Bătaie de joc pe fonduri europene. Tomberoane casate înainte de folosire şi rampe de gunoi construite în batjocură

Bătaie de joc pe fonduri europene. Tomberoane casate înainte de folosire şi rampe de gunoi construite în batjocură

Tomberoanele aruncate la fosta rampă de gunoi FOTO Cosmin Zamfirache

Autorităţile din Botoşani şi-au bătut efectiv joc de un proiect de salubrizare început acum câţiva ani. Tomberoanele cumpărate pentru colectarea selectivă a deşeurilor, cum spun şi normele europene, au fost efectiv aruncate la gunoi. Rampele unde trebuiau amplasate nu au mai fost construite sau pur şi simplu amplasate în bătaie de joc, spun şefii de la societatea de salubrizare a oraşului.

În anul 2012 la Botoşani debuta un proiect european mamut de îmbunătăţire a colectării deşeurilor la Botoşani. Propriu-zis era vorba despre colectarea selectivă şi eficientă a deşurilor tocmai pentru a respecta normativele Uniunii Europene în acest sens. 

Printre altele au fost cumpărate şi 200 de containere noi plus trebuiau făcute peste 100 de rampe în municipiul Botoşani pentru colectarea gunoiului. 

După opt ani de la startul proiectului, tomberoanele au fost casate fără să fie vreodată folosite iar rampele nici măcar nu au fost construite, în mare parte. De vină ar fi fost o banală schimbare de contract fără să se ţină seama practic de banii europeni cheltuiţi. 

În tot acest timp, municipiul Botoşani este sufocat de gunoaie, actualele rampe fiind insuficiente. 

Proiect-mamut pentru curăţenia judeţului

Proiectul se numeşte ”Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor” şi era împărţit pe diferite capitole.  Prevedea pe lângă construirea unui depozit ecologic de procesare şi depozitare a gunoaielor, realizat în localitatea Stăuceni, judeţul Botoşani, achiziţionarea de maşini de gunoi dar şi construirea de rampe şi tomberoane noi pentru colectarea gunoaielor. 
 
În acest proiect au fost implicate atât Consiliul Judeţean, cât şi primăriile din judeţ, societatea de salubrizare a municipiului Botoşani, Urban Serv, dar şi ADI Ecoproces cea care monitorizează implementarea proiectului. Un capitol important era achiziţionarea şi montarea de tomberoane ecologice pe rampe de gunoi construite special în cartierele oraşului. Şi asta în condiţiile în care rampele existente în oraş nu făcea faţă cantităţii de gunoaie, iar tomberoanele erau uzate. 
 
Rampele şi tomberoanele trebuiau să fie date în folosinţă în anul 2016, atunci când s-a deschis şi depozitul ecologic de la Stăuceni. Practic, oamenii ducea gunoiul la noile rampe, iar maşinile de salubrizare ducea deşeurile la depozitul de la Stăuceni, unde gunoiul era sortat şi procesat. 
 

Bani europeni aruncaţi pe apa sâmbetei

Au trecut patru ani de atunci, iar tomberoanele cumpărate cu bani europeni au ajuns la rândul lor la gunoi. Mai precis au fost casate fără ca măcar să fi fost folosite. O parte au ajuns să fie aruncate la fosta rampă de gunoi a oraşului, iar celelalte într-un depozit administrat de Urban Serv societatea de salubrizare a oraşului.  
 
”Sunt sute de containere luate cu bani europeni, care s-au degradat total, nu mai pot fi folosite. Aceia sunt bani aruncaţi în vânt. Şi mai este un loc în Botoşani, cu un morman de astfel de containere, care, în mod firesc, trebuiau să fie în cartierele din Botoşani, trebuiau să înlocuiască containerele care sunt acum în cartierele din Botoşani. Containerele nu au fost folosite niciodată şi nici nu vor mai putea fi folosite”, a precizat primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur. 
 
De cealaltă parte, şefii de la Urban Serv aduc noi detalii halucinante. Singurele platforme pentru deşeuri ar fi fost construite în bătaie de joc. 
 
”Sunt în municipiul Botoşani alte câteva zeci de platforme care sunt aşezate pe dealuri, pe suprafeţe de unde nu se pot colecta deşeurile. Au fost puse doar de dragul de a fi puse pentru că prin acel proiect trebuia să fie un anumit număr de platforme”, a precizat Bogdan Buhăianu, directorul Urban Serv. 
 
Reprezentanţii ADI Ecoproces spun că s-a ajuns aici tocmai fiindcă autorităţile din Botoşani ar fi schimbat contractul de preluare a deşeurilor. Mai precis, iniţial deşeurile trebuiau luate din punctele de colectare, adică de la rampe. Prin schimbarea de contract, deşeurile de la case au fost preluate din poartă în poartă de societatea de salubrizare. În acest fel, sute de containere şi rampe deveneau inutile.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările