O femeie aflată la închisoare a lovit cu pumnul în faţă un supraveghetor. După 1 an de pauză, a fost ridicată de poliţie şi dusă din nou la penitenciar

O femeie aflată la închisoare a lovit cu pumnul în faţă un supraveghetor. După 1 an de pauză, a fost ridicată de poliţie şi dusă din nou la penitenciar

O femeie din Alba condamnată în trecut pentru tentativă de omor a revenit la închisoare după ce a fost condamnată pentru ultraj. Aceasta a lovit cu pumnul un supraveghetor din penitenciar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pădureanu Narghita Mirabela are 31 de ani şi a fost ridicată de poliţişti de la domiciliul din oraşul Câmpeni, judeţul Alba, pentru a executa o pedeapsă aplicată pentru infracţiunea de ultraj. În 2015 a fost condamnată pentru tentativă de omor, la 5 ani şi 4 luni de închisoare, fiind eliberată condiţionat în 2018. În timp ce executa pedeapsa la Penitenciarul Craiova, a lovit cu pumnul un supraveghetor.
 
”În ziua de 2 august 2016 se afla în biroul şefului de secţie, pentru a purta o discuţie cu privire la un incident violent care se petrecuse între inculpată şi o colegă de cameră a acesteia, cu o seară înainte. În timpul discuţiei purtate cu inculpata, aceasta a devenit agresivă verbal şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei, fără ca vreuna dintre persoanele prezente în birou să poată interveni”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Ulterior a fost trimisă în judecată pentru ultraj şi a fost condamnată definitiv la 2 ani de închisoare. Pedeapsa s-a adăugat restului rămas de executat din precedenta condamnare. 

”Deduce din pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 4 (patru) luni aplicată inculpatei Pădureanu Narghita Mirabela: durata reţinerii, a arestării preventive şi perioada executată, respectiv de la data de 04.06.2014 la data de 07.12.2018 inclusiv; cele 300 de zile considerate ca executate suplimentar ca şi măsură compensatorie, urmarea aplicării art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013, pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii numărul 185/2015 din data de 21.07.2015 emis de Tribunalul Alba şi cele 54 de zile considerate ca executate suplimentar ca şi măsură compensatorie, urmarea aplicării art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013, pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare: 24.07.2012 – 08.05.2013, perioadă ce a fost executată în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii numărul 212 din data de 06.12.2007 emis de Judecătoria Câmpeni, judeţul Alba”, se arată în decizia de la Judecătoria Craiova.

Narghita Mirabela Pădureanu, din Câmpeni, Alba, a fost acuzată că, în iunie 2014, a înjunghiat un bărbat cu care se certa. Anchetatorii au reţinut că „inculpata împreună cu partea vătămată şi un martor s-au aflat în noaptea de 03/04.06.2014, în jurul orei 01.15, într-o baracă în localitatea Partoş, municipiul Alba IUlia, iar pe fondul unor discuţii contradictorii, inculpataPădureanu Narghita Mirabela  i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu un cuţit în zona posteotoracică, în urma căreia victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, unde s-a efectuat drenaj toracic. Ulterior, aceasta a fost transferată la Clinica de Chirurgie Toracică Cluj-Napoca“. Femeia a fost trimisă în judecată, iar după un an a fost condamnată  pentru tentativă de omor.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: