Dragoste fără cuvinte: părinte pentru 150 de familii

Dragoste fără cuvinte: părinte pentru
150 de familii

Un preot din Bacău a învăţat limbajul surdomuţilor şi a construit o biserică pentru aceştia. Apoi, s-a întâmplat o minune: fiul său, pe care l-a crezut surdomut până la cinci ani, a început să vorbească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preotul ortodox Gabriel Radu-Ichim este cunoscut ca singurul duhovnic al surdomuţilor din judeţul Bacău şi unul dintre puţinii din ţară care slujeşte în limbaj mimico-gestual.

La marginea Bacăului, în anul 2009, împreună cu o mână de muncitori aduşi din Maramureş, el a ridicat o biserică din lemn, în doar 26 de zile.

Un lăcaş de cult, printre blocurile de pe strada Călugăreni din cartierul băcăuan Nord. În alte trei luni, curtea bisericii a fost împodobită cu multe flori şi verdeaţă, cu bănci acoperite cu lăicere viu colorate şi locuri de aprins lumânări.

Liturgia se ţine pe muţeşte, preotul „rostind“ cuvintele cu ajutorul mimicii şi a semnelor. Toate acestea, pentru că preotul Radu-Ichim era convins că unicul său fiu, care avea pe atunci 4 ani, este surdomut.

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ este singurul lăcaş de cult în care se roagă 150 de familii de surdomuţi din judeţul Bacău. Parohul Radu-Ichim  era convins că Ioan, singurul lor fiu, nu va auzi sau vorbi vreodată.

Micuţul nu rostea niciun cuvânt şi, de ceva vreme, îşi crease propria lume. Medicii ridicau din umeri, iar familia Radu-Ichim îşi pierduse orice speranţă în medicină. Nu şi pe cea în Divinitate.

„Avea patru ani şi nu zicea niciun cuvânt. Nici «mama», nici «tata». La unele zgomote, începea să plângă tare de tot, ca şi cum îl deranja ceva. Şi eu, şi soţia mea, care e profesoară de Română, nu mai ştiam ce să facem. Medicii nu ştiau ce să mai zică şi ce tratamente să-i mai dea. Începusem să mă obişnuiesc cu ideea că am un fiu surdomut. Mă consolam cu gândul că nu sunt nici primul şi nici ultimul tată aflat în această situaţie“, mărturiseşte preotul Radu-Ichim şi, aproape involuntar, apropie palmele ca şi cum ar vrea să dubleze ceea ce spune printr-un gest.

A învăţat limbajul semnelor

Ca să poate comunica cu fiul său, preotul, disperat, a luat decizia să se înscrie la cursurile de limbaj mimico-gestual din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Piteşti, singura universitate din ţară care are acest profil, unde părintele fondator este preotul Constantin Onu.

În anul 2007, el a primit de la Înaltprasfinţitul Eftimie şi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul postul de preot pentru persoanele cu deficienţe de auz din Bacău. Nu se auzise de un astfel de preot până în acel moment.

Un an mai târziu, bărbatul a luat decizia să ridice şi o biserică în care să se roage cei care nu aud, iar el să slujească prin semne. 

„La  câteva zile după ce am început să fac demersuri pentru ridicarea bisericii, Ioan a început să rupă câteva silabe. Pentru prima dată a început să pronunţe bucăţi de cuvinte. Atunci când vedea câte un bebeluş zicea «pe-pe», adică «be-be». Erau primele lui vorbe! Când se privea în oglindă tot «pe-pe» zicea. De atunci, toată lumea a început să îi zică Pepe. Şi pe fişa medicului de familie, tot Pepe Ichim-Radu scrie. Colegii de şcoală, rude, prieteni, toată lumea îi zice Pepe“, spune, râzând, preotul.

S-a întâmplat o minune

Cu localnici, voluntari, enoriaşi din zonă, muncitori din Maramureş care lucrează în lemn, preotul a ridicat rapid biserca surdo-muţilor şi, după sfinţire, a avut loc o adevărată minune: fiul său de cinci ani a început să formeze fraze aproape perfecte. Acum este elev în clasa a doua la Şcoala „Mihail Sadoveanu“ din municipiul Bacău.

Pepe e un copil cu chip rotofei, mai mereu îmbujorat şi care poartă părul mai lung decât majoritatea băieţilor de seama lui. Râde, vorbeşte, cântă, spune poezii şi la şcoală ridică tot timpul mâna. Dacă preotul este convins că „vindecarea“ fiului său este o minune a lui Dumnezeu, medicii cred că micuţul ar fi avut nişte leziuni din naştere ale timpanelor care s-au cicatrizat între timp.

Liturghie în limbaj dublu

Lăcaşul de cult a fost construit din banii preotului, dar şi cu fonduri de la Primărie. Duhovnicul celor 150 de familii de surdomuţi din Bacău afirmă că slujba sa nu este una simplă, însă este plină de satisfacţii. Cunoaşte bine pe fiecare surdomut iar de Ajun şi de Bobotează le trece pragul caselor. Ştie în amănunt poveştile acestor oameni. 

„Au speranţele lor, bucuriile lor, păcatele lor, virtuţile şi necazurile lor. Sunt oameni ca noi toţi, doar că nu aud şi nu vorbesc. Sunt oameni care au muncit toată viaţa în textile, bobinaj, prelucrarea lemnului sau în uzina de avioane“, mai spune preotul.

În biserică, fie singur, fie ajutat de vreun membru din Asociaţia Surdo-Muţilor, întreaga liturghie este dublată de limbajul mimico-gestual. Cel care vorbeşte prin semne are în faţa sa o cameră video care transmite imaginea pe un monitor amplasat în faţa altarului, astfel încât orice om cu deficienţe de auz să vadă şi să înţeleagă slujba.

„Înainte, surdomuţii nu se puteau spovedi, iar cei care veneau totuşi la biserică nu înţelegeau nimic din liturghie. Făceau cruce în biserică atunci când îi vedeau pe cei din jur că fac, însă nu ştiau ce moment al slujbei este. Pentru ei, era aproape un gest mecanic. Acum, totul este altfel. Acum se spovedesc, se împărtăşesc, se cunună, îşi botează copiii, exact ca orice alt creştin“, adaugă preotul.

Cu toate că, iniţial, duhovnicul Radu-Ichim a gândit ca în biserică să vină doar surdomuţi şi slujba să fie ţinută strict pentru ei, de comun acord au decis că este mai bine ca oamenii cu deficienţe să nu fie izolaţi de restul.

„Sunt familii în care majoritatea rudelor aud. Ei nu au vrut să fie separaţi. Au vrut să vină cu toţii la aceeaşi slujbă. Cei care nu aud şi nu vorbesc nu au vrut să fie izolaţi de restul comunităţii“, încheie preotul.

Şcoală nouă pentru surdomuţi

De câteva săptămâni, tot în acelaşi cartier, duhovnicul a început să construiască un aşezământ social pentru persoanele vârstnice, un centru pentru îngrijiri paleative, dar şi o şcoală primară pentru copiii hipoacuzici.

Micuţii cu astfel de deficienţe din Bacău sunt nevoiţi acum să se ducă la zeci sau chiar sute de kilometri distanţă, până la Focşani, Suceava, Buzău, Iaşi sau Craiova.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările