Persoanele care au răpit o tânără din Alba şi au dus-o cu forţa în Timiş pentru a se căsători, cercetate în stare de libertate

Persoanele care au răpit o tânără din Alba şi au dus-o cu forţa în Timiş pentru a se căsători, cercetate în stare de libertate

Cele patru persoane, doi bărbaţi şi două femei, reţinute vineri după ce au răpit o tânără de 25 de ani din comuna Sântimbru, judeţul Alba, şi au transportat-o cu forţa în judeţul Timiş pentru a se căsători vor fi cercetate în stare de libertate, sub control judiciar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parchetul de pe lângă judecătoria Alba Iulia a decis să impună măsura controlului judiciar şi nu a propus arestarea preventivă a inculpaţilor. Una din condiţiile impuse prin controlul jusicar este aceea de a nu se apropia de tânăra din Alba.

Potrivit IPJ Alba, la data de 29 august 2019, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au luat măsura reţinerii faţă de 4 persoane (două femei şi doi bărbaţi), cu vârste cuprinse între 27 şi 77 de ani, toţi din Făget, judeţul Timiş, care sunt cercetate pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, a cărei victimă ar fi fost o tânără de 25 de ani, din comuna Sântimbru, judeţul Alba. 

”În fapt, în seara zilei de 27 august, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către părinţii unei tinere de 25 de ani, din comuna Sântimbru, cu privire la faptul că, în dimineaţa aceleiaşi zile, fiica lor s-a întâlnit cu un tânăr, cu care anterior ar fi avut discuţii legate de o posibilă căsătorie şi, împotriva voinţei ei, ar fi fost dusă de acesta, cu un autoturism, în judeţul Timiş. 

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul, în vârstă de 29 de ani, i-ar fi propus tinerei să iasă într-un local public, pentru a servi masa şi, împotriva voinţei sale, ar fi dus-o în Recaş, judeţul Timiş, la o locuinţă a părinţilor săi. Se pare că tânărul s-ar fi manifestat violent şi i-ar fi luat telefonul fetei, împiedicând-o să ia legătura cu familia. Ulterior, tânăra a putut lua legătura cu familia şi a fost lăsată să plece din locuinţa familiei tânărului, fără a fi victima unei alte infracţiuni. Aceasta a fost găsită de poliţişti, pe raza municipiului Lugoj şi a fost redată familiei”, susţin reprezentanţii IPJ Alba.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: