Cum urmărea Securitatea comunistă saşii din România şi ce păţeau indezirabilii
0
În anii ’70 şi la începutul anilor ’80, comunitatea săsească din România era atent monitorizată de securitatea comunistă. Mulţi dintre saşii transilvăneni plecaseră deja în Republica Federală Germania, unde încercau să îşi aducă rudele sau prietenii.
Periodic se întorceau să îşi viziteze locurile natale, dar erau urmăriţi îndeaproape de securişti. Mulţi saşi erau acuzaţi că laudă Ocicidentul sau critică regimul comunist, motiv pentru care erau declaraţi indezirabili şi deportanţi din România.
Un documentar întocmit în 1980 de Inspectoratul Judeţean de Securitate Alba prezintă şi o istorie a saşilor pe teritoriul Transilvaniei. ”După capitularea Germaniei hitleriste, cetăţenii români de naţionalitate germană care au fugit din ţară, au trecut la reorganizarea vechii emigraţii economice săseşti şi şvab, constituind în 1949 în Germania «Asociaţia compatriotică a saşilor transilvăneni» şi respectiv «Asociaţia compatriotică a şvabilor bănăţeni» cu statute de persoane juridice, parte integrantă a sistemului politic west-german.
(…) În prezent (anul 1980 – n.r.) asemenea organizaţii există în RFG, Austria, SUA, Canada, structurate pe origine aetnică a acestora. Activitatea lor constă în păstrarea tradiţiilor din patria de origine şi sînt folosite tot mai intens de organizaţiile şi instituţiile interesate din Occident în scopul realizării de acţiuni care vizează subminarea politică a statului român”, se susţine în documentarul din februarie 1980, care încerca să justifice acţiunile regimului comunist împotriva celor care au ales să emigreze.
Cele mai ostile statului român erau considerate organizaţiile din Republica Federală Germania despre care se susţinea că ”acţionează pentru crearea de derută în rândul populaţiei de naţionalitate germană şi acţionează la incitarea la activităţi naţionaliste”.
„Intensă propagandă emigraţionistă în rândul tineretului”
”Prin intermediul presei proprii, a celei vest-germane, a postului de radio, ca şi prin turişti, vizitatori la rude, emisari, membri ai ambasadei RF Germania din Bucureşti, elementele ostile au invocat ca suport al pretinsei reintregiri a familiilor «lipsa de drepturi şi libertăţi» pentru naţionalităţile conlocuitoare, aşa zisul proces forţat de românizare la care ar fi suspuse din partea satului român, nivelul scăzut de trai”, se mai susţine în documentul desecretizat şi făcut public de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
În continuare sunt oferite mai multe exemple de saşi care au emigrat în Garmania şi care, la revenirea în ţară au desfăşurat activităţi ostile statului. Astfel, un cetăţean de etnie germană care a venit în 1979 în vizită, în localitatea Vingard, a fost prins că desfăşura ”o intensă propagandă emigraţionistă în rândul tineretului, elogiind modul de viaţă din occident şi evidenţiind perspectivele ce le-ar avea cei care vor ajunge pe orice cale acolo”. Acesta ar fi adresat injurii organelor statului român, fiind avertizat, amendat şi, în final, declarat indezirabil.
Un alt cetăţean originiar din comuna Valea Lungă, plecat legal din România în anul 1978, cu ocazia vizitei făcute în România în 1979 ”a proferat injurii şi ameninţări la adresa oganelor de stat, a elogiat modul de viaţă din Occident şi a incitat la emigrare”. Pentru aceste fapte a fost declarat indezirabil.
Turiştii germani care veneau în România erau obligaţi să stea la hotel pentru a nu răspândi idei şi mesaje împotriva statului comunist în comunităţile pe care le-au părăsit. Puteau să meargă în localităţile de baştină doar ziua, fiind atent supravegheaţi de către securişti.
Saşi care doreau să ”defileze cu lozinci în Bucureşti”
”Intensificarea activităţii cercurilor reacţionare din străinătate, de denigrare a realităţilor social-politice din ţara noastră şi de instigare la emigrare, a determinat în rândul populaţiei de naţionalitate germană, apariţia fenomenului emigraţionist”, mai susţinea colonelul Dumitrescu Dumitru, şeful şecurităţii judeţene din Alba. Acest fenomen era identificat mai acut în localităţile Gârbova, Câlnic, Sebeş, Petreşti, Valea Lungă, Blaj şi Mănărade, Jidveri, Şona şi Berghin. În toate acestea existau comunităţi puternice de saşi, în unele cum ar fi Şona şi Mănărade, fiind chiar majoritare, care începuseră să se destrame după ce Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu plecarea saşilor şi şvabilor în RFG.
Din localităţile menţionate au început, la sfârşitul anilor ’70, să solicite plecarea grupuri întregi de persoane, fiind înregistrate peste 1.300 de cereri de emigrare. În 1978 au obţinut aprobarea şi au plecat defiitiv din ţară 245 de persoane, iar în 1979 – 225 de persoane.
Au fost idetificate şi ”elemente autohtone, aveturiere, avide de căpătuială, receptive la influenţe din afară, incitate de organizaţiile naţionalist-fasciste ale emigraţiei săseşti”, care ”au trecut la acţiuni duşmănoase publice, individuale sau în grup”. Sunt oferite cazurile a doi cetăţeni din Valea Lungă care ar fi intenţionat să provoace acţiuni de dezordine în Bucureşti, ”să defileze cu lozinci”, fiind condamnaţi la trei luni de închisoare.
Lucrătorii fostei Securităţi au identificat şi ”elemente” care, pentru a obţine pelcarea definitivă din ţară, ”încearcă să exercite presiuni asupra organelor de stat, apelează la diferite organisme şi instituţii internaţionale, posturi de radio din străinătate, manifestându-se ostil la adresa orînduirii sociale şi de stat din ţara noastră”.
O altă categorie de ”duşmani ai poporului” erau saşii care primeau aprobarea să plece la rude în străinătate şi apoi refuzau să se mai întoarcă. În 1978 au fost semnalate 36 de persoane, iar în 1979 – 28 de persoane. ”Organele noastre prin mijloacele şi posibilităţile de care dispun acţionează pentru combatarea fenomenului emigraţionist”, a concluzionat semnatarul documentarului.
Se încarcă comentariile...
