FOTO VIDEO Autostrada-muzeu. Se cere deschiderea circulaţiei între Aiud şi Turda: „Cât mai intenţionaţi să întindeţi limita decenţei şi a bunului-simţ”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere sunt criticate de către reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură pentru amânarea nejustificată a deschiderii circulaţiei pe lorutile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş - Turda.

”S-au dus pe apa sâmbetei toate promisiunile oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Ministerul Transporturilor România care ne-au zis că vor da drumul în luna mai, apoi în iunie. Domnule ministru anti-autostrăzi Şova, domnule director al Companiei Naţionale Anti-Infrastructură din România Neaga, cât mai intenţionaţi să întindeţi această limită a decenţei şi a bunului simţ? Cât timp îşi vor mai risca viaţa oamenii pe drumul naţional paralel, în timp ce la câţiva metri distanţă zace o autostradă care le oferă siguranţă net superioară? DESCHIDEŢI AUTOSTRADA A10 AIUD-TURDA!”, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Cele două loturi, de la Aiud la Turda, în lungime de aproape 30 de kilometri, sunt, practic, finalizate. Despre inaugurarea acestora se vorbeşte încă din ianuarie 2018. CNAIR invocă în prezent doar motive birocratice pentru a amâna deschiderea circulaţiei. Ultimul termen avansat de reprezentanţii companiei este luna iulie 2018.

Lotul 3 al autostrăzii (12,45 km) urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea; km 41+250 – km 53+700). Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200). Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA). 

Lotul 4 se întinde de la nodul Decea şi până la Turda. Pe acest lot se află nodul rutier de la Turda, prevăzut cu 6 bretele, care va face joncţiunea atât cu Autostrada Transilvania (A3), cât şi cu DN1. Bretelele care fac legătura cu A3 vor avea două benzi, iar cele care leagă A10 de DN1 câte o singură bandă. Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite