaria şi Polonia. Mahomed al II lea îi dă un ultimatum lui Ştefan în 1474 să renunţe la Chilia, să dea tributul restant şi mai ales să înceteze intervenţiile în Ţara Românească. Principele moldav refuză. În aceste condiţii Mahomed al II lea se pregătea de război.
 
Cei 40.000 de moldoveni pregătiţi să înfrunte 120.000 de turci
 
Mahomed al II-lea a emis ordinul de invazie încă din 1474. Comandantul suprem era Soliman Hadâmbul, un comandat militar experimentat. Acesta adună o uriaşă armată, de aproape 120.000 de oameni, după cum arată Gentis Silesiæ Annales dar şi Ştefan cel Mare în scrisoarea care o adresează în 1475 principilor Europei. Cronica moldo-polonă fixează numărul trupelor otomane la 100.000 plus aliaţi. Este vorba de trupe din Rumelia, dar şi din Anatolia şi alte provincii otomane. Este trimis şi temutul corp al ienicerilor. Pe lângă otomani, participă şi un corp de oaste muntenesc de aproape 17.000 de soldaţi dar şi 20.000 de bulgari. 
 
În general numărul trupelor turceşti fără cei 37.000 de aliaţi munteni şi bulgari, variază de la o cronică la alta între 60.000 şi 120.000 de turci şi tătari. De exemplu cronicile italieneşti arată că  numai trupele de cavalerie ale oştirii otomane numărau 30.000 de ostaşi. În general armata turcească era formată din războinici experimentaţi, rodaţi în luptele din Balcani şi Mesopotamia. Pe lângă infanteria greu înarmată a ienicerilor, era cavaleria de elită a turcilor, spahii dar şi akingii, cavaleria uşoară. Totodată alături de aceştia erau trupe de atac uşoare dar şi regimente specializate în jefuirea regiunilor cucerite. De cealaltă parte armata moldovenească număra 40.000 de oşteni, majoritatea cavalerie,după cum arată Cronica Poloneză dar şi cronica lui Jan Dlugosz. Ştefan cel Mare se adresa cu disperare papei Sixtus al IV lea pentru a strânge armatele creştine şi a-i oferi ajutor. 
 
Trimite o scrisoare şi tuturor suveranilor creştini, cerând trupe. În mare parte primeşte doar încurajări. Cei 40.000 de moldoveni sunt totuşi ajutaţi de 5000 de secui , de 2000 de cavaleri polonezi dar şi de 1800 de unguri. La toate acestea se adăugau, 20 de tunuri şi bombarde. Armata moldovenească erau formată din ”hânsari”, regimente răzeşeşti de cavalerie uşoară, unii dintre aceştia arcaşi călare, alături de cavaleria greu înarmată a ”vitejilor”, trupele boiereşti, infanteria răzeşească înarmată cu securi şi ghioace ghintuite dar şi toţi cei care putea purta arme. Şi armata lui Ştefan, consideră istoricii avea experienţă de luptă, cu soldaţi rodaţi în războaiele cu muntenii dar şi cu unguri dar şi contingentele turceşti trimise în Ţara Românească şi Moldova.
Trupe otomane FOTO byzantium.deviantart.com
 
Cu toate acestea, situţia era extrem de dificilă pentru micul principat moldav. Uriaşa armată otomană pleacă din noiembrie 1474 din Sofia şi pleacă către Ţara Românească trecând Dunărea pe gheaţă oprindu-se în Ţara Românească. Ajung în decembrie în Moldova. Armata lui Ştefan cel Mare se retrage, refuzând o înfruntare. Ştefan aplică tactica pământului pârjolit şi se retrage în jurul Vasluiului. Trupe de hânsari moldoveni hărţuiesc în permanenţă adversarul, înfometat şi chinuit de frig. Akingii trimişi în teritoriul inamic de Suleiman Hadâmbul vin cu vestea că la Vaslui satele nu sunt arse şi se găseşte nutreţ şi mâncare. 
 
Fără să ezite, Suleiman pleacă către Vaslui cu grosul trupelor. Era deja luna ianuarie, vremea se încălzire în mod ciudat, iar zăpada se topea. Otomanii au privit acest lucru ca pe un semn favorabil. Pentru a ajunge la Vaslui oastea otomană trebuia să treacă printr-un loc îngust mărginit de păduri şi peste un podeţ de lemn, peste râul Bîrlad la confluenţa cu Racova. ” A dat Ştefan această luptă lângă mocirla Racovăţ şi râul Bârlad, cu oastea sa şi cu 5.000 de secui, a căror ţară, rupând-o din regatul Ungariei, şi-o supusese sieşi”, preciza şi cronicarul polon Jan Dlugosz. Ceea ce a urmat a depăşit aşteptările tuturor contemporanilor.
 
Cea mai grea înfrângere a Islamului
 
După o hărţuire neîntreruptă din partea cavaleriei uşoare moldoveneşti, uriaşa oaste otomană, merge către satele neatinse de pârjol din zona Vasluiului şi intră în capcana voievodului moldovean. Mai precis în aceea vale împădurită şi mlăştinoasă din cauza topirii zăpezii. De cealaltă parte îi aşteptau moldovenii. Colonelul Valer Popovici, un istoric militar, este de părere că Ştefan a întărit un deal din capătul văii, numit Dealul Paiului, unde în spatele unor întărituri de pământ a amplasat 10 tunuri care trebuiau să execute câte 7 lovituri către adversari. Pe un deal lateral au fost amplasaţi ţăani cu buciume şi darabane, iar pe celălalt versant rezerva formată din infanteria răzeşească. 
Bătălia de la Vaslui FOTO wikipedia.org
 
Pe 10 ianuarie, în zorii zilei pe o ceaţă lăptoasă oastea otomană intră în capcană. Cronicarul turc Ibn Kemal, autorul unei istoriii otomane, contemporan evenimentelor, spune că oastea otomană a fost întâmpinată cu focuri de tun şi bombarde din partea moldovenilor. Asta i-a făcut pe otomani să înainteze şi să se afunde şi mai tare în valea mlăştinoasă. Primul contact cu otomanii, nu a fost favorabil lui Ştefan cel Mare. Corpul de oaste secuiesc şi detaşamente moldoveneşti au fost distruse în special de atacul lui Mihaloglu Ali-Bei şi a ienicerilor săi, renumiţi pentru priceperea în luptă şi fanatism. Victoria părea a otomanilor, chiar de la începutul luptei. Ştefan, după cum arată cronicarii se urcă pe cal şi intră personal în luptă comandând corpul de elită al ”vitejilor”. 
 
Atacul cavaleriei moldoveneşti este devastator şi închide retragerea oastei otomane. Ţăranii cu bcuciume şi darabne au derutat aramta otomană, crezând că este lovită din lateral, permiţând rezervei din flanc să atace prin surprindere. Atacul ţăranilor înarmaţi cu securi şi ghioage a fost deasemenea devastator. 
 
”Toate şirurile dinainte, în care se aflau şi secui, fură zdrobite de turci şi ameninţa o mare primejdie, până când Ştefan se aruncă el însuşi în mijlocul turcilor, nebuni de bucuria învingerii şi, cu puterea minunată a lui Dumnezeu, nimici cetele turceşti, având abia vreo 40.000 de luptători”, scria Jan Dlugosz. A urmat un măcel în toată regula. Turcii nu mai ştiau pe unde să fugă. Erau prinşi şi doborâţi ca la un uriaş abator. Cel puţin asta arată toate cronicile. ”A fost un grozav măcel şi puţin a lipsit ca să nu fie cu toţii tăiaţi în bucăţi, şi numai cu mare greutate Soliman paşa şi-a scăpat viaţa prin fugă”, arăta cronicarul otoman Seadedin. Totodaotă un alt cronicar turc Ibn Kemal, arată că 40.000 de otomani au murit pe câmpul de luptă de la Vaslui. Detaşamentele munteneşti şi bulgăreşti au fost exterminate. Măcelul a durat patru zile, turcii fugind către Dunăre, urmăriţi şi doborâţi de cavalerie uşoară moldovenească. 
Mahomed al II lea , sultanul Imperiului Otoman FOTO wikipedia.org
 
”Foarte puţini turci şi-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci chiar şi acei care au fugit şi au ajuns până la Dunăre, au fost ucişi de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi în valuri. Aproape toţi prizonierii, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă”, spune Jan Dlugosz. Dezastrul a fost atât de mare încât mama sultanului Mahomed al II lea, Mara Brankovic, a spus în faţa trimişilor genovezi şi veneţieni că a fost cea mai cumplită îngrângere a Islamului de până atunci. 
 
”Athleta Christi” lăsat fără sprijin
 
După această uluitoare victorie, Ştefan cel Mare a cerut ajutor tuturor principilor Europei, arătându-le că este momentul să atace Imperiul Otoman. De altfel de la Chilia, erau doar 15 zile pe mare până la Constantinopol. Nu primşte ajutor, doar laude şi scuze despre neputinţa marilor suverani de a susţine o campanie importantă. Papa nu organizează o cruciadă, îi acordă voievodului moldovean doar titlul de ”Athleta Christi” şi îl numeşte cel mai de seamă ajutor al creştinătăţii. Mai mult decât atât regele Matei Corvin se laudă în faţa Europei că el a câştigat această victorie cu aliaţii săi din Moldova. În aceste circumstanţe, Ştefan rămâne singur în faţa otomanilor, care-şi refac rapid forţele şi ajung să atace până şi ţărmurile Italiei. Chiar şi Ştefan cel Mare la apusul vieţii sale, fără sprijin, ajunge să plătească tribut turcilor.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: