Crucile de piatră monumentale ridicate de moţi în Munţii Apuseni în urmă cu peste 200 de ani. Cum se ajunge la ele

Crucile de piatră monumentale ridicate de moţi în Munţii Apuseni în urmă cu peste 200 de ani. Cum se ajunge la ele

Una dintre crucile ridicate de moţi în memoria luptătorilor din Răscoala de la 1784. Foto: Facebook/ Costea Ioan

În afară de monumentele, muzeele, evenimentele organizate periodic şi chiar legendele transmise din generaţie în generaţie, memoria eroilor Răscoalei conduse de Horea, Cloşca şi Crişan mai este păstrată în Apuseni şi prin intermediul unor cruci de piatră vechi de peste 200 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste cruci de piatră au fost ridicate după anul 1784 pentru a cinsti memoria celor trei mari eroi din Ţara Moţilor, liderii Răscoalei de la 1784, dar şi a celorlalţi iobagi români care au murit în perioada cât au durat ostilităţile.

Pe dealurile din zona comunei Sohodol pot fi văzute câteva astfel de cruci peste care s-a ”scurs” negura timpului. Aici se rugau şi se roagă în continuare moţii şi îi pomenesc pe toţi cei care au murit în răscoala din urmă cu 232 de ani. 

Ridicarea moţilor împotriva asupririi austro-ungare a început în data de 28 octombrie 1784, într-o zi de târg la Brad. Crişan s-a dus la acest târg şi s-a întâlnit pe ascuns, sub podul de peste Criş, cu ţărani din mai multe sate din Zărand, pe care i-a convocat la o întâlnire la biserica din satul Mesteacăn, în ziua de 31 octombrie, duminică. În ziua de 31 octombrie 1784 s-au adunat la biserica din Mesteacăn 600 ţărani iobagi din Zărand şi din Munţii Apuseni. La întâlnire au venit Crişan şi Cloşca, Horea, fiind bolnav, nu a putut participa. Crişan le-a arătat ţăranilor o cruce de aur primită de la Horea, care i-ar fi fost dăruită acestuia din urmă de însuşi împăratul Iosif al II-lea odată cu o scrisoare prin care împăratul îi îndemna pe români să meargă să se înroleze în regimentele de grăniceri. Preotul din Mesteacăn a întărit cele spuse de Crişan, astfel că iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se înrola în armată, pentru a scăpa de iobăgie.

Răscoala izbucnită pe data de 31 octombrie 1784 la Mesteacăn, judeţul Hunedoara, s-a întins cu repeziciune în toată Transilvania. În mai puţin de două săptămâni răscoala cuprinsese comitatele de pe actuala suprafaţă a judeţelor Alba, Arad, Hunedoara, Cluj, Mureş şi Sălaj. Cea mai violentă manifestare a răscoalei a avut loc în judeţele Hunedoara şi Alba, unde aceasta izbucnise şi de unde îşi aveau originea şi conducătorii răscoalei. Timp de două luni au avut loc mai multe confruntări între ţăranii români şi nobilime, dar, în final, răscoala ţărănească a fost înfrântă prin intervenţia armatei austriece. 

După desfiinţarea oastei ţărăneşti Horea şi Cloşca se ascund în Munţii Apuseni, în Ţara Moţilor. Unele surse spun că doreau să plece la Viena într-o audienţă la împărat, alte surse spun că se ascundeau în aşteptarea primăverii, cu scopul de a reîncepe răscoala. Pe 27 decembrie 1784, fiind trădaţi de câţiva ţărani români din zona Albac, Horea şi Cloşca au fost prinşi de către austrieci. La 30 decembrie 1784 sunt duşi la Abrud, iar la 2 ianuarie 1785 ajung la Alba Iulia, unde sunt întemniţaţi în cetate, Horea într-o celulă aflată la etajul porţii Carol al VI-lea, iar Cloşca în clădirea Gărzii mari. Erau păziţi zi şi noapte de santinele postate în faţa uşii şi în interiorul celulelor. 

Iată cum descrie din Abrud, la data de 1 ianuarie 1785, vicecolonelul Kray capturarea lui Horea şi Cloşca:

Prinderea lor s-a întâmplat în ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumătate găunos, în jurul căruia pusese nişte crengi de lemne şi făcuse un foc mare ca să se încălzească. Ţăranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zăpada proaspătă ce căzuse de curând şi dânşii prinseră mai întâi, la o depărtare mai mică, pe un păzitor al revoluţionarilor, pe care îl siliră să le descopere locul unde se află căpitanii. Ţăranii, cari se angajase să-i prindă, erau 7 inşi la număr, dintre cari numai 4 mai aveau puşti, şi aceştia patru plecară înainte şi când se apropiară de colibă, Horia îi primi ca pe amici şi-i întrebă, dacă umblă cumva după vânat, la care ei răspunseră ca da, sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot să capete nimic şi de jumătate sunt mai îngheţaţi. 

Atunci Horia îi invită să şează la foc. Doi dintre ţăranii aceştia se aşezară lângă Horia şi alţi doi inşi lângă Cloşca, şi acest din urmă îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt prin comune, iar ei răspunseră că oamenii în general se plâng de mulţimea cea mare de soldaţi şi că poporul trebuie să fugă. La cuvintele aceste, Cloşca zise înjurând: «Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu». În timpul acesta se apropiară de foc şi ceilalţi trei ţărani şi în momentul acesta cei doi ţărani credinciosi, cari aveau certificate din partea mea, anume Ştefan Trifu şi Nuţu Mătieş, se aruncară asupra lui Horia şi Closca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi cu ajutorul celorlalţi doi inşi şi cu încă cei trei soţi, cari încă alergară la dânşii, îi prinseră şi îi legară. În timpul acesta Horia scoase din sân un volum de hârtii, cât ţii într-o mână, şi le aruncă în flăcările cele mari ale focului, dar ocupaţi cu legarea lor dânşii n-au putut să le scape din foc. 

În urmă temându-se, ca nu cumva să năvălească asupra lor nişte oameni de ai lui Horia, se retraseră în grabă mare cu ei într-o poiană de oi, ceva mai depărtată şi de aici dederă îndată ştire trupei de soldaţi, care înconjurase şi dânsa pădurea şi ţinutul acesta şi era ocupată cu căutarea lor. Soldaţii aceştia sosiră numaidecât şi gornicii îi predară pe amândoi. Horia şi Cloşca erau armaţi cu puşti şi cu lănci. Cloşca mai avea şi două pistoale, pe cari încă nu mi le-au adus. Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici hârtii, afară de 6 fl. la Cloşca. Probabil că toate lucrurile aceste le-au ascuns, pe la amicii lor, sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă. Că prinderea lor s-a întâmplat într-adevăr astfel, aceasta o confirmă unanim Horia şi Closca aici, în prezenţa mea şi a mai multor ofiţeri, şi dânşii adaogă că de aceea au stat timp aşa mult ascunşi prin păduri, fiindcă voiau să călătorească la Viena, îndată ce le sosiau banii, ce-i ceruse dela comune.”

La 30 ianuarie 1785 a fost prins şi Crişan, care se ascundea în munţi deghizat în cerşetor. Crişan a fost şi el prins prin trădare, cu concursul unor ţărani români. El a fost adus la Alba Iulia pe data de 1 februarie 1785 şi întemniţat tot în fortăreaţă, în temniţa de sub poarta nouă. La 13 februarie 1785 Crişan a fost găsit mort în celulă. El s-a sinucis prin strangulare, profitând de faptul că nu era păzit de santinele în interiorul celulei sale şi ştiind ce soartă îl aşteaptă la finalul judecăţii. În 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost executaţi prin tragere pe roată pe Dealul Furcilor din Alba Iulia. (Sursa documentare: David Prodan, Răscoala lui Horea)

Citiţi şi:

 

Profesorul Horaţiu Tudori, despre dezvoltarea turismului în Alba Iulia: „Ar trebui să figureze pe circuitele culturale alături de alte oraşe din regiune“

 

Arta războiului de ţesut. Cum se face „maşinăria“ de lemn în Apuseni, un meşteşug aproape de dispariţie VIDEO

 

Autobuzul ”decorat” cu 300 de scrisori circulă la Alba Iulia, de 8 martie: ”E minunat să primeşti o scrisoare scrisă de mână”

 

Povestea preotului care a reinventat cooperativa agricolă în România. Cum a convins 45 de fermieri să vândă în magazinul „Bunătăţuri româneşti“

 

O poveste de dragoste dincolo de moarte: „Sper să mă ierţi tu, pentru că eu nu mă pot ierta! Te iubesc, Simona mea“
   

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările