Sub umbrela UNESCO: Ţinutul Buzăului, piesă a patrimoniului mondial

FOTO: Shutterstock

În aprilie 2022, Ţinutul Buzăului a primit titulatura de geoparc UNESCO, alături de alte opt regiuni din Brazilia, Finlanda, Germania, Grecia, Luxemburg şi Suedia. Astfel, este pentru a doua oară când unei zone geografice din România îi este atribuit un astfel de statut – Ţara Haţegului a devenit primul geoparc UNESCO din ţară, în 2005.

Între munţi şi dealuri, în zona de curbură a Carpaţilor, se află Ţinutul Buzăului. Cu o suprafaţă de peste 1.000 de kilometri pătraţi, alcătuită din 18 comune, regiunea are o istorie geologică de peste 40 de milioane de ani şi a fost odinioară fundul unei mări. Cu timpul, însă, întinderea de apă a secat şi şi-a redus dimensiunile, iar mişcările tectonice au transformat mediul maritim într-unul terestru. 

Locuit în prezent de aproximativ 43.000 de oameni, Ţinutul Buzăului este un loc în care tradiţiile sunt principala componentă a identităţii locale, bineînţeles, alături de natură. Aici sunt adăpostite unele dintre cele mai adânci peşteri de sare din lume, în vreme ce urmele trecutului au fost bine conservate de cea mai mare acumulare de chihlimbar de pe teritoriul ţării. 

În total, în Ţinutul Buzăului pot fi vizitate peste 24 de obiective turistice. În plus, turiştii pot interacţiona cu meşterii locului, care duc mai departe tradiţii precum ţesutul la război sau confecţionarea de instrumente muzicale din lemn de soc sau de prun. Anual, Asociaţia Ţinutul Buzăului încearcă să deschidă un nou spaţiu destinat vizitării, pentru a perpetua poveştile din trecut şi susţine valorile locale. 

Vulcanii noroioşi – nu doar un balaur

Când localnicii din Pâclele au constatat că locurile în care îşi duceau la păscut animalele, câmpuri verzi, se transformă într-un teren uscat, din care ţâşneşte ocazional noroiul, au crezut că se confruntă cu prezenţa unui balaur. Alţii erau de părere că micile cratere, asemănătoare cu gurile vulcanilor, erau capcane puse de căpcăuni, care îşi doreau să ademenească vacile sătenilor din zonă. 

Explicaţia din zilele noastre este mai simplă şi nu implică la fel de multe detalii mitologice. Gazele naturale din sol se ridică la suprafaţă, agitând apele freatice. Ajunse la nivel cu solul, acestea creează nişte cratere umplute cu noroi. Când ţâşnesc, vulcanii aduc la suprafaţă bucăţi de roci, sare sau chiar fosile mici. În judeţul Buzău există cinci vulcani noroioşi activi: ei se pot stinge şi îşi pot modifica locul, schimbându-l cu unul din apropiere.

Pe tărâmul Buzăului, au mai existat şi alţi vulcani. Cu peste 10 milioane de ani în urmă, pe locul unde azi se află Ţinutul Buzăului, exista o mare. Iar un vulcan, cu o poziţie necunoscută până în prezent, a erupt. Cenuşa s-a depus sub apă, sub forma unei grămezi compacte. După secarea mării, cenuşa compusă din particule de sticlă vulcanică şi cristale s-a uscat şi întărit, rezultând un munte alb, care poate fi văzut în preajma satului Mînzăleşti. 

Focurile care nu se sting

În apropiere de satul Terca, pe un deal, bucăţi de pământ ard neîncetat. Este vorba despre un fenomen natural, rezultat în urma gazelor care ies la suprafaţă de la o adâncime de trei kilometri, prin crăpăturile solului. Nu se cunoaşte cu exactitate momentul când acest spectacol al naturii a fost observat pentru prima oară, însă cert e că focurile există din cele mai vechi timpuri. 

Unul dintre atributele focurilor vii este protecţia: se spune că acestea sunt „spirite ale locului“, cu rolul de a-i ţine la distanţă pe intruşi. Când în urmă cu secole, tătarii au invadat satul şi au urmărit câţiva localnici pe deal, aceştia au fost arşi de vii de focurile apărute de nicăieri. Se spune că, de atunci, niciun tătar nu a mai păşit în Terca. 

În căutarea chihlimbarului

Cunoscut şi sub denumirea de ambră, Ţinutul Buzăului găzduieşte 13 foste mine de chihlimbar – răşina fosilizată a unor vechi copaci. Locuitorii din zonă utilizau piatra semi-preţioasă drept amuletă protectoare, despre care se spune că avea puterea de proteja oamenii din calea necazurilor. Chiar dacă acum valenţele ambrei nu mai sunt la fel de puternice, turiştii care vizitează minele din ţinut speră să găsească pe cărări o bucată de chihlimbar, care poate avea diferite culori, precum galben, portocaliu sau albastru. Cel roşu, numit rumanit, este cel mai preţios şi poate fi întâlnit doar în Ţinutul Buzăului. 

O lume pierdută

Chiar dacă au fost identificate şi documentate peste 20 de vechi forme de gospodărie, în Ţinutul Buzăului există mult mai multe. Casele sculptate în piatră sunt una dintre atracţiile locului – se spune că ele ar fi fost locuite de o populaţie necunoscută şi, mai târziu, de un grup de călugări creştini. În plus, marile pietre amplasate în jurul pădurilor din apropierea satelor Aluniş, Nucu şi Ruginoasa conţin semne, simboluri sau cuvinte scrise într-o limbă care nu mai există. 

De-a lungul întregului ţinut, călătorii pot observa o multitudine de cruci, la tot pasul: din lemn, cioplite, pictate, cu inscripţii chirilice sau latine. Majoritatea ar fi fost ridicate din cauza deceselor survenite în apropiere, fie că au fost morţi subite sau că persoana în cauză era tânără. Însă, în regiune mai circulă o variantă: unele cruci ar fi amplasate în locuri obscure, în care şi-ar face apariţia diverse „arătări“. Astfel, miturile din zonă se referă la protecţia pe care crucile le-ar oferi oamenilor care ar avea nevoie de ajutor. 

Mai sunt multe mărturii ale unor lumi pierdute de văzut în Ţinutul Buzăului – cum ar fi urmele ultimelor ere glaciare. În istorie au existat trei astfel de ere, ultima având loc acum 12 mii de ani. De atunci, în Buzău au rămas văi glaciare, lacuri formate din topirea gheţii, roci erodate şi stânci purtate de gheţari în locuri imprevizibile. Iar pentru cei mai curioşi este bine de ştiut că în regiunea celor 18 comune trăieşte o plantă care a fost consumată de dinozauri acum 65 de milioane de ani. 

Munţii de sare

Pe lângă vulcani de noroi şi chihlimbar, Ţinutul Buzăului este un loc în care poate fi regăsit un mare zăcământ de sare. Printre dealurile verzi îşi fac loc diverse roci strălucitoare, iar în subteran, stalactitele din peşteri conţin cuburi de sare. Legendele spun că pe Muntele Meledic, vechi loc de întâlnire al ciobanilor, a existat mai demult un castel. Din el însă au rămas doar câţiva bolovani. 

În urmă cu ani buni, sarea de aici era apreciată şi comercializată prin târguri sau folosită pe post de ingredient de bază la murături. Acum, după trecerea anilor, sarea nu mai este vândută, dar localnicii o utilizează în continuare pentru conservarea alimentelor sau hrănirea animalelor pe timp de iarnă. 

Şi rămânând în zona rocilor, Buzăul este renumit pentru trovanţi – „pietre ciudate cu origini necunoscute“. În trecut, se credea că trovanţii sunt pietre vii şi că se dezvoltă din nisip. Dar realitatea arată că natura, prin vânt şi ploaie, a modelat microrelieful de „roci vii“. Denumirea au primit-o în urmă cu 100 de ani, iar cele mai reprezentative astfel de pietre sunt Babele de la Ulmet şi Moşii.  

Natura, o prioritate UNESCO

Un geoparc UNESCO reprezintă o locaţie unică, valoroasă din punct de vedere geologic, biologic şi cultural, care poate constitui un model de punere în evidenţă a patrimoniului. Unul dintre scopuri este de a creşte nivelul de conştientizare şi de a înţelege problemele cu care se confruntă societatea, cum ar fi utilizarea durabilă a resurselor pământului, atenuarea efectelor schimbărilor climatice şi reducerea riscurilor legate de pericolele naturale. 

Printre efectele pozitive pe care geoparcurile UNESCO le au pot fi amintite dobândirea recunoaşterii internaţionale, apariţia unor afaceri inovatoare, crearea unor noi locuri de muncă şi generarea unor surse de venit, rezultate în urma promovării geoturismului. 

Exploatarea ruralului

Ţinutul Buzăului nu îşi propune să devină o staţiune turistică sau să practice turismul în masă. Viziunea a fost îndreptată asupra unei forme sustenabile, turismul alternativ, prin care este încurajată explorarea zonelor rurale, cu un impact minim asupra sălbăticiei şi a liniştii. 

Geoparcurile UNESCO presupun implicarea tuturor părţilor interesate şi necesită un angajament din partea comunităţilor locale, sprijin public şi politic, dar şi o strategie cuprinzătoare.  

Primele demersuri pentru dezvoltarea Ţinutului Buzăului au apărut în urmă cu 15 ani şi au avut la bază un parteneriat între Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Judeţean din Buzău. În vara anului 2020, Asociaţia Ţinutului Buzăului, ONG-ul din spatele proiectului, a trimis o scrisoare de intenţie către UNESCO, iar la finele aceluiaşi an a fost depus şi dosarul. 

Şase luni mai târziu, în septembrie 2021, doi experţi internaţionali au petrecut trei zile în Ţinutul Buzăului, având în vedere 101 criterii de evaluare. Dintre acestea, 99 trebuiau să fie îndeplinite pentru a primi titlul de geoparc UNESCO. La faţa locului, specialiştii au descoperit o echipă implicată şi elemente naturale impresionante, aspecte care au fost decisive în luarea deciziei din 2022, când ţinutul, împreună de alte opt regiuni din lume, a intrat în reţeaua mondială de geoparcuri. 

„Suntem foarte bucuroşi să fim martori la validarea eforturilor depuse de mulţi oameni ai locului, atât din administraţia locală, din domeniul non-profit şi profesional, cât şi localnici şi antreprenori care ne-au fost alături şi care au pus umărul la lucru – şi cărora ţinem să le mulţumim. Noul statut ne onorează, dar în acelaşi timp ne obligă să accelerăm procesul de dezvoltare sustenabilă a acestor locuri cu adevărat speciale. Ca echipă, noi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru ca toate comunităţile locale din Ţinut să profite la maxim de pe urma acestei oportunităţi“, a declarat dr. Răzvan-Gabriel Popa, directorul executiv al Asociaţiei Ţinutul Buzăului. 

Peste patru ani, Ţinutul Buzăului, alături de restul geoparcurilor din lume, va fi reevaluat, pentru a vedea dacă îndeplineşte în continuare criteriile necesare statutului primit. Reţeaua Internaţională de Geoparcuri UNESCO are în componenţă 177 parcuri din 46 de ţări – cele mai multe se regăsesc în China, Spania, Japonia, Germania, Franţa şi Anglia.