FOTO VIDEO Casa „Vasile Alecsandri“ din Bacău este de vânzare. Proprietarul face demersuri pentru scoaterea ei de pe lista monumentelor istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa „Vasile Alecsandri“ din Bacău ar putea fi demolată curând, dacă solicitarea proprietarului italian Mario Maggi, de scoatere de pe lista de patrimoniu, va fi aprobată de Ministerul Culturii. Imobilul, unic ca arhitectură, care datează din secolul al XVIII-lea, a fost devastat, incendiat şi lăsat în paragină sub privirea autorităţilor.

Istoria Casei „Vasile Alecsandri“ s-ar putea încheia curând, dacă Ministerul Culturii va considera că introducerea imobilului în lista monumentelor de patrimoniu a fost făcută fără o bază solidă. Mario Maggi, proprietar al casei din anul 2000, doreşte să vindă întreaga proprietate de 1500 de metri pătraţi, împărţită în anexe şi conacul de patrimoniu, în care s-ar fi născut poetul Alecsandri. „Am făcut o adresă pentru a ne da şi nouă actele care au stat la baza clasării casei ca imobil de patrimoniu. De la Direcţia pentru Cultură ni s-a răspuns că nu există acte care să dovedească că aceasta a fost a lui Vasile Alecsandri“, afirmă Mioara Iacob, mandatarul italianului pentru vânzarea imobilului.
Conferenţiarul universitar dr Ioan Dănilă s-a preocupat de soarta imobilului, constant în ultimii 20 de ani, de la momentul când acesta a fost retrocedat urmaşilor proprietarului, până în prezent. Omul de cultură băcăuan, pasionat de opera lui Vasile Alecsandri, a reuşit să impună numele poetului inclusiv Universităţii de Stat din Bacău, devenită Universitatea „Vasile Alecsandri“,  dar nu a reuşit să salveze casa de patrimoniu.

Ioan Dănilă consideră că ceea ce au făcut autorităţile dar şi proprietarul în ultimii ani este o crimă, iar cererea de scoatere din lista de patrimoniu reprezintă un precedent periculos. „După ce o laşi cu bună ştiinţă să se degradeze, acum ceri să fie scoasă din lista monumentelor de patrimoniu. Aceasta este o crimă şi totodată, un autodenunţ. Consiliul Judeţean trebuie să demareze expropierea imobilului şi să înceapă reabilitarea“, afirmă Ioan Dănilă.


„Casa este de patrimoniu, chiar şi dacă nu ar fi a lui Vasile Alecsandri“


Atât specialiştii Direcţiei pentru Cultură din Bacău, cât şi conferenţiarul universitar Ioan Dănilă recunosc că din dosarul de clasare al casei lipsesc actele care să dovedească direct faptul că Vasile Alecsandri s-ar fi născut aici şi că ar fi fost proprietarul imobilului. „Există unele controverse legat de anul şi locul naşterii poetului. Unii spun 1818, alţii 1821, dar se ştie că s-ar fi născut în Bacău, unde a avut mai multe case, despre care vorbeşte în cartea sa şi Costache Radu. Unii au negat că această casă ar fi fost a lui Alecsandri, pe baza unor consideraţii, cum că în acte ar fi fost un anume Alecsandru şi că traducerea din chirilică s-a făcut eronat. Dar chiar şi aşa, ea are poate cea mai bogată istorie culturală dintre toate casele din municipiul Bacău“, afirmă Ioan Dănilă.

Poetul Vasile Alecsandri a afirmat în 1856 că s-a născut în Bacău. Mai mult, arhitectul primăriei din 1867, M. Climescu, fixează drept proprietate a lui Vasile Alecsandri un imobil situat în perimetrul în care se găseşte şi astăzi casa. În 1980, clădirea a fost înregistrată în lista monumentelor istorice, de categorie A, de importanţă naţională şi universală, drept „Casă în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri“. 


Directorul Direcţiei de Patrimoniu, scriitorul Petre Cimpoeşu, crede că în ciuda solicitării proprietarului Mario Maggi, casa va rămâne de patrimoniu. „Este foarte veche, de la sfârşitul secolului al 18-lea, poate începutul secolului al 19-lea şi e legată şi de Vasile Alecsandri. Dar chiar dacă nu ar fi, casa are o istorie aparte şi de aceea există argumente pentru a rămâne în lista de patrimoniu“, a afirmat Pete Cimpoeşu.


Istoria casei şi distrugerea ei prin devastare şi incendii


Casa „Vasile Alecsandri“, situată în zona centrală a oraşului, a fost unul dintre cele mai impozante imobile din târgul Bacăului, în secolul al 19-lea. Aflată în vecinătatea Casei de Cultură, considerată kilometrul 0 al oraşului dar şi locul naşterii poetului Vasile Alecsandri, casa a intrat atât în mentalul colectiv al ultimului secol, drept casa „Vasile Alecsandri“. Se cunoaşte faptul că în perioada interbelică imobilul aparţinea generalului Dragomir Badiu şi că soţia acestuia ţinea aici evenimente literare. Generalul ar fi avut casa de la urmaşul poetului Alecsandri sau după alţii, al urmaşului lui „Alecsandru“.


După 1989, casa a mai funcţionat o perioadă ca grădiniţă, iar din 1995 a fost retrocedată urmaşilor generalului Dragomir Badiu, Florica Urziceanu, respectiv fiicei acesteia, Rodica Urziceanu. Până în 2000, autorităţile locale au promis că vor achiziţiona casa pentru a o transforma într-un centru culural. Nici Consiliul Judeţean, nici Primăria Bacău nu şi-au exercitat dreptul de preemţiune atunci când aceasta a fost vîndută firmei Infoterra, din acţionariatul căreia făcea parte şi Mario Maggi. Tot în 2000, acesta preia casa aflată în proprietatea firmei, în nume propriu.
A urmat apoi un proces vertiginos de degradare, după ce a fost vandalizată de mai multe ori şi chiar incendiată. Casa a adăpostit şi oamenii străzii care au distrus pereţii şi au contribuit la starea de mizerie generală. Ultimii „locatari“, care mai pot suporta condiţiile fostului conac boieresc sunt maidanezii. Locatarii de la blocul din vecinătate afirmă că întreg locul este un adevărat focar de infecţie şi chiar un pericol public. „Se aud zgomote noaptea, aici au mai stat boschetarii, acum e plin de câini şi mizerie. Ceva trebuie făcut, deoarece acum este un adevărat pericol“, a spus o Elena Manea.
De fiecare dată când italianul a încercat să o vândă, autorităţile au reclamat lipsa banilor sau suma prea pipărată cerută de proprietar. „Există multe cazuri de afacerişti, care au luat case de patrimoniu pentru a le vinde apoi la un preţ mare către autorităţi. De multe ori acestea au fost lăsate să se distrugă“, afirmă scriitorul Victor Munteanu, specialist în cadrul Direcţiei pentru Patrimoniu.
Ultima vandalizare a casei este recentă, afirmă Ioan Dănilă. „Pe 7 aprilie a fost pus acest afiş că imobilul este de vânzare şi a fost distrus inclusiv panoul care atestă că este un obiectiv de patrimoniu. Am anunţat imediat Secţia 2 de Poliţie şi Direcţia pentru Cultură“.


Casa Alecsandri, refuzată de autorităţi la 145 de mii de euro


Casa Alecsandri a ajuns acum o ruină, după ce au fost sparte geamurile, tâmplăria şi au fost furate inclusiv cărămizi din pereţii şi stâlpii de susţinere. Incendiile dar şi umezeala au contribuit la degradarea totală. Mandatarul Mioara Iacob afirmă că s-a făcut o expertiză, în urmă cu trei ani şi că imobilul nu mai poate fi salvat. În acest fel, de vânzare este doar terenul, împărţit în două loturi, pe care se află anexele şi casa. „Casa nu mai poate fi reparată, asta a constatat un expert în urmă cu trei ani. Proprietarul vinde practic terenul, care este evaluat, după grila notarilor, la 240 de euro metrul pătrat. Deja avem cumpărător pentru locul în care se află anexele. Casa ocupă doar 500 de metri din cei 1500 pe care îi avem la vânzare“, a spus Mioara Iacob. Proprietarul italian a mai scos la vânzare casa şi în anii trecuţi, dar s-a lovit de refuzul primăriei, la preţul de 145 de mii de euro. „Ne-au făcut o contraofertă de 85 de mii de euro, care este inacceptabilă şi nu acoperă nici valoarea terenului. Credeţi că ei nu ar fi cumpărat-o, dacă era cu adevărat casa lui Alecsandri. Dar nu e!“, a mai spus Mioara Iacob.
Profesorul Ioan Dănilă speră chiar şi în ceasul al 12-lea să poată salva casa. Prin Societatea Cultural Ştiinţifică „Vasile Alecsandri“, înfiinţată de Universitatea cu acelaşi nume din Bacău a făcut mai multe demersuri pentru salvarea imobilului. Recent, profesorul băcăuan a lansat un apel, semnat deja de majoritatea scriitorilor băcăuani şi nu numai. „Îndreptăm către forurile naţionale (Ministerul Culturii, Camera Deputaţilor) şi locale (Consiliul Judeţean şi Primăra municipiului Bacău, un serios semnal de alarmă pentru a interveni de urgenţă, dat fiind stadiul de precolaps în care se află clădirea“.

Film realizat de Direcţia pentru Cultură Bacău. Despre Casa „Vasile Alecsandri“ la min 7.25.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite