UPDATE VIDEO Incendiu de proporţii în Bacău. Mansardele de la două blocuri sunt în flăcări. Fumul se vede în întreg oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu în Bacău FOTO Cristian Ghinghes
Incendiu în Bacău FOTO Cristian Ghinghes

Un incendiu a izbucnit acum câteva minute în zona Pieţei Centrale, la blocurile turn din apropiere de Catedrala Catolică. Potrivit martorilor oculari, flăcările ar fi pornit la casa revoluţionarului Iordache Ciuperca, aflat acum în închisoare după ce şi-a ucis cu sânge rece soacra. Locuinţa a fost realizată neautorizat, pe acoperişul blocului.

UPDATE: „Două bătrâne au suferit un atac de panică. Nu s-a înregistrat nicio victimă. De la una din scările blocului au fost evacuate toate persoanele, de la cealaltă au ieşit singuri din bloc. E prematur să ne exprimăm asupra cauzelor incendiului, care este aproape lichidat“, a precizat căpitanul Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Bacău. 

Sute de băcăuani s-au strâns la locul incendiului. În urmă cu câteva minute au ajuns şi pompierii dar şi poliţia, care a restricţionat accesul în zonă. Flăcările au ajuns la al doilea bloc. Sunt deja afectate mansardele dar şi apartamentele de la etajul 6. Pompierii au pus deja o autospecială cu scară. De la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au fost dislocate mai multe echipaje, pentru prevenirea extinderii incendiului. 

SURSA VIDEO bacau.net

Incendiul a cuprins mansardele de la două blocuri
Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite