Cum au ajuns românii să se păruiască pentru sandwich-urile de la McDonald’s. Bătaia cu bâte de baseball şi mobilier spart după un conflict la ridicat comenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
McDonald’s Bacău FOTO Wikipedia
McDonald’s Bacău FOTO Wikipedia

Un caporal din cadrul unei unităţi militare din Bacău a fost condamnat de într-un dosar de loviri şi alte violenţe, fiind acuzat că a bătut doi clienţi la un restaurant McDonald’s. Conflictul a izbucnit după ce clienţii au revendicat prioritatea ridicării comenzilor la McDrive.

Caporalul Bogdan Geangalău (31 de ani) a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la 11 luni de închisoare cu suspendare, în baza unui acord de recunoaştere. El a fost pus sub acuzare în urma unui scandal provocat în vara anului 2018 în restaurantul McDonald’s din Bacău. 

Potrivit magistraţilor militari, pe 5 august 2018, în jurul orei 4.00, caporalul Geangalău s-a deplasat împreună cu soţia sa la restaurantul McDonald’s situat în zona cunoscută pe plan local ca „Tic-Tac”, la bordul autoturismului VW Passat. După ce au dat comanda prin intermediul interfonului, autoturismul s-a îndreptat către prima fereastră unde cei doi soţi au achitat contravaloarea mâncării şi s-au deplasat mai în faţă, la următorul ghişeu pentru a ridica comanda. Aici se aflau şi alţi clienţi, care la rândul lor doreau să ridice comanda pe care o aveau făcută la Mc Drive.

La un moment dat, între soţia militarului şi unul dintre clienţi, a avut loc o discuţie contradictorie ce a pornit de la neînţelegerile legate de prioritatea pe care conducătorii auto o au la achiziţionarea produselor de la Mc Drive. Discuţia a degenerat în adresarea unor injurii şi expresii jignitoare la adresa soţiei militarului. La un moment dat, unul dintre clienţi a arucat cu sandwich-ul în soţia militarului, murdărind-o cu sos pe corp.  Gestul l-a înfuriat pe militar, care a intervenit, iniţial verbal, iar ulterior fizic. Cei doi bărbaţi s-au lovit reciproc cu pumnii şi cu scaunele de pe terasa McDonald’s, în incident intervenind şi un alt client.

Conflictul a început a se consuma în zona ghişeului 2 unde era oprită maşina inculpatului şi a continuat pe terasa restaurantului antrenând involuntar şi un alt bărbat care se afla la masă cu prietenii săi. Acesta din urmă, văzând că bărbaţii care se loveau reciproc veneau către locul în care se afla, a intervenit încercând să-i despartă, s9licitându-le să înceteze în a se mai agresa. Cei doi s-au conformat, însă doar pentru câteva clipe.

În momentul în care a reuşit să scape din prinsoarea bărbatului ce a încercat să-i despartă, militarul a mers la autoturismul său şi a luat din portbagaj o bâtă de baseball de circa 50 cm, cu care l-a lovit în cap pe clientul ce a încercat să-i despartă, apoi s-a îndreptat către celălalt bărbat, însă nu l-a mai prins. 

De la McDonald’s, la spital

Între timp, anunţat de consumarea evenimentului, la faţa locului a venit şi un fin al caporalului Geangalău. Acesta şi-a luat naşul şi naşa şi au plecat la Spitalul de Urgenţă Bacău situat în apropiere, pentru, militarul fiind rănit. La spital au ajuns şi celalţi doi bărbaţi implicaţi în scandal.

Între timp fuseseră alertate organele de ordine (agenţi de pază, organele de poliţie); care la momentul prezentării la faţa locului nu au mai găsit nicio persoană implicată în incidente ci doar urmările acestora constând în scaune deteriorate şi mese răsturnate.

În urma incidentelor violente,cel mai grav rănit a fost bărbatul care a aruncat cu sandwich-ul în soţia militarului. Acesta suferit o fractură de mandibulă, ce a necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Bărbatul care a încercat să-i despartă pe scandalagii a suferit o plagă occipital param dian drept ce a necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale. La rândul său, militarul Geangalău a suferit excoriaţii, plăgi şi o contuzie antebraţ stâng ce au necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale.

Magistraţii au reţinut scuza provocării în favoarea militarului, în privinţa infracţiunii de lovire în cazul bărbatului care i-a adresat injurii soţiei murdărind-o cu sandwich-ul, însă nu şi în cazul lovirii celuilalt client care a încercat să aplaneze conflictul. In opinia magistraţilor militari, caporalul era pregătit pentru o eventuală infracţiune, având în vedere că avea pregătit în portbagaj a unui obiect conceput pentru lovire (bâta de baseball).

Pus sub acuzare, militarul a recunoscut şi regretat faptele comise. Acordul de recunoaştere încheiat cu Parchetul Militar Iaşi a fost validat de Tribunalul Militar. Pe lângă condamnare, caporalul a fost obligat să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. El nu a primit, în schimb, nicio restricţie în privinţa desfăşurării activităţii de militar.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite