Alba: Coriolan Baciu editează cărţile luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu

Coriolan Baciu se numără printre puţinii oameni din ţară care l-au cunoscut îndeaproape pe luptătorul anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. La patru ani de la dispariţia acestuia, Coriolan Baciu se ocupă de reeditarea cărţilor sale cu titlul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profil
Născut la:  5 septembrie 1962, Alba Iulia
Studii: Master Universitatea Paris 12
Familie: căsătorit, doi copii 

„Există în acest moment în librării primele două volume. Este în curs de editare cel de-a treilea volum care va apărea cel mai probabil în toamnă. De asemenea, este plin proces de constituire Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, care va prelua toate activităţile de păstrare şi de reeditare a lucrărilor“, a precizat Coriolan Baciu. Acesta deţine drepturile de autor asupra operei lui Ogoranu.

Prieten apropiat al lui Ogoranu

Povestea de viaţă a lui Coriolan Baciu este una cât se poate de interesantă, asupra căreia şi-au pus amprenta ororile regimului comunist. „Provin dintr-o familie de oameni în care persecuţia politică în perioada comunistă a fost deosebit de dură. Mai mult de zece membri ai familiei au suferit condamnări. Bunicul a murit în închisoare la Jilava, la 46 de ani“, povesteşte cu regret Coriolan Baciu.

Ion Gavrilă Ogoranu împreună cu soţia Ana

Lupta împotriva regimului l-a adus faţă în faţă cu Ion Gavrilă Ogoranu, cel ce a condus timp de şapte ani Grupul Carpatin Făgărăşan. „Imediat după evenimentele din decembrie 1989, a  existat un moment care a fost punctul de hotar în existenţa mea, întâlnirea cu Ion Gavrilă Ogoranu. Din acel momentul am fost fascinat, iar acest sentiment nu m-a părăsit nici în ziua de astăzi“, spune albaiulianul.

Timp de 16 ani a luat parte la o serie de întâlniri şi conferinţe alături de Ogoranu. „Ion Gavrilă avea o conştiinţă a mărurisirii, a făcut un efort colosal. A început să scrie la vârsta de 70 de ani şi a încheiat până la sfârşitul vieţii zece volume, care nu sunt doar simplă memorialistică ci şi adevărată literatură. Acest efort a fost dublat de documentarea în arhivele securităţii“, povesteşte Baciu.

În faţa casei în care s-a ascuns de securitate

În acest sfârşit de săptămână, la mănăstirea Sâmbăta de Sus de lângă Făgăraş, va avea loc comemorarea a celor care au au făcut parte din rezistenţa anticomunistă.

Cultivă plante aromatice

Coriolan Baciu este inginer şi jurist. Cu o pregătire temeinică în domeniul administraţiei publice locale şi un master absolvit la o universitate din Franţa, activează în domeniul proiectelor axate pe protecţia mediului şi dezvoltare locală.

În timpul liber se relaxează în gospodărie. „Mă ocup cu cultivarea plantelor medicinale şi aromatice, precum echinacee, cimbru, roiniţă, leuştean. Este un segment interesant, dar pretenţios“, consideră albaiulianul. Acesta valorifică plantele la firmele fitosanitare din ţară.  

Care este legătura lui Ion Gavrilă Ogoranu cu Alba?
C.B.
: Timp de 21 de ani a fost adăpostit la Galtiu, comună din Alba, de către Ana Săbăduş, cea care mai apoi îi va deveni soţie. Istoria acesteia este impresionantă, tânără văduvă, cu doi copii mici a adăpostit un om condamnat la moarte. Familia ei era deja persecutată, traia în condiţii inimaginabile şi cu toate acestea, l-a adăpostit pe Ogoranu, i-a fost aproape, l-a salvat de la moarte. Istoria lor merită cunoscută de toată lumea, deoarece poate contribui la un alt mod de abordare a existenţei. Destinul acestor oameni excepţionali se regăseşte în volumele «Brazii se frâng dar nu se îndoiesc»“.    

Ce-i place: „Îmi place aerul proaspăt de munte. Iubesc florile, dar nu cele din vază, ci cele cultivate şi florile de câmp. Au farmecul lor aparte“

Ce nu-i place: „Sunt foarte multe lucruri care nu-mi plac. Dintre toate, consider dezagreabilă mizeria, atât cea palpabilă, de pe străzi, cât şi cea morală. Nu mă împac bine cu temperaturile ridicate“.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările