VIDEO Corneliu Coposu, huiduit de Ziua Naţională a României. Cum a trăit marele lider ţărănist diversiunea de la Alba Iulia
0
Unul dintre cele mai ruşinoase momente din istoria României de după 1990 a fost cel din 1 decembrie 1990, de la Alba Iulia, când a fost huiduit marele lider ţărănist Corneliu Coposu. Acţiunea a fost pusă la cale cu minuţiozitate de foştii comunişti care au preluat puterea, în frunte cu Ion Iliescu.
Autorităţile ”feseniste” au pregătit la 1 decembrie 1990 o manifestare grandioasă la Alba Iulia. Numărul participanţilor a fost, însă, mult redus datorită măsurilor de securitate draconice luate de noua putere din România.
Fosta nomenclatură comunistă s-a redefinit în Frontul Salvării Naţionale, marele câştigător al alegerilor prezindenţiale din luna mai 1990. Ce s-a întâmplat la Alba Iulia, la 1 decembrie, a fost influenţat de aceste alegeri, dar şi de mineriada sângeroasă din iunie 1990.
Ion IIliescu câştigase alegerile cu peste 85% şi venea la Alba Iulia ca ”salvator” al ţării de regimul comunist. În realitate, Iliescu nu era decât un comunist convins care a reuşit să preia puterea ajutat de fosta securitate şi de nomenclatura de dinainte de Revoluţie.
Prin urmare, nu este de mirare ”ambuscada” pe care au pus-o la cale la 1 decembrie 1990, care a culminat cu huiduielile adresate liderului ţărănist Corneliu Coposu, în timpul discursului pe care l-a susţinut de la tribuna de pe Platoul Romanilor. Detalii despre acest incident regretabil al istoriei post-decembriste sunt oferite de Ion Andrei Gherasim, şeful de cabinet al lui Corneliu Coposu, într-un interviu acordat Europei libere:
Europa Liberă: (...) Cum s-a ajuns să mergeţi la Alba Iulia? Era o invitaţie firească, desigur, însă societatea românească nu era o societate normală, firească atunci. FSN şi-a adjudecat cumva ca partidul comunist, întreaga istorie, întreaga Românie
Ionuţ Gherasim: Nu trebuie uitat totuşi că, după ce s-a întâmplat pe 13-15 iunie, regimul Iliescu avea interesul să fie uitate multe lucruri, voia să fie recunoscut de ţările democratice din occident iar în octombrie 1990 Corneliu Coposu nu numai că a fost recunoscut la un nivel foarte înalt, de primul ministru britanic de-atunci, Margaret Thatcher, dar aceasta l-a declarat pe Corneliu Coposu, la congresul Partidului Conservator din octombrie, singurul reprezentant adevărat al opoziţiei din întreaga Europă de Est, ceea ce din gura unui om politic ca Margaret Thatcher însemna enorm. Este clar că în zilele premergătoare lui 1 decembrie, puterea, Iliescu, Măgureanu, Roman, toată lumea încerca să-i atragă pe cei din opoziţie spunând că vor reconcilierea, vor ca toate lucrurile să se desfăşoare normal, pentru că era prima dată după atâta timp când Ziua României se sărbătorea cu atâta fast. De ce spun „cu atâta fast”? Pentru că se stabilise ca de Sfântul Andrei să aibă loc festivităţi în Bucureşti, cu defilare, cu paradă iar a doua zi, de 1 decembrie, toate aceste oficialităţi să meargă la Alba Iulia. Ce pot să vă spun despre Corneliu Coposu e că era extrem de emoţionat. Cu vreo două săptămâni înainte el ne tot vorbea despre rolul lui Iuliu Maniu şi ce-a gândit Maniu când se ducea la Alba Iulia, spunându-ne mereu: „Voi nu vă daţi seama că eu voi transmite un mesaj de la Alba Iulia, la 53 de ani de când Maniu a fost acolo!” Ultima dată când Iuliu Maniu a fost la Alba Iulia a fost în 1937, când venea de la Bădăcin cu trenul şi s-a oprit la Alba Iulia să meargă să spună o rugăciune şi să se închine în faţa celor care nu mai erau, în faţa martirilor actului Unirii. Deci, practic, din 1937 Maniu nu a mai reuşit să ajungă la Alba Iulia şi niciun alt reprezentant al Partidului Naţional Ţărănesc. Coposu era atât de fericit, atât de emoţionat şi ne spunea tot timpul: „Voi nu vă puteţi imagina ce înseamnă să merg acolo, să transmit acest mesaj”!
Europa Liberă: Deci nu se aştepta nicio clipă la diversiuni, nu avea informaţii, nu avea bănuieli?
Ionuţ Gherasim: Avea bănuieli, dar, dacă vreţi, acea fericire interioară, acea emoţie, l-au biruit dintr-un anumit punct de vedere. Nu se aştepta la amploarea diversiunii, spunea mereu: „E un moment de unitate, un moment al tuturor românilor, indiferent ce vor încerca să facă.” Pentru că aici trebuie spus: pe lângă securitate, pe lângă FSN, în Ardeal apăruseră Vatra românească, Partidul Unităţii Naţionale a Românilor şi alţii ca ei care, la fel, au montat o adevărată piesă în mai multe acte. Tot vorbesc despre această emoţie, despre fericirea domnului Coposu, pentru că ştiu că era vesel, şi în momentul în care am fost alături de el aici, în Bucureşti, la Arcul de Triumf, dar şi pe drumul de la Bucureşti la Alba Iulia în ziua de 30 noiembrie, după amiază când am plecat din Bucureşti şi ne-am oprit la Gârbova de Sebeş, la vreo patruzeci de kilometri de Alba, unde seniorul a înnoptat în casa unui vechi prieten, iar eu am stat într-un motel din Sebeş. Şi tot drumul povestea. Nu putea fi oprit. Povestea despre cum a fost în perioada interbelică, povestea despre sărbătoririle de la Bucureşti, Alba Iulia, Sighet, Cernăuţi şi de peste tot. Deci avea acea energie de a da mai departe, de a ne împărtăşi bucuria lui. Pe lângă asta, ne spunea istorioare hazlii, bancuri, era un om special. Cei care l-au cunoscut mai de-aproape ştiu despre ce vorbesc. De aceea am vrut să vă spun cum se simţea domnul Coposu înainte să ajungă la Alba, pe 1 decembrie 1990.
Europa Liberă: Când aţi început să vă daţi seama că ceva în neregulă?
Ionuţ Gherasim: Cum am ajuns în Alba Iulia. Era o mare agitaţie la intrarea dinspre Sebeş în Alba Iulia, erau multe tancuri, poliţie, armată şi normal că maşina noastră nu avea o mare viteză, mergea aproape cu 10 kilometri pe oră, lumea îl recunoştea pe domnul Coposu şi, în momentul ăla, începeau să lovească în maşină. Este clar că noi am fost permanent supravegheaţi de la Bucureşti, este clar că aveam codiţă. Este clar că cei care voiau să provoace această diversiune erau în permanenţă informaţi pe unde suntem. S-a întâmplat exact acelaşi lucru ca în campania electorală din mai când am fost cu seniorul din 2 mai până pe 6 mai în Sălaj. Exact acelaşi lucru. Se ştia cu precizie când şi unde eram. Ca un făcut, când ajungeam acolo, se umplea locul de muncitori d-ăia plătiţi, ne-au declarat după aceea că au fost plătiţi să vină să ne huiduiască. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Alba Iulia.
Europa Liberă: Aţi mers direct la locul festivităţii?
Ionuţ Gherasim: Nu, ne-au luat pe noi din Sebeş de la motel, am intrat în Alba Iulia şi ne-am întâlnit cu reprezentanţii ţărănişti de la Alba.
Europa Liberă: Ei nu v-au spus nimic despre starea de spirit de acolo?
Ionuţ Gherasim: Ba da, ne-au spus fiecare organizaţie ce probleme au avut pentru că, dacă ţineţi minte, pe vremea aceea fiecare partid mai important venea cu placardele filialelor pe care scria PNŢ-Alba, PNŢ-Cluj şi, în momentul în care ceilalţi îi vedeau, începeau să le facă probleme. Fiind clujean, am vorbit cu delegaţii noştri din Cluj, erau vreo cincizeci veniţi cu microbuzul şi maşinile şi, pentru că aveau scris mare pe parbriz PNŢCD, două dintre microbuze au venit cu geamul spart. Ce era interesant e că 90% din persoanele lovite din maşinile avariate erau ale PNŢ. Lumea identifica drept marele duşman al poporului nu numai pe Coposu ci PNŢCD-ul.
Europa Liberă: De unde venea părerea aceasta? Era rodul propagandei, nu?
Ionuţ Gherasim: Nu doar că era un rod al propagandei, dar se ştia clar că Iliescu avea un complex şi acel complex se numea Corneliu Coposu. Încă de la început, pe şapte sau 12 ianuarie 1990, când Coposu a discuta cu Dumitru Mazilu, au fost momente în care preşedintele PNŢCD a fost identificat de neo-Securitate, de Ion Iliescu şi de puterea de atunci a FSN ca singurul lor adversar adevărat. Pentru că el discuta cu toată lumea şi-şi spunea punctul de vedere fără a da înapoi când era vorba despre principii. L-au ajutat şi legăturile stabilite încă din ianuarie cu Margaret Thatcher în Marea Britanie, cu Jacques Chirac în Franţa, preşedintele de atunci al RPR-ului (Rassemblement pour la République). Chirac şi partidul lui ne-au ajutat foarte mult din ianuarie 1990 până puţin după moartea lui Coposu. De pildă, în iunie 1990, au pus umărul la repararea sediului devastat de aşa-zişii mineri.
Europa Liberă: Probabil că ştiţi ce cuprindea discursul pe care domnul Coposu nu a apucat să-l ţină la Alba Iulia.
Ionuţ Gherasim: Da, l-a avut în stânga pe Petre Roman, în dreapta pe Ion Iliescu, eu eram puţin mai încolo. Trebuie menţionat că şi cei care eram în suita domnului Coposu am fost îmbrânciţi, pentru a folosi un termen delicat. Pentru că cei de-acolo erau cu adevărat porniţi, se vedea ura pe chipul lor, ura împotriva celor care voiau să le strice planurile. În momentul în care am urcat la tribună, zâmbetele celor de acolo mi-au spus mie, un tânăr de douăzeci de ani, că va urma ceva foarte neonorant pentru tânăra democraţie română. Cred că în momentul în care au început huiduielile, Coposu şi-a păstrat cumpătul, spunându-şi că românii trebuie să fie uniţi şi că el trebuie să transmită mesajul de unitate pe care, cu atâta timp înainte îl transmisese şi Iuliu Maniu. Pentru el, să vii ca reprezentant al partidului creat de Iuliu Maniu, era un act extraordinar, gestul suprem de democraţie.
Europa Liberă: Deci mesajul era de unitate.
Ionuţ Gherasim: Nu numai că era de unitate, dar era de adunare a tuturor românilor pentru crearea unei democraţii adevărate, aşa cum făceau şi alte ţări din estul Europei şi Corneliu Coposu era omul care întindea mâna pentru această unitate.
Europa Liberă: Care a fost reacţia celor din prezidiu, a celor care erau lângă el şi pe care i-aţi numit?
Ionuţ Gherasim: Zâmbete, gesturi ipocrite de a opri huiduielile, ca seniorul Coposu să-şi poată continua discursul, cum a făcut Ion Iliescu care l-a întrerupt spunându-le zecilor de mii de participanţi „Lăsaţi-l şi pe domnul Coposu să-şi transmită mesajul”. Asta era culmea, să vină un kaghebist cu astfel de vorbe. Vedeţi, asta e marea tristeţe a acestor 28 de ani de democraţie în România, faptul că, din păcate, românii au ales un mod comunisto-kaghebist de gândire şi l-au dat deoparte pe cel care a făcut 17 ani de puşcărie comunistă, din care opt ani nu a vorbit cu nimeni.
Europa Liberă: Pe vremea când Ion Iliescu studia la Moscova, iar Petre Roman era o beizadea privilegiată…
Ionuţ Gherasim: Acum sunt inculpaţi amândoi. Pentru mine a fost a doua oară, bine, nu acolo, la tribună, ci în maşină, când i-am văzut în acel an o lacrimă în ochi. Prima dată a fost când a ajuns în mai la casa de la Bădăcin a lui Iuliu Maniu şi când nu a fost lăsat să intre. Seniorul era foarte sprinten, când am ajuns acolo s-a dat repede jos din maşină, ne era greu să-l ajungem. Când a ajuns acolo, casa avea un gard de sârmă şi a vrut să-l sară. Lângă noi era şeful poliţiei judeţului Sălaj, un individ pe nume Viorel Dumitraş care, mai târziu, după mulţi ani, a ajuns chiar şi secretar de stat în Ministerul de Interne. L-am auzit spunând: „Cât voi fi eu aici şef, Coposu nu va avea niciun succes, nici aici, nici la Bobota, nici la Şimleu, nici la Zalău.” Culmea e că, ulterior, în 1998, Dumitraş era propus la Interne. În momentul acela am intervenit şi am făcut un scandal în presă teribil pentru că, culmea-culmilor, cei care-l propuneau să fie secretar de stat erau cei din PNŢCD. Şi atuncea nu am putut şi am spus „Nu se poate aşa ceva! Asta mi se pare o umilinţă supremă ca tocmai noi PNTCD-ul să-l propunem pe cel care şi-a bătut joc şi l-a umilit pe Coposu în 1990.”
Europa Liberă: Aşadar era a doua oară în acel an. Ce spunea. A vorbit, a comentat cumva tot ce s-a întâmplat?
Ionuţ Gherasim: Puţin. De-a lungul timpului da, dacă vreţi, până la moartea lui a fost o rană deschisă care l-a durut mereu. Aşa cum vă spuneam, pe tot drumul de la Bucureşti a fost plin de fericire şi emoţie, din păcate, tristeţea l-a copleşit pe drumul de întoarcere. Ţin minte că era şi o vreme foarte urâtă, a fost un drum de şase ore în care ţin minte că nu a spus mai nimic decât „Am ajuns în Piteşti. Am ajuns în Bucureşti.” Era vizibil marcat. Nu şi-ar fi putut imagina că se poate întâmpla aşa ceva de Ziua Naţională. Deci cele două stări ale lui Corneliu Coposu din acele zile au fost, pe drumul înspre Alba, fericirea, emoţia că va transmite după atâţia ani un mesaj de unitate din partea unui dintre partidele care au făcut Marea Unire şi, la întoarcere, tristeţe. Atât.
Europa Liberă: Şi-a cerut cineva iertare pentru toate acestea?
Ionuţ Gherasim: Nu, iertare personal, nu şi-a cerut nimeni. Absolut nimeni. În schimb el i-a iertat pe mulţi.
Europa Liberă: Mi-aduc aminte că Petre Roman părea că-i asmute pe participanţi.
Ionuţ Gherasim: Nu părea, chiar îi îndemna. Ce trebuie să vă spun, şi e foarte important: felul în care s-au purtat Ion Iliescu şi Petre Roman a încurajat violenţele. Foarte mulţi naţional-ţărănişti care veniseră la Alba-Iulia au fost agresaţi, patru dintre ei au fost băgaţi în spital, ceea ce a fost acolo în niciun caz nu se poate numi „unitatea tuturor românilor”. Pentru asta Ion Iliescu, Petre Roman şi toţi ceilalţi sunt responsabili. La fel, şi cei din Ministerul de Interne, din noul SRI sunt responsabili pentru că acolo am fost foarte aproape de un masacru. Nu numai acolo şi atunci, ci şi pe străzi, după festivităţi, au fost urmăriţi cu maşinile. Ţin minte că băiatul şefului filialei PNŢCD din Alba Iulia a fost urmărit până noaptea pe străzi şi a trebuit să se ascundă. Mesajul pe care l-au transmis în acele momente conducătorii României nu a fost în niciun caz de unitate, ci de distrugere completă a opoziţiei democratice din România.
Europa Liberă: Şi totuşi l-a iertat pe Petre Roman.
Ionuţ Gherasim: Da. Da. Corneliu Coposu, ca şi ceilalţi martiri, când a fost întrebat „Domnule, cum a fost posibil să răzbaţi în cei 17 ani de puşcărie?” „Credinţa în Dumnezeu”. A fost un om profund credincios. Corneliu Coposu i-a iertat. N-a uitat, dar i-a iertat. Singura persoană cu care nu a mai stat de vorbă a fost Ion Iliescu, însă le spunea întotdeauna colegilor din partid: „Dacă există ceva în interesul naţional, voi sunteţi obligaţi să mergeţi la această întâlnire pentru că interesul naţional este cel care primează.” Îi plăcea să amintească de Iuliu Maniu care, în 1946, nu era doar liderul Partidului Naţional Ţărănesc ci conducea întreaga luptă împotriva comuniştilor şi a sovieticilor. Cumva, seniorul Coposu îşi asumase acelaşi rol. Din păcate, ca multe alte valori ale acestui neam, Corneliu Coposu a fost recunoscut abia după moartea lui, în niciun caz înainte.
Se încarcă comentariile...
