Şoferul care a provocat carnagiul de pe Drumul European 581, soldat cu cinci morţi, era beat. Ce alcoolemie avea tânărul care se întorcea de la discotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Topriceanu (stânga), şoferul maşinii care a provocat carnagiul FOTO Arhivă personală
Bogdan Topriceanu (stânga), şoferul maşinii care a provocat carnagiul FOTO Arhivă personală

Tânărul de 31 de ani, din judeţul Galaţi, care a provocat accidentul cumplit, în urma căruia cinci persoane au murit iar alte au fost rănite, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Primele concluzii ale medicilor legişti, în urma efectuării necropsiei, arată că şoferul care a provocat carnagiul avea o alcoolemie de 1,30 g alcool pur în sânge. În cazul celorlalţi doi conducători auto care au avut neşansa de a apărea pe sosea în faţa tânărului teribilist, rezultatele au indicat că nu au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. 

Bogdan Topriceanu se afla la volanul unui autoturism Audi, împreună cu un prieten din sat, Iulian Tofan, şi trei adolescente dintr-un sat vecin. Cei doi se întorceau sâmbătă noaptea de la discotecă din Bârlad, după ce toată noaptea s-au plimbat de la un club la altul. 

Surse neoficiale povestesc că, la întoarcerea spre casă, tinerii goneau nebuneşte pe şosea întrecându-se cu un alt grup de prieteni care se afla într-o altă maşină. Aceştia depăşeau orice maşină întâlnită în trafic. La un moment dat, Topriceanu a depăşit un autoturism în care se aflau doi soţi din Bulgaria, a pătruns pe contrasens intrând în plin în maşina în care se aflau cele două cupluri din Iaşi, care se întorceau din vacanţa petrecută în Grecia.

Patru dintre cei cinci tineri din Galaţi au pierit. La fel şi bărbatul care conducea maşina din Iaşi. Alte şapte persoane au fost rănite, trei dintre ele fiind în stare foarte gravă. 

Imagine indisponibilă

Tinerii din Galaţi, despre care localnicii au numai cuvinte de apreciere, îşi trăiau viaţa cu maximă intensitate. Le plăceau distracţiile, dar şi adrenalina. Obişnuiau să etaleze pe reţelele sociale ”motoarele”. Ionuţ Tofan, îşi achiziţionase de curând un autoturism Audi, iar la prezentarea acestuia pe Facebook, un apropiat îl întreabă dacă este dispus să facă o ”liniuţă” (cursă de maşini în linie dreaptă), semn că întrecerile auto de pe şosea nu îi erau străine.

Niciunul dintre tinerii din Galaţi care se întorceau de la discotecă nu era căsătorit. Şoferul, însă, avea acasă o logodnică şi un copil de 9 ani. Avea programată nunta pentru luna august, anul acesta. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite