Elisabeta Rizea, simbolul rezistenţei anticomuniste: „Îmi făceam cruce cu limba şi mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic“

Elisabeta Rizea, supranumită „Viteaza din Nucşoara“, reprezintă simbolul curajului şi jertfei în rezistenţa anticomunistă. Ţăranca din satul Nuşcoara, fără prea multă şcoală, care şi-a petrecut întreaga viaţă în locul de baştină din judeţul Argeş, a fost închisă de comunişti 13 ani pentru faptul că a ajutat şi eroii rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului.

Nepoata liderului ţărănist Gheorghe Şuţa, ucis de comunişti în 1947, a fost o ţărancă simplă. A avut motive personale să urască comuniştii. ” Uite pentru ce am făcut io ce-am făcut doamnă! Că sunt înaintea icoanei şi Dumnezeu aşa să mă ajute dacă mint...Mi-au omorât unchiu ăsta. Mi l-a împuşcat când a venit comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii fraţi. Nu putea face comunismul de el, d-aia l-au împuşcat”, mărturisea ţăranca din Nucşoara în cartea-document ”Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.

Mânată de ura faţă de comuniştii care i-au ucis unchiul şi care îi hărţuiau apropiaţii, ţăranca Elisabeta Rizea s-a alăturat şi ea rezistenţei anti-comuniste. A fost numită ”duşman al poporului”, iar gospodăria ei din Nucşoara a fost botezată de comunişti ”casă de bandiţi”. Pentru comunişti, bandiţii erau eroii rezistenţei anticomuniste, ascunşi în Munţii Făgăraşului. Lor le-a dus Elisabeta Rizea vreme de patru ani, pe ascuns şi în condiţii grele, bani şi mâncare pentru a rezista în sălbăticie şi pentru a nu fi prinşi de comunişti. Eroilor din ”banda” Arsenescu-Arnătoiu li s-a alăturat şi soţul Elisabetei Rizea, Gheorghe. Pe  18 iunie 1949, Elisabeta Rizea a fost prinsa, dusa pe sus la primaria din localitate  si bătută de securişti. A stat nemâncată în subsolul unei case timp de patru zile. 

Când comuniştii au prins-o pe ţăranca care aprovizionase vreme de patru ani eroii ascunţi în munţi au condamnat-o la şapte ani de închisoare ” pentru favorizarea infractorului”. A fost dusă în închisoarea de la Piteşti în lanţuri şi închisă într-o celulă de maximă securitate. În puşcărie a fost torturată de comunişti pentru a spune unde se ascundea în munţii gruparea de rezistenţă. Bătută până la leşin şi schingiuită până la sânge, ţăranca nu a spus nimic despre cei care se ascundeau.

“După ce mi-au tras masa de sub picioare, au început sa ma bată cu un băţ pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste şi am leinat. Îmi faceam cruce cu limba în cerul gurii şi mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic”.  

Comuniştii i-au smuls părul din cap

Elisabeta Rizea a scăpat din închisoarea de la Piteşti în 1958. A continuat să susţină rezistenţa anti-comunistă din munţi cu orice preţ. ”De când m-au adus din puscarie, eu am mers târâş. Faceam toate draciile contra comunismului. Îmi dam drumu’ pe scara în camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci şi treceam dincolo. Băgam mancarea pentru partizani într-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbura. Puneam cana pe perete, ţineam urechea pe fundul canii şi auzeam ce vorbeau securiştii în camera de-alături”, povestea ţăranca eroină din Nucşoara.

Elisabeta Rizea a ”corespondat” cu rezistenţa anticomunistă prin intremediul unei scorburi de copac din Valea Morii. Acolo le lăsa ţăranca veşti şi informaţii partizanilor.

Gheorghe Arsenescu, conducătorul rezistenţei anti-comuniste, a fost arestat in 1961. În acelaşi an Elisabeta Rizea a fost arestata din nou si a primit 25 de ani de temniţă. Comuniştii au dus-o la închisoarea centrala a femeilor detinut politic de la Mislea. A urmat o altă perioadă grea de tortură de neimaginat. Comuniştii i-au smuls părul din cap şi au bătut-o până la leşin. În încercarea de a o face să vorbească, opresorii i-au oferit şi bani, însă ţăranca nu i-a vândut pe partizani.

”M-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funtă. Mi-au aruncat fota şi am ramas în iie. Mi-a legat coada sub cârligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasă. Eram si eu altfel la 38 de ani. Cârnu mi-a tras scaunu’. Alalalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a ramas n carlig şi eu am căzut la pamant. Aşa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut”, povestea Elisabeta Rizea în interviurile date după căderea comunismului.

Trei decenii a fost supravegheată de comunişti 

Elisabeta Rizea a fost eliberata din inchisoare în 1964. La întoarcerea acasă n-a mai găsit nimic în gospodăria ei de la Nucşoara. „Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia”, povestea ţăranca în cartea ”  Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.

Vreme de trei decenii, sub comunişti a purtat eticheta de ”duşman al poporului”. A fost strict supravegheată şi interogată periodic. După Revoluţia din 1989,  povestea ţărăncii eroine din Nuşcoara a fost făcută publică şi a impresionat o ţară întreagă. Povestea ei  a fost inclusă în documentarul ” Memorialul Durerii”. A devenit simbolul luptei împoriva comunismului. Vocea Elisabetei Rizea s-a auzit la alegerile din  1990, când ţăranca a îndemnat oamenii de la sate să nu aleagă un singur partid, pentru ca istoria comunismului să nu se repete. 

Ţăranca din Argeş a apucat să vadă România scăpată de comunism. A murit la vârsta de 91 de ani, în 2003.  Ultima sa dorinţă a fost să vadă lumea limpezită : „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea” .